In sfarsit, luminile Salii Palatului se sting. Dupa o intarziere de aproape trei sferturi de ora, timp in care lumea a asteptat nerabdatoare in inghesuiala din hol, usile s-au deschis si publicul a putut sa-si ocupe locurile. O rumoare strabate sala de la un capat la altul. Scena e invadata brusc de un rosu orbitor. Aplauzele izbucnesc ca o ploaie scurta de vara si scena se ocupa cu cei zece membri ai formatiei Gotan Project. Doamnele, preocupate sa-si incerce arcusurile sau sa regleze microfonul, in rochii albe, lungi si vaporoase, plutind ca niste naluci. Domnii, in sacouri alb-crem, cu cravate visinii. Chitaristul isi face vant cu palaria alba, eleganta. E cald, intr-adevar, la Bucuresti. In timp ce fotografii se inghesuie pe langa scena sa imortalizeze momentul, un acordeon suiera prelung ca un sarpe mecanic. Concertul incepe!
Marti seara, pe 20 iunie, artistii reuniti sub numele Gotan Project, plecati prin Europa pentru promovarea celui mai proaspat disc al lor, Lunatico, au decis sa se opreasca si in capitala noastra. Astfel ca Bucurestiul s-a alaturat cu mandrie unor orase precum Paris, Montreux, Viena, Amsterdam, Lisabona sau Los Angeles. Pentru cei mai multi dintre cei aflati in sala, concertul a reprezentat o adevarata surpriza muzicala. Nu doar cantecele noului album, ci si infuzia de culori in care a fost scaldata scena, de catre un luminist talentat. La atmosfera unica a concertului, au contribuit si proiectiile video - secvente de film sau imagini artistice care s-au pliat armonios pe melodii. Spre sfarsitul spectacolului, publicul n-a mai avut rabdare si s-a ridicat sa danseze printre randuri, celebrand asa cum se cuvine un gen muzical care a facut din cele mai vechi timpuri furori pe ringul de dans.
Inca de la aparitia lor, in 1999, Gotan Project au avut o evolutie fulminanta. Au modernizat tangoul, adaugandu-i vesminte electronice, si in sase luni de zile, aveau deja succes mondial. Inceput mai degraba ca o colaborare profesionala intre Christoph Mller (producator elvetian de muzica electronica) si Phillipe Cohen Solal (compozitor parizian de coloane sonore), proiectul se incheaga cand celor doi li se alatura chitaristul argentinian Eduardo Makaroff. In trei, muzica prinde viata si tangoul isi regaseste unduirile provocatoare de suspine.
Parisul, orasul in care cei trei muzicieni locuiesc cel mai mult timp, isi pune amprenta si pe compozitiile lor. Piesele sunt sofisticate, misterioase si pline de sarm. Ceva din felul de a fi al francezilor, suprapus peste pasiunile rascolitoare ale Americii Latine si peste jalea bandoneonului (acel acordeon mai mic, specific tangoului).
Odata cu Gotan Project, viata lor se schimba brusc, iar calatoriile Franta-Argentina devin din ce in ce mai dese. Buenos Aires are ceva din boemia Parisului, asa cum Parisul adora tangoul si cultura argentiniana. Nu degeaba capitala Argentinei mai e numita si Parisul Americii de Sud. Pe Lunatico, acordurile de tango sunt inca si mai puternice, iar stilul electronic urban mai sters. Ascultand discul sau, si mai bine, ascultandu-i melodiile live, la Sala Palatului, ai impresia ca au reinviat vremurile in care in Paris, celebrul club Le Trottoir de Buenos Aires atragea muzicieni de tango si aficionados din toata Europa.
"Am senzatia ca toti argentinienii se simt ciudat in tara lor. Locuind in Paris ai mai multa creativitate decat in Argentina. Respectam tangoul, si in acelasi timp, nu prea il respectam. Daca as fi locuit in Argentina, tatal meu s-ar fi rastit la mine ca-mi bat joc de muzica", afirma Muller, unul dintre fondatori.
Ca si La Revancha del Tango, albumul precedent, Lunatico are un parfum aparte, dat de vocea joasa, ametitoare si pasionata a cantaretei si compozitoarei Cristina Vilallonga. Antrenata la Barcelona, in traditie latina, este renumita pentru parlando-ul ei sau, cum am spune noi, un bun fel de a vorbi. "Felul in care canti tango se leaga de felul in care vorbesti. Sunt importante emotia si sentimentul. Este ceva foarte diferit de alte genuri si nu cred ca se poate invata", afirma ea.
Fiindca nu au oferit la Bucuresti nici o conferinta de presa, publicul si ziaristii interesati s-au multumit doar cu prestatia artistica. Iata de ce, in randurile de mai jos, puteti citi un interviu, preluat si tradus de pe Internet, cu Phillipe Cohen Solal, o treime din miezul creator al Gotan Project.
"Cred ca tangoul a fost marele gen muzical al secolului 20"
- Sa amesteci tangoul cu sunetele electronice nu pare o idee prea buna. Cine s-ar fi gandit ca va avea succes?
- Noi nu facem tango pur si nici muzica electronica pura. Incercand, am descoperit ca avem foarte, foarte putine reactii negative, atat de putine, incat am inceput chiar sa ne ingrijoram. In Argentina, postul de radio "Fm Tango" foloseste muzica noastra ca generic muzical de-a lungul intregii zile. De altfel, n-ar trebui sa uitam ca la origini, tangoul nu este o muzica pura. Este mai degraba un mariaj contra naturii de muzica facuta de emigranti. Tangoul sunt de fapt ritmurile africane, vioara Europei de Est, canzonetta italiana, chitara spaniola, pianul clasic si acordeonul nemtesc.
- Primul vostru disc a sedus publicul in ritm alert. In sase luni de la lansare, ati obtinut un disc de aur si ati concertat pe stadionul Olympia din Paris - un loc celebru. La fel se intampla si in strainatate?
- In strainatate, au reactionat chiar mai repede decat in Franta! Am obtinut discul de aur in Italia, inainte sa-l luam pe cel din Franta. Iar in Portugalia, suntem vedete de nivelul Madonnei. (rade) Nu suntem asa draguti ca ea, asta e clar, dar aparem pe destule coperte de reviste.
- In ce dispozitie trebuie sa fii ca sa asculti Gotan Project?
- Eu cred ca cea mai buna pozitie este alungit in pat, cu persoana iubita in brate. La cronica facuta discului in "Playboy", am fost cotati cu patru iepurasi. "Muzica ideala pentru a face dragoste", au spus. Sunt destul de mandru de asta.
- Crezi ca tinerii de azi mai gusta cu adevarat tangoul?
- Cred ca tangoul a fost marele gen muzical al secolului Xx, ca si jazzul. A devenit universal si a facut turul lumii de cateva ori. Va continua sa intereseze publicul tanar si se va mai compune inca si de acum incolo. Mult timp, ca si in jazz, se canta standard, dupa conventii. Acum, tinerii cauta tangoul ca sa se exprime mai bine. Dovada e faptul ca la concertele noastre sunt foarte multi tineri. Tangoul este ca o scanteie care arunca totul in aer.
(Dupa Ralph Wening)
Foto: Iulian Ignat (alb-negru), Dia Radu (color)