Marius Florea Vizante - "Am un an greu inainte, dar sper sa-l inchei cu succes"
Marele premiu al Festivalului de Comedie din acest an de la Bucuresti a rasplatit spectacolul Ce formidabila harababura!, dupa Eugen Ionescu, in regia lui Gelu Colceag. O stralucita punere in scena in care interpretati un rol... mut. Un rol aparte, dar prin care reusiti sa transmiteti multa emotie. Felicitari pentru aceasta performanta! Cum ati reusit?
- Va multumesc pentru cuvantul performanta, pentru mine a fost cea mai mare indrazneala si provocare de pana acum. O datorez regizorului Gelu Colceag, cu care ma antrenasem inca din Institut pe dramaturgia marelui Ionesco. In 96, am mai dat un examen greu, de asta data in regia lui Vlad Massaci (fostul meu coleg de facultate), cu Lectia, jucata la Teatrul Bulandra. (Interpretam rolul profesorului demagog si viclean, care isi modifica mereu glasul, ca lupul din poveste, ca sa-si impresioneze prada.) Daca atunci am lucrat mult cu regizorul asupra inflexiunilor vocii, in ...Harababura... tac chitic, pana aproape spre final, cand izbucnesc in cateva fraze de revolta, la adresa absurditatilor vietii. Nu e usor sa interpretezi tacerea, si anume - fara gesturi exagerate, fara mima ori dans ajutator. Din fericire, apare un transfer subtil de energii, chiar daca nu de fiecare data cu aceeasi intensitate. Publicul e un participant activ si foarte important al succeselor ori insucceselor noastre. Totul e sa reusim sa-l atragem prin mijloace noi si eficiente. In acest spectacol, regizorul foloseste si proiectii de film: in fundalul scenei se deruleaza si cateva secvente cu prim-planuri. Prim-planul este cea mai sigura captare emotionala a omului de azi, familiarizat mai mult cu ecranul (mare sau mic) si, din pacate, tot mai putin cu scena.
Si pentru ca veni vorba de arta a saptea - ma aflu din nou in fata unei mari provocari artistice. De asta data, cu regizorul Nae Caranfil. Am mai colaborat cu el la filmele E pericoloso sporgersi si Filantropica. De asta data, scenariul e scris chiar de el. Restul e tacere se va numi aceasta evocare a primului moment din istoria cinematografului national, si anume, reconstituirea, in fata aparatului de filmat, a luptelor pentru razboiul de independenta. (A fost primul film artistic romanesc realizat in intregime prin mijloace nationale.) Pana in iulie, cand incepem noi filmarile, pe langa emotiile unui asemenea rol de amploare, eu mai trebuie sa dau jos cateva kilograme, asa incat sa nu se observe cei 10 ani si ceva in plus fata de personaj. Am un an greu inainte, dar pe care sper sa-l inchei cu succes si cu un eveniment important in familie. Sotia mea, Cristina, si cu mine, asteptam ca in luna decembrie sa apara un micut Capricorn. Ne-am dori sa fie baiat, dar ce-o vrea Cel de Sus. Sanatos sa fie, si el, si noi!