Literatura japoneza a ajuns la noi mai ales prin intermediar englez sau francez, filtrata deja prin gandirea occidentala. Era ca si cum ni s-ar fi dat o hrana gata mestecata. Inevitabil se pierdeau nuante, savori subtile, irizari ale metaforei, se perverteau sensuri. Lumea nipona, cu traditiile si codurile ei, ne parvenea la mana a doua, ca o poezie povestita sau ca o descriere a muzicii. Mai curand prin limbaj plastic si cinematografic ni s-au (intre)deschis cai de acces intr-o cultura atat de diferita de ceea ce ne e familiar. In ultimele decenii insa, au aparut si la noi cativa buni cunoscatori ai limbii si literaturii nipone, formati la sursa si inzestrati cu talent literar. (Nu oricine cunoaste o limba straina poate fi traducator de literatura. E nevoie pentru asta de un har special, propriu creatorului. N-am loc aici sa fac elogiul marilor traducatori romani din diferite limbi, ignorati de cititori si critici, platiti prost si nu in functie de dificultatea textului, facandu-si din pura pasiune si generozitate munca. Se uita ca doar lor le datoram bucuria lecturii unor carti la care altfel n-am putea accede.) Ei au publicat, mai ales la "Humanitas" si "Polirom", in ultimii ani, traduceri directe din marii autori japonezi clasici si contemporani, acoperind o lacuna din bibliotecile noastre. Angela Hondru este, daca nu gresesc, cea mai harnica dintre traducatorii acestui spatiu literar, cu mai multe titluri din Haruki Murakami, Shusaku Endo, Kobo Abe s.a. Numele autorului pe care vi-l recomand azi n-ar trebui sa va fie necunoscut fiindca s-a consacrat international inca de la inceputul anilor 60 cu Femeia nisipurilor, roman dupa care regizorul Teshigahara Hiroshi a realizat un film premiat la Cannes in 1964 si ajuns in toate cinematecile lumii. Kobo Abe (1924-1993) este, ca si alti scriitori japonezi contemporani, influentat de marii novatori din literatura europeana a secolului 20, Kafka in primul rand, dar si de suprarealisti, existentialisti, de teatrul absurd. Aceste influente sunt topite insa intr-un univers propriu: un spatiu urban sufocant, labirintic, descris minutios (cu o privire transfocatoare pana la detalii infime), prin care ratacesc personaje derutate, cu identitati schimbatoare. Si stilul e original: din formatia sa de medic, autorul a preluat privirea clinica, obiectiva, amestecata ciudat cu alunecari onirice si cu o arta a metaforei ce leaga realitatea sordida de poezie. Harta arsa poate fi citita in mai multe feluri, caci Kobo Abe foloseste simultan genuri diferite: roman politist, povestire filosofica a unei cautari initiatice, literatura fantastica, autoanaliza a unui om ce incearca sa organizeze confuzia realului dupa scheme ce se dovedesc eronate. Eroul-narator e un detectiv angajat de o tanara cam betiva sa-i gaseasca sotul disparut fara urma de sase luni. Neavand decat putine si vagi indicii, detectivul cauta prin mediile marginale din Tokyo, inregistrand toate trasaturile distinctive ale locurilor, obiectelor si oamenilor intalniti. Uneori ai impresia ca se insereaza in text fotografii de o claritate halucinanta sau, dimpotriva, voalate, fara legatura imediata cu firul narativ, dar contribuind la crearea starii de anxietate si suspense. Ca si in alte romane contemporane majore, intriga politista e doar un pretext pentru a-l tine pe cititor in priza, miza fiind de fapt mai inalta. In lumea alienanta de beton si asfalt personajele ajung sa se indoiasca de propria identitate, sa se piarda de sine, sa nu mai stie ce vor. Harta cu drumuri batatorite, pe care sa te simti in siguranta, devine indescifrabila, te rataceste in jungla urbana, si in cele din urma, te trezesti "intr-o zi care nu apare in calendar si intr-un loc pe care nu-l gasesti pe nici o harta". Frumusetea uimitoare a acestei carti consta in faptul paradoxal ca, desi iti refuza orice identificare simplista, iti induce trairi si emotii cu un rafinament artistic de care numai japonezii sunt in stare.