"Vreau sa-mi traiesc viata intr-un ritm mai lejer"
"E grozav sa stai muzical departe, aproape patru ani, si totusi, sa nu dispari"
- Au trecut aproape patru ani de la precedentul album, Am sa ma intorc barbat. Nu va e teama ca "ochii care nu se vad se uita"? Oferta pietei muzicale e mare si publicul - amator de noutati...
- In toata perioada asta, am cantat foarte mult. Am sa ma intorc barbat a fost un experiment atat de frumos, de intens, dar si de consumant pentru noi, incat era destul de greu sa venim imediat cu alta oferta. Pe de alta parte, recunoastem ca a trecut mult prea mult timp. Dar parca nici nu ne-am dat seama. Sau poate ca asta se aplica mai mult in cazul meu. Poate ca ceilalti baieti din trupa au resimtit mai acut pauza asta. Eu am fost implicat in alte proiecte, cu meseria mea colaterala, aceea de actor. Dar acum imi dau seama ca e un compliment si un semn de afectiune ca oamenii sa vina la concerte dupa o absenta atat de lunga. Si e un compliment ca piesele vechi au rezistat atat de mult. E grozav sa stai muzical departe, aproape patru ani, si totusi, sa nu dispari. Ma bucur ca ne-am reintors destul de in forta cu Zmeul (prima piesa promovata de pe albumul Fericire in rate). Cred ca e o reusita. Poate si de asta sunt asa de nerabdator sa lansam noul disc la care lucram de un an. Dar a fost o pauza anormal de lunga, asa ca acum am hotarat ca dupa lansare sa ramanem in studio, ca sa incepem deja pregatirile pentru discul urmator.
- Ce fel de viata de trupa se duce la Vama Veche? Pauzele astea nu va instraineaza, nu va racesc intre voi?
- Noi am fost mereu conectati, mereu in concerte, mereu pe faza. Au fost turneul de anul trecut de la mare, spectacolele de la Sala Palatului... Asa ca n-am fost despartiti, si nu ne-am certat... E adevarat ca pentru albumul asta, de pilda, lucram destul de separat. Separat inseamna ca eu sunt in studio de la sase la doua noaptea, iar acum, in timp ce noi doi stam de vorba, acolo sunt doi "clapari" si Eugen, chitaristul, care lucreaza la orchestratie. Experienta lucrului la un loc are aspecte pozitive si altele mai putin pozitive. Noi suntem o trupa formata din personalitati foarte puternice, si daca ne intalnim, de exemplu, pentru orchestratie, iese cu scantei. Nimeni nu reuseste sa-si impuna ideea. De aceea preferam sa lucram separat. Fiecare vine in studio, isi face partea lui la o piesa, apoi ascultam cu totii si fiecare spune daca-i place sau nu.
"Sa invatam sa fim fericiti, acordandu-ne timp pentru bucuriile simple"
- Din punct de vedere muzical, discul acesta nou schimba ceva, aduce ceva nou fata de celelalte?
- E foarte schimbat fata de ceea ce facea Vama Veche inainte, la nivel componistic si de sunet, dar atitudinea a ramas. Directia in care merge Fericire in rate e aceea ca noi nu mai putem sa traim simplu, si asta e foarte grav. Toti traim super-conectati la toate mijloacele de comunicare. Avem telefoane mobile, laptopuri, Internet, sisteme de navigare montate in masini, televizoare, radiouri, si cu toate astea, daca eu vreau sa te scot pe tine la o bere, din momentul in care te invit, dureaza doua saptamani pana cand ne intalnim efectiv. Mereu apare cate ceva. Se traieste in viteza. Si daca unul dintre noi vrea sa incetineasca, vin ceilalti din spate si-l strivesc. Si-atunci, pana si bucuriile noastre nu mai sunt bucurii mari. Traim o fericire in rate. Copiii din ziua de azi se nasc cu rate. Parintii lor platesc rate. Om liber, din punct de vedere financiar, nu mai exista. Indiferent cat de bogat ai fi, tot ai rata la ceva. Asta e o problema care pe mine ma sperie. Cred ca trebuie sa invatam sa fim fericiti, acordandu-ne timp pentru bucuriile simple. E o idee destul de promovata, dar viata asta, asa cum e ea acum, nu-ti da prilejul sa mai sesizezi bucuriile simple. Discul asta, daca are un rost pentru mine, atunci acesta e, sa-mi atraga atentia mie si colegilor mei ca macar noi, cei care l-am facut, sa incepem sa ne bucuram de un sprit sau de o iesire in parc. Hai sa ne gandim ca ziua nu are douazeci si patru de ore, ci numai douazeci, iar in alea patru ore ramase, sa facem ceva care sa ne bucure. Toti trebuie sa ne dorim sa ne mai domolim si sa ne bucuram de imaginea unui copac sau a unui lan de grau, sa ne acordam un ragaz in care sa ne fericim pe noi insine. Eu incerc sa ma conving in primul rand pe mine. Si daca reusesc cu mine, atunci inseamna ca se poate.
