Gradina Maicii Domnului
Drumul spre Crasna e greu si desfundat. Dincolo de Valeni si de ultimele case din Homoraciu, lasi masina la poalele unui deal, te afunzi in padure, treci puntea suspendata pe cabluri a unui rau involburat, dupa care urci anevoie, pieptis, ca un alpinist. Din loc in loc, bancile de odihna sunt strajuite de copaci, pe scoarta carora stau scrijelite cruci si initiale mistice, imaginand la tot pasul troite si mici altare vegetale. Manastirea e sus, intr-o scorbura de cer. Dar rasplata e pe masura. Dincolo de zidurile si clopotnita medievala e raiul. Inconjurat de flori si roiuri blande de albine, esti in alta lume, esti chiar in gradina Maicii Domnului. Jur imprejur, un imens covor de narcise, toporasi, stanjenei si lalele sangerii creeaza subtile jocuri de culoare, desenate pe verdele crud, proaspat vopsit al primaverii, in timp ce multimea de ciresi in floare, de magnolii si imaculate petale de boule-de-neige imita parca transparenta unei marame de borangic - usoara ca vantul, ca aerul racoros de padure.
Ca un stalp al curtii, biserica cea veche vegheaza intrarea. Alaturi, langa pangar, cativa pelerini aprind lumanari si discuta cu glas soptit. Unii au venit la Crasna pentru prima oara, cu nadejde la icoana facatoare de minuni din biserica; altii vor doar sa multumeasca pentru toate cate li s-au implinit. O femeie din Schiulesti povesteste cum, ramanand vaduva, socrul ei voia sa o alunge din casa. Disperata, s-a rugat la icoana si a doua zi batranul ii batea la poarta sa-si ceara iertare si sa o intrebe cu ce poate sa o ajute. O alta femeie, din Grosani, a venit la manastire cu fiul ei, bolnav de hemofilie. Copilul era atat de slabit din cauza hemoragiilor, incat a trebuit sa-l duca tot drumul in spinare. Dupa rugaciune si Sfantul Maslu, baiatul s-a ridicat pe picioarele lui, vindecat.
Discutiile despre minunile icoanei Maicii Domnului si ale Sfantului Maslu se curma brusc, atunci cand pe aleile strajuite de flori apar mai multi calugari, iesind de la slujba utreniei. Multimea pestrita a credinciosilor da binete si cere binecuvantare, in timp ce o batrana ii lamureste pe cei mai tineri si mai putin stiutori ca monahii de la Crasna sunt aparte; sunt intelectuali si oameni invatati. Mai toti parintii au scoli inalte. Sunt doctori in teologie ori au masterate in strainatate, la Strasbourg sau Atena, si, poate nu intamplator, de aici au fost alesi, in ultimii ani, sase episcopi - sase ierarhi tineri si intelepti.
Curiosi, oamenii asculta si cer amanunte. Ar fi multe de spus si de intrebat, dar din pragul trapezei, un tanar rasofor pofteste pe toata lumea la masa. E obiceiul nestramutat al manastirii - nimeni nu are voie sa plece din Crasna flamand, neomenit. Pentru calugarii de la Crasna, frangerea painilor si bucatele binecuvantate reprezinta o a doua impartasanie - amintirea agapelor crestine si a comuniunii cu Cristos.In timpul mesei, parintele Miron sau alt frate cu darul vorbirii tine o predica despre virtutile si invatatura crestina, despre infranare si mila. Ca sa fie deplina, hrana trupului trebuie sa treaca prin cuget, prin ascutisul gandului si al meditatiei, implinind astfel vorbele intelepte din Pateric: "Cand spiritul meu se inalta, trupul cade in genunchi".
Staretul dintre flori
La Crasna, simti din prima clipa ca esti in largul tau. Te poti plimba de unul singur printre branduse si magnolii, printre stupii si ciresii din livada, fara oprelisti, fara sa tulburi pe cineva. Chiar si calugarii, grabiti si speriosi de felul lor, acum par sa paseasca alene, in ritmul florilor si al diminetii. Cu privirea atenta, il caut pe staretul Nicodim. Nu-l zaresc niciunde, intreb, trec pe langa el de mai multe ori, si intr-un tarziu il gasesc. Imbracat cu o rasa ponosita, cu un sort atarnat de gat si cu mainile pline de tarana, parintele munceste la gradina, pierzandu-se printre alti monahi. Sta aplecat deasupra straturilor de galbenele si irisi violacei, le mangaie frunzele delicate si le vorbeste soptit, indemnandu-le sa creasca, sa se bucure de stralucirea si caldura lui Dumnezeu.
