"Este trist ca in Romania raman nemuncite sute de mii de hectare de pamant clasa intai, in timp ce taranii romani bat campii in Spania"
Pana unde ar fi putut sa ajunga un campion national la Olimpiada de Chimie, in timpul regimului comunist? Cel mult, pana la rangul de cercetator la Institutul National de Chimie, sub pulpana Elenei Ceausescu, unde, pentru orice inventie, primea maximum trei salarii. Intr-o ipostaza mai putin conformista, cu toate riscurile, ar fi luat drumul strainatatii, trecand, eventual, Dunarea inot. Dupa 1989, sansele i s-au diversificat: stralucitul invatacel ar fi putut pleca cu primul avion in America, la Cleveland, sau in Canada, la Toronto. Ar fi cunoscut succesul repede, ar fi ajuns sa castige 15.000-20.000 de dolari pe luna si ar fi uitat de Romania. E de mirare ca acest din urma scenariu n-a fost pus in practica de olimpicul Mihai Miron, un tanar farmacist care a prins timpul si locul potrivit (la Revolutie avea 21 de ani!), alegand sa-si faca o cariera in tara si nu in strainatate. A vizitat America si Europa, dar nu pentru a-si cauta un loc de munca, ci pentru a invata sa faca afaceri, pentru a intelege cum functioneaza un business integrat, un sistem de productie de la A la Z. Ca doctor in tehnologia farmaceutica ("Forme farmaceutice cu cedare controlata"), era de asteptat sa intre in afacerile cu medicamente; in consecinta, a construit la Brasov si apoi a vandut, unui lant international, "Europharm" - cea mai moderna fabrica de medicamente din Romania. A creat si a lansat pe piata romaneasca 82 de medicamente, printre care celebrele Paracetamol Sinus, Paracetamol Plus si Omeran.
Astazi, Mihai Miron face performanta in agricultura si zootehnie. A cumparat grajdurile unui C.A.P. si ale unui I.A.S. de pe "Valea lui Mihai", de langa Sebes, a cumparat dealuri acoperite de maracinisuri, parcele nemuncite, lacuri colmatate, cladiri in ruina. Provocarea era naprasnica. Oamenii satelor din zona (Dostat, Boz) traiau in neputinta, uitati de tot si de toate, cei mai tineri luand drumul Spaniei. Locul se salbaticise, drumurile nu mai duceau nicaieri, casele se degradau. Aparitia lui Miron, insotit de specialisti americani si francezi, i-a impresionat pe sateni. Odata cu vacile cele mai bune, el a adus ceva ce localnicii nu mai vazusera niciodata: sisteme de irigatie pe dealuri, importate de peste Ocean - o realizare unica in Europa centrala si de rasarit. In locul maracinilor si porumbarilor, au aparut livezi de nuci si ciresi, podgorii si fanete. In locul eternului fitofag chinezesc, Miron a populat lacurile cu crap romanesc, salau, stiuca si chiar sturioni pe care i-a adus din Sua (in aceasta toamna, asteapta prima recolta de icre negre). Si-a creat singur tintele spre care s-a lansat furtunos: cel mai pur lapte praf din Europa, cea mai mare productie de lapte pe cap de vaca din Ue, cele mai moderne grajduri din tara, cele mai performante sisteme de muls, cele mai bune rase de bovine pentru carne etc. Intr-un cuvant, Mihai Miron este omul pe care dealurile si vaile ce insotesc drumul national dintre Sibiu si Sebes il asteapta demult. A reusit sa cumpere sau sa ia in arenda circa o mie de hectare. Dar alte doua mii de hectare de pe aceeasi vale stau nemuncite. Miron din Dostat a deschis calea. Cine cuteaza sa-l urmeze?
"Am gasit oportunitati nebanuite acolo unde cei mai multi vedeau numai ruine, maracini si balti acoperite cu matasuri verzi de broasca"
- Mosier modern, businessman cu suflet de poet, adept al "artei de a trai", doctor in farmacie, botanist, zootehnist, absolvent al Academiei Militare. Moldovean la origine si ardelean prin adoptie, sunteti un as al tranzitiei, un "muncitor cu ziua", plin de ravna si de imaginatie, care si-a implinit visele la el acasa, desi a fost "filtrat" de sute de controale de stat. Care este reteta ce v-a condus la acest succes, domnule Mihai Miron?