- Si faci progrese?
- Da. Chiar si acum, in perioada asta extrem de stresanta, imi iau o zi pe saptamana, in care imi spun ca nu fac nimic. Nu deschid laptopul, nu deschid telefonul... Incerc sa ma educ sa nu ma mai sperie ideea ca nu fac nimic. Vreau sa-mi traiesc viata intr-un ritm mai lejer. E atat de trist ca traim repede si superficial...
- Cum o sa fie promovat albumul?
- E o campanie destul de puternica. Ne dorim ca discutiile cu presa sa fie oneste, a la Vama Veche, doar nu suntem Robocap. Nu uitam nici site-ul de pe Internet. Actualmente are 16-17.000 de vizitatori si posibilitati de crestere spre 20-25.000. Comunitatea asta e importanta si in expansiune. Dintre site-urile de formatii, al nostru este cel mai vizitat. In fiecare joi, intre orele 5 si 6, Vama Veche se afla pe chat, cu fanii. De curand, au aparut si blogurile, unde fiecare dintre noi va scrie cu sinceritate. In rest, vrem sa amplasam un balon publicitar, din acela de 7 metri pe 4. Dupa concertul de la Sala Palatului din 8 iunie, vom lansa si un Dvd, apoi vor fi turneele. In prima faza, intentionam sa mergem prin cinci orase mari, unde sa avem concerte de lansare similare cu cel din Bucuresti.
- Cum apreciezi evolutia muzicii romanesti, care pare sa sparga gheata si sa iasa pe piata internationala?
- Succesul lui Moga, cu proiectul Morandi, si al celor de la Akcent mi se pare ceva foarte bun. E o zona unde lucrurile se misca bine. In general, partea de dance e foarte activa. E o muzica pe care o faci mai usor, desi e mult de munca si-acolo si trebuie sa te pricepi. Ideea e sa nu ne axam doar pe dance. Expansiunea sa nu se produca exclusiv pe zona asta. Ar trebui sa invatam din faptul ca Anglia, care da trendul in muzica peste tot in lume, cu exceptia Americii, a reusit sa aduca la lumina un artist ca James Blunt, care cu o chitara, o toba si un bass si cu niste piese lente a rupt vanzarile. Si la noi o sa treaca febra asta a dance-ului. Nu spun ca dance-ul n-ar fi bun, Doamne fereste! Dar nu trebuie sa fie unicul produs pe care sa-l ai la dispozitie.
"Drama oamenilor este ca nu fac ceea ce le place. Eu fac!"
- Haide sa mutam dialogul si spre cealalta pasiune a ta: teatrul, o alta zona in care ai obtinut anul asta succese. Cum poti alimenta doua iubiri deodata?
- Toate activitatile astea se intrepatrund. Eu nu pot trai fara teatru si n-as mai putea trai nici fara muzica. Vama Veche mi-a adus enorm, pe toate planurile vietii. Daca acum ar trebui sa inchid ochii pentru ultima oara si mi s-ar derula filmul existentei, 40-50% dintre amintiri ar fi cu ei, cu Vama Veche. Dar pe de alta parte, eu sunt actor si n-as putea sa supravietuiesc eu cu mine, daca as sti ca am renuntat, ca am pus actoria in cui. Drama oamenilor este ca nu fac ceea ce le place. Eu fac! Feliile mele de viata se imbina, fiindca eu fac ce-mi place. Cu riscuri asupra sanatatii mele fizice si psihice, dar nu pot renunta. In momentul asta, eu, vesnicul nemultumit, L-as mania pe Dumnezeu daca as spune ca nu sunt multumit de ce-am facut. Sunt multumit de ce-am facut in teatru. In toti anii astia, nu cred ca puteam sa fac mai mult. Daca e un plan unde am ramas putin in urma, asta e cel al filmului. Dar filme, la noi, nu se fac prea multe.
- Cum se apropie un actor de un rol? Il cauta, il asteapta, sau accepta ce i se ofera?
- Pe unele mi le-am dorit, altele au venit, pur si simplu. Eu nu sunt actorul aceluiasi rol. Iar daca cineva gaseste vreo asemanare intre homosexualul din Palaria, indragostitul din Iluzia comica, Malvolio din A douasprezecea noapte, nebunul lui Gogol, Mr. Charles din Chirita si baiatul frustrat si handicapat de maica-sa din O, tata, sarmane tata, mama te-a spanzurat in dulap, iar eu sunt foarte trist, atunci inseamna ca eu nu mi-am inteles personajele. Asa ca sunt fericit ca am o paleta variata de trairi si de stari, ca am mers pe mai multe directii. Asta e important: sa-ti cauti mijloacele de expresie. Iar cautarea asta nu se poate desfasura daca exploatezi mereu acelasi tip de personaj. E adevarat, la inceputul carierei nu prea poti sa alegi. Dar acum imi pot permite sa refuz un proiect, sa fiu selectiv, sa spun: "Bai, n-as mai juca asta, ca seamana cu ailalta!". Uite, acum as avea pofta sa fac un spectacol de teatru-dans. Eu, care n-am nici o legatura cu dansul! Dar ar fi un pariu. Si cu multa munca, cred ca as reusi.