De patruzeci de ani, de cand a venit prima oara la Crasna, parintele e staret la oameni si la flori. Munca, dragostea si rabdarea sunt aceleasi. Nadejdea si bucuria - asemenea. Lasand o clipa migala gradinaritului, parintele se indreapta greoi de spate si priveste puzderia de flori din jur, ca un indragostit. In ziua cand a pasit prima data peste pragul de piatra al manastirii, in curtea ei erau doar iarba si buruieni. Crasna fusese lasata pustie vreme de zece ani. Erau doar el si batranul Ghedeon Bunescu, pus staret peste nimic - staretul unui schit care nu mai exista de mult, desfiintat de comunisti. Plimbandu-se printre chiliile ruinate si biserica pravalita pe o parte, cei doi monahi s-au pus pe treaba. Ca Marta si Maria, si-au impartit frateste lucrarea - unul, cu partea spirituala; celalalt, cu partea materiala. Intreaga lor avere incapea toata intr-un saculet - Ghedeon purta cu sine Filocalia si Cartile Sfinte; Nicodim avea in traista bulbi si radacini de flori. Asa simteau ei ca e bine - sa inceapa biserica si chiliile dinspre gradina spre altar.
Pentru parintele Nicodim, fiecare floare si fiecare copacel din livada are o poveste. Magnolia alba a adus-o in spate de la serele din Ploiesti. Narcisele, luate din sat, le-a pus in pamant, asa cum pun taranii ceapa, udandu-le apoi cu apa sfintita ca sa le mearga bine, in timp ce bulbii de ghiocei i-a coborat ca un alpinist tocmai de pe Muntele Rosu, strecurandu-se printre rapi si stanci ascutite. Cand vremea e frumoasa si treburile manastirii ingaduie, parintele se plimba printre margaritare, iasomie si liliac batut. Doar el cu gandurile lui, paseste agale, rasfoind culori, arome si amintiri. Se opreste mai ales in dreptul tufei imense de boule-de-neige si cugeta usor surprins: "Ma uit la ea si zic: "Doamne, cum trece timpul si ce repede am imbatranit". Cand am adus floarea in traista, era doar un firicel plapand, o ata verde. Acum e un adevarat copac. Ma uit la magnolii si ciresi, asa cum se uita batranii la copiii lor. Cu cat cresc feciorii, cu atat scad parintii". Desi nu vrea sa recunoasca, staretul Nicodim are suflet de poet. In momentele lui de liniste, se roaga in culori si delicate desene vegetale. Se roaga cu privirea.
Asemenea lucratorului din Evanghelie, staretul nu vrea sa se laude cu munca sa si, astfel, sa-si piarda plata. El doar constata - simplu, calugareste: "In 1967, din Crasna nu mai ramasesera decat biserica ruinata, un gard pravalit si un monah batran - paznic si stapan peste ierburi si salbaticiuni ale padurii. Nici eu nu stiu cand si cum ne-am ridicat. Obstea si chiliile au crescut ca aluatul - de la zi la zi, nevazut si fara zgomot. Ca sa rezisti in manastire, trebuie sa fii asemenea florilor - tacut si roditor. Sa nu te gandesti la tine, ci la bucuria altora. Tin minte ca in aprilie 1967, chiar de Florii, am savarsit prima slujba in fata a patru femei. Acum, la praznicul de dinaintea Sfintelor Pasti vin peste o mie de credinciosi, iar autocarele se insira kilometri intregi de-a lungul drumului. Nu ma deranjeaza sa vad curtea plina de oameni. Inseamna ca manastirea are viata, ca lucrarea ei este vie. Desi sunt calugar, nu-mi place singuratatea. Imi plac doar linistea si pacea gandului care te ajuta in lupta cu dusmanii dintotdeauna ai monahului - lumea, trupul si ispita".
Parintele se intrerupe si tace. Cu o umbra de lacrimi in priviri, si-l aminteste pe blandul Ghedeon, mereu cu cartea in mana si rugaciunea pe buze. Si-l aminteste pe inteleptul Pantelimon, retras acum la Ciocanu, sau pe parintele Petru Sovejeanu, fost profesor universitar de geologie, care a editat foarte multe carti, petrecandu-si intreg amurgul vietii migalind Acatistele tuturor sfintilor de peste an. S-a mutat la Domnul intr-o seara. Avea 73 de ani, dar era inca in putere. S-a stins lin si fara zbatere, ca o candela cand nu mai are ulei.
Gradinar de oameni
Parintele Nicodim indrageste poezia, florile si oamenii. El, care nu a reusit sa urmeze scoli inalte, ii indeamna pe cei mai tineri ucenici sa citeasca mereu, sa prinda drag de carti si sa invete, iar apoi sa discute intrei ei, marturisindu-L pe Cristos, asa cum se pricep si-i indeamna jarul inimii. "Nu poti sa iubesti ce nu intelegi si nu intelegi ce nu iubesti", zice parintele, amintindu-si ca aceleasi vorbe i le-a spus Preasfintitului Galaction Stanga, pe atunci un tanar firav si tacut. Student la teologie fiind, Galaction venea la Crasna in vacante, oferindu-se sa fie ghid si cantaret la strana, pentru ca in timpul liber sa participe la inaltele convorbiri duhovnicesti ce aveau loc intre calugari si invitatii manastirii - duhovnici si profesori de teologie, de talia parintilor Bordasiu, Stoica, Ioanichie, Galeriu, Badoiu, Arsenie Papacioc; monahi traitori in Athos sau chiar teologi catolici, uimiti sa descopere in ortodoxie fervoarea rugaciunii si a unui misticism demult pierdut prin alte parti. "Preasfintitului Galaction nu i-am vorbit niciodata de calugarie si nici nu i-am iscodit in vreun fel gandul. L-am lasat sa se cerceteze singur, asa cum lasi vinul sa se aseze si sa-si castige aromele vechimii. Intr-o buna zi, tanarul Galaction a venit si nu a mai vrut sa plece. Hotarat si fara alte vorbe. La fel s-a intamplat si cu alti frati ai nostri... Nu tu alegi sa ramai la Crasna, ci manastirea te alege pe tine."
Daca il intrebi cum se face ca de la Crasna au plecat sase episcopi si nenumarati stareti, parintele surade incurcat. "S-ar zice ca am mana buna la oameni. De fapt, nu e nici un secret. Imi place sa fiu gradinar de oameni, sa-i ingrijesc si sa-i aleg cu tot dragul. Cand cineva doreste sa vina la manastire, ma uit la el. Il cantaresc atent si-i dau ascultare dupa firea lui. La unele manastiri exista obiceiul ca ultimul venit sa faca treburile cele mai grele, sa grijeasca de oi sau de vaci. Mi se pare o greseala. O fi omul masura lucrului, dar si lucrul e pe masura omului. Cum sa pun un orasean nedeprins cu munca fizica sa fie vacar? Cum sa dau ascultare prin rotatie, asa cum se face in alte manastiri? Vacile isi stiu stapanul. Il simt, il miros, il stiu dupa calcatura, dupa taria glasului. Nu e bine sa schimbi ingrijitorul. Cine are drag de animale sa ramana langa ele. Cine are drag de carti sa le ingrijeasca... De multe ori le spun ucenicilor mai ravnitori, care vor ascultari si munci grele: "Nu stiti ce cereti. In manastire ati venit nu ca sa fiti grajdari, ci slujitori ai lui Dumnezeu"."
Sponsorul din altar
La Crasna, fiecare cladire si fiecare cotlon isi are istoria sa. In mijloc, acoperita de sita ca niste solzi obositi de peste, sta biserica cea veche, tocmita de boierul Constantin Dinu Parlogea, calugarit apoi si devenit staret, asemenea fiului sau, Nicolae, tuns in monahism cu numele de Nil Schimonahul - cel care a dat dovada de smerenie, inlocuind tabloul votiv al ctitorilor de la intrare cu intruchiparea unor ingeri, ce Il slavesc in genunchi pe Dumnezeu. Parintele Nicodim ne arata si explica. La Crasna se afla singurul paraclis inchinat sfintilor romani, singura intruchipare in imagini a Acatistului Maicii Domnului si una din rarele icoane ale sfantului Ioan Rusu ori ale lui Dimitrie Basarabov, pictat cu un picior descult - pedeapsa luata de el insusi, dupa ce, din neatentie, a calcat un cuib de pasarele.
Cu privirea atintita spre turla, parintele isi aminteste. Ca restauratorii sa refaca tavanul, a trebuit sa decupeze pictura si s-o pastreze in ceara, pentru a o repune apoi la locul ei si a o reface bucata cu bucata, ca un urias mozaic. Intr-un final, tavanul a costat cat toata biserica, dar a meritat. Pictura lui Tatarascu si-a recapatat valoarea si stralucirea de altadata. Daca il intrebi cum a obtinut banii pentru constructii si restaurare, parintele zambeste cu o bruma de umor: "Avem ca sponsori pe cei cu lumanarea. Banca cu care lucram se afla chiar in altar".
Undeva, in preajma, clopotele alamite ale bisericii pornesc a bate de vecernie. Staretul Nicodim tresare, isi scoate sortul de gradinar cu un gest hotarat si ne priveste a scuza. E timpul sa schimbe randuiala florilor cu cea a psalmilor si a cantarilor de noapte. Ne insoteste usor grabit spre poarta de plecare si, trecand pe langa micul cimitir al manastirii, se opreste o clipa in dreptul mormantului parintelui Ghedeon Bunescu, prietenul si duhovnicul sau de-o viata, pentru o metanie si un gand nostalgic. Nu mai e ca inainte, cand, asemenea Martei si Mariei, unul si-a luat partea spirituala, iar celalalt - partea materiala. Prin voia Domnului, parintele Nicodim Dimulescu se ocupa acum de toate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, va ramane pana la sfarsitul zilelor staret peste flori si peste oameni.
Fotografii de George Dumitriu