- O reteta americana, exprimata prin urmatoarea pilda: patronul unei mari companii producatoare de incaltaminte isi trimite un reprezentant intr-o tara africana, sa vada daca exista vreo oportunitate de afaceri. La intoarcere, omul da raportul: "N-avem nici o sansa, acolo toti umbla desculti". Patronul nu se da batut si, dupa un timp, trimite pe unul mai tanar. La cateva zile, soseste o telegrama: "Oportunitate fantastica de afaceri: toti umbla desculti"! Imi place sa cred ca si eu sunt ca tanarul acela, fiindca am gasit oportunitati nebanuite, acolo unde cei mai multi vedeau numai ruine, maracini si balti acoperite cu matasuri verzi de broasca. Am facut sa infloreasca 10 km dintr-o vale anonima, am dat de lucru permanent la 115 tarani si, sezonier, altor cateva sute (ca sa nu ma refer la miile de furnizori de cereale si furaje din toata tara). Am atras si forta de munca din alte judete, iar celor mai vrednici le-am construit case, i-am ajutat sa se casatoreasca, i-am trimis la scoala. Am perfectat cu o banca un nou imprumut de 1,5 milioane de euro, pentru construirea unor grajduri de nivel american, a unei instalatii de muls si a unui abator, cu mult peste cerintele europene de igiena. De aceea, vom avea nevoie de mai multi specialisti: veterinari, biochimisti, farmacisti, economisti, ingineri de sistem (computeristi).
"Ue nu-mi poate da mie niciodata un stegulet rosu. Dimpotriva, i-as putea da eu cateva"
- Cand ati pus pentru prima oara piciorul in Dostat?
- In 1994, cand fostii cooperatori incepusera sa-si imparta grajdurile C.A.P.-ului: tu iei tigla, eu iau caramida, vecinul ia lemnul si tot asa, pana la distrugerea finala a agriculturii socialiste. O greseala istorica, din pricina careia tragem si azi ponoasele. Asocierea de tip cooperatist trebuia mentinuta, dar pe baze noi, implicand libera vointa a proprietarilor. Prin asa-zisul pariu castigat de politicieni cu agricultura in anii 90, Romania a fost data in urma cu 50 de ani. Dupa ce am cumparat primele doua grajduri, oamenii au inteles ca e mai profitabil pentru ei sa vanda, decat sa distruga. Am cumparat apoi dealurile din apropiere, nemuncite de decenii, si lacurile lasate in parasire. Cumparat sau arendat, pamantul din Dostat a inceput sa produca, deopotriva in avantajul meu si al satului.
- In circa zece ani, ati propus un nou model de dezvoltare agricola si zootehnica, nechimizata sau cu seminte modificate genetic, dar nici traditional romanesc, cu 9 litri de lapte pe zi si 2 tone de porumb la hectar. Cum ati reusit?
- Am pornit de la constatarea ca parametrii europeni pot fi depasiti cu usurinta. Ue nu-mi poate da mie niciodata un stegulet rosu. Dimpotriva, i-as putea da eu cateva. Sa luam ca termen de comparatie calitatea laptelui praf pentru copii. Bruxelles-ul accepta, spre exemplu, 100.000 de germeni la mililitru, in timp ce in fabrica noastra doza admisa este de 6.000-7.000 de germeni (ce sa mai spunem de norma de 500.000 de germeni existenta azi in Romania!? - n.red.). Un alt indicator sunt celulele somatice: 300.000 in Ue, in comparatie cu 70.000 la Dostat! Eu am adus vaci din Normandia. Cu materialul lor genetic, am obtinut rezultate mai bune decat cele din Franta. Recordul european al productiei de lapte pe cap de vaca, intr-o lactatie, este de 16.000 de litri. Recordul nostru depaseste 17.000 de litri. Ii batem, desigur, si la pretul de cost, deoarece afacerea noastra este integrata.
- Ce inseamna afacere "integrata" intr-o ferma?
- Pornim de la prelucrarea terenului, pe care am incredintat-o unei firme franceze, si continuam cu nutritia, furajarea, mulgerea, procesarea si distributia, pana ajungem cu cutia de lapte pentru bebelusi, "Vitalact", in mana mamei. Mai integrat de atata nu cred ca se poate.
"La carnea de vita, Ue n-a impus nici o cota Romaniei! Putem produce oricat. Este o sansa istorica pentru taranul roman"
- Nu prea vorbiti de productia de branza si cascaval sau de vanzarea laptelui ca atare pe piata. Nu aduce profit o astfel de activitate?
- Se stie ca, la capitolul lapte, Romania a fost scoasa din carti de Ue. Cand li s-a repartizat cota de lapte, negociatorii romani au acceptat jumatate din productia actuala. Practic, incepand cu 2007, anul sigur al aderarii, romanii vor manca branza si lapte din Ue. Aceasta fiind situatia, de ce sa ne amagim? Cautam variante alternative: laptele praf pentru copii si, in perspectiva apropiata, carnea de vita.
- Nu exista cota la carnea de vita?
- Va punem la dispozitie o informatie de mare interes, pe care guvernul ar trebui s-o raspandeasca in public: la carnea de vita, Ue n-a impus nici o cota! Dimpotriva, putem produce oricat, la parametrii de calitate ceruti de ei. Este o sansa istorica pentru taranul roman. Pe piata Uniunii este un deficit anual de 800.000 de tone de carne de vita (manzat, vitel etc.). Daca ar elabora programe de dezvoltare zootehnica adecvate, Romania ar putea sa suplineasca linistit o treime din aceasta cantitate. Iar aceasta treime ar putea sa compenseze o buna parte din deficitul balantei de plati externe a tarii. Preturile se vor egaliza in scurt timp. Daca pretul carnii de vita in viu este 3 euro kilogramul in Ue, samsarul francez sau italian o va lua de aici cu 2,50, sa-i ramana si lui ceva. Facand acest calcul, daca o familie de tarani romani este capabila sa creasca 8-9 vitei pe vara, in noiembrie, cand ii va preda, ar putea sa obtina 10.000 - 12.000 de euro, ceea ce este mai mult decat suficient pentru o familie din Romania, sa traiasca bine sau foarte bine. Atunci, nu trebuie sa mai mearga ai nostri in pribegie, din poarta-n poarta, la cules capsuni sau spalat toalete, riscand sa ajunga mari depresivi si chinuindu-si copiii in numele unui castig modest. Este trist ca in Romania raman nemuncite sute de mii de hectare de pamant, clasa intai de productivitate, in timp ce taranii romani bat campii in Spania.
"Sunt mai ocupat decat eram in oras; muncesc mai mult, dar ma simt mai bine, traiesc si pentru mine, nu numai pentru afaceri"
- Ati parasit Brasovul, unde patronati "Europharm"-ul, pentru a va dedica "farmuitului", cum ar spune romanii americani. Ce ati pierdut si ce ati castigat din aceasta schimbare?
- Daca vorbim in termeni economici, am renuntat la o valoare mare, in raport cu un volum de munca si productie relativ mici. Am pierdut un loc vizibil in centrul atentiei inaltei societati si o pozitie privilegiata, care-mi permitea sa calatoresc mult in strainatate, mai ales in America. In schimb, la ferma am castigat libertatea de actiune, independenta totala, viata in ritm normal, aerul curat si frumusetea unica a peisajului. Ferma de vaci lucreaza deja pe profit, fabrica de lapte praf e de la inceput profitabila, acreditata la nivel international - Iso 9001:2000, Tuv Turingen - urmatoarea tinta fiind acreditarea laboratorului de microbiologie. Dealurile, candva golase, prind culoare, in asteptarea pasunatului. Sunt mai ocupat decat eram in oras; muncesc chiar mai mult, dar ma simt mult mai bine, traiesc si pentru mine, nu numai pentru afaceri. Nu erau drumuri, am construit drumuri; nu era curent electric, am instalat transformatorul si am adus firele; nu era apa curenta, am facut statie de filtrare. Nu este gaz, am proiectat deja un sistem de producere a metanului din baligar. In fiecare dimineata ma asteapta ceva nou de facut, ceva provocator, ceva frumos. Pe dealuri plantez arbori exotici, livada de nuci alternand cu vita de vie, arbusti pentru flori. Vreau si ceva placut ochiului, nu numai productie intensiva. In locul gropii de gunoi a satului, am plantat artari, meri ornamentali, castani, flori. Noul sediu al firmei va fi sus pe deal, de unde ai o vedere panoramica si unde canta privighetorile ca in paradis. Sa vina Europa sa ne roage sa-i dezvaluim secretul puritatii laptelui si carnii, dar si pe cel al bucuriei de a trai. Toti acesti comisari care se-ntrec in a ne da lectii si a ne trage de urechi ar trebui sa vada intr-o zi, la fata locului, ce inseamna spatiul mioritic si cat de potrivita este definitia lui Blaga (deal-vale-deal-vale) cu pozitia in care ne aflam. Poate ii vor intelege mai bine pe romani - si astfel, rapoartele lor viitoare se vor transforma in reportaje sentimentale.
D-lui Mihai Miron ii puteti scrie la e-mail: bioef@roph.ro