- Cum a fost sa lucrezi cu mama ta, actrita Iarina Demian, pe post de regizor? Legatura familiala nu te-a incomodat?
- Nu cred ca fara mama eu as fi fost unde sunt acum. Cel putin in teatru. Pentru ca e foarte important ca la inceput de drum sa existe cineva care sa-ti dea incredere in tine si sa te distribuie. Mama a avut incredere in mine. Si asta, dincolo de relatia mama-fiu. A avut incredere in mine ca actor, iar eu ii datorez unele dintre cele mai frumoase roluri ale mele. E un regizor minunat si ii doresc oricarui actor sa repete cu ea. E un om care se gandeste la actor si nu-l lasa sa evolueze in momentele esentiale, fara sa fie 100% motivat. Au fost actori care au jucat in spectacolele ei si care abia asa au fost "descoperiti". De pilda, Mirela Oprisor a jucat in Chirita regizata de mama, a fost vazuta in acel rol de Coppola, care apoi a distribuit-o in filmul lui. A trebuit sa vina Iarina Demian ca s-o puna intr-o lumina extraordinara! Cand se lucreaza cu Iarina, actorii nu sunt lasati de izbeliste. Ceea ce e un lucru incredibil de important. Plus conceptia ei artistica. Chirita e, in opinia mea, un spectacol revolutionar.
- Recent ai aparut si pe marele ecran, intr-un rol remarcabil. Pacat ca nu joci mai des in filme...
- Pentru ca nu se fac prea multe filme romanesti si poate si pentru ca n-am prea intrat in optiunile regizorilor. Pe mine, lumea ma asociaza foarte mult cu Vama Veche. Am facut doua filme in Austria si doua in Romania. E ceva - ca nu multi fac filme in Austria -, dar nu destul. In Romania se fac cam douasprezece filme pe an, si nu toti regizorii te "vad", realmente, ca actor... Tudor Giurgiu s-a gandit la mine pentru rolul din Legaturi bolnavicioase. M-a avut in cap, asa mi-a spus. Apoi a facut un casting, ca sa vada daca ce avea el in cap era conform cu realitatea. Si el zice ca a avut bine in cap. Pana la filmul asta, noi mai lucraseram impreuna vreo patru videoclipuri. El spune ca m-a avut in cap, eu am dat o proba, dupa care mi-am facut treaba. Am acceptat rolul nu neaparat din cauza scenariului, ci pentru ca regizor era Tudor Giurgiu, despre care stiam ca e un om care stie ce vrea si care poate sa faca un lucru bun. In ceea ce priveste personajul... Fata de tema incestului, pozitia mea e aceea ca personajul meu trebuie sa fie compatimit, nu invinuit. Nu e un personaj negativ, e un om bolnav. Si-apoi, iubirea e cea care ne alege pe noi, si nu noi ne alegem iubirea. Eu mi-am explicat parcursul personajului prin prisma faptului ca e bolnav. Si de-aici ajungem la Freud si ne putem lansa intr-o discutie filosofica extrem de ramificata.
"Fericirea e cand dormi tu la ea/Chiar si pe canapea"
- Mai bine sa intram intr-o discutie ceva mai intima despre Tudor Chirila. Nu vreau sa te asezi pe divanul lui Freud pentru o psihanaliza, dar ar fi grozav daca cititorii revistei noastre ar afla cate ceva despre sufletul tau. Furiosul care erai s-a mai domolit?
- Rebeliunea mea s-a transferat spre alte zone, spre acelea care tin de exprimare. Cred ca poti sa fii rebel si fara sa-ti dai tricoul jos si sa urli cat te tin plamanii. Desi uneori imi mai vine sa fac si lucruri din astea. Si poate c-o sa mai trec si la fapte. Ma simt mult mai tanar acum, decat in urma cu patru-cinci ani. Si fizic ma simt mult mai bine. Cred ca e important ca atitudinea ta interioara sa fie vizibila mai curand in ceea ce faci, decat in ceea ce spui. Cu discul asta mi-am facut mendrele. Cand oamenii o sa-l asculte, o sa gaseasca "declaratia mea de intentie" in ceea ce priveste pozitia mea fata de societate.
- Si fata de tine?
- Sunt si cateva cantece foarte personale. Nu cred ca poti scrie din experientele altora. Poti sa le contempli, dar si atunci intervine filtrul personal. Cele mai reusite cantece sunt cele care vorbesc despre experientele tale directe. In privinta asta, nu sunt convins ca m-am maturizat foarte tare. Sunt inca multe zone ale vietii pe care le privesc infantil sau poate nu destul de asumat. