Acolo a gasit niste oameni care-i incalcasera buruienile din marginea proprietatii de imprumut. Omul, daca om e, s-a dus incalzit, dupa un sprit, doua, peste media orara obisnuita. A ajuns, deci, cu capsa pusa. A fost suficient sa-i tresara degetul pe tragaci. A trimis in capul unui ghinionist vreo suta de alice. Omul pledeaza acum cand pentru legitima aparare - i-a fost incalcata proprietatea, cand pentru accident - pusca s-a descarcat din greseala. Desi explicatiile se bat cap in cap, a convins Procuratura sa-l cerceteze in stare de libertate. Faptul a scandalizat familia victimei, dar nu si pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii sau organizatiile nonguvernamentale ale juristilor. Este un subiect delicat care tine de protectia proprietatii. Dupa multe gafe costisitoare carora li s-a dus buhul pana la Cedo, magistratii au devenit prudenti!
Nu e prima data cand este invocata legitima aparare ca argument al atacului armat impotriva celor care incalca, cu buna stiinta si cu rele intentii, proprietatea privata. Chichita avocateasca pare curioasa intr-o tara in care proprietatea a fost un moft, iar Agentia Nationala de Cadastru incearca zadarnic sa se nasca de ani de zile. Fara aceasta agentie, e greu de stiut cum arata anatomia administrativa a Romaniei, dimensiunea si natura proprietatilor.
De decenii in sir, statul comunist a incalcat proprietatea in fel si chip. Conform legilor de atunci, singurii aflati in legitima aparare erau agresorii. Oamenii fusesera expropriati chiar si de singura proprietate cu care se nasc si mor, corpul lor. Acesta fusese nationalizat, folosit in fel si chip, ca decor, ca litera sau cifra statistica, cand nu era transformat in sac de box. Chiar si in perioada postrevolutionara, statul si favoritii sai au fost considerati mereu in legitima aparare cand ii atacau pe mosierii care-si voiau fabricile si pamanturile inapoi. Reciproca nu era valabila. S-au restituit doar jumatate din proprietatile furate de statul comunist. Nu mai vorbim de bunurile furate din case sau de uzufructul lor. Importanti, deci legitimi, au fost considerati chiriasii din casele nationalizate. Deloc intamplator. Favorizatii sistemului dadusera de binele burghez si nu mai voiau sa-l paraseasca. Au primit dreptul de a cumpara locuintele, acum li s-a permis sa le vanda. Conform unor legi strambe au devenit proprietari legitimi. Au existat cazuri in care chiriasul a pus mana pe ranga pentru a-si apara proprietatea de furat in fata adevaratilor proprietari. Acei chiriasi, mereu invingatori, se considera in legitima aparare. Sunt in casa lor, cum pe proprietatea lui s-a crezut si omul nostru din Targoviste care a iesit la vanatoare de oameni.
Cacofonia de sensuri ale unor termeni vitali pentru o justitie corecta are o explicatie. Limba in care vorbeste justitia din Romania este o pasareasca incoerenta. Nu exista o practica judiciara comuna si nici un set clar de valori, ci bunul plac al judecatorilor sau al procurorilor. Acest bun plac a inspirat o justitie discreta, facuta in spatele usilor, unde notiunile de drept sunt eludate sau interpretate discretionar. Acolo se face, de pilda, diferenta intre legitima aparare si executie cu sange rece. A transforma tot acest lexicon de ambiguitati si abuzuri intr-un limbaj simplu si clar, pe intelesul tuturor, ar fi un pas esential in domeniul reformei justitiei. Ar duce la destramarea retelelor de interese, dar si la posibilitatea controlului deciziilor luate de judecatori sau procurori. Abia asa, cand oamenii vor aplica legea si nu o vor face ei, dupa bunul lor plac, se va numi ca nimeni nu e mai presus de lege. Si astfel riscam ca orice malac, cu o pusca in mana si cu capul plin de alcool, sa ne umple capul de alice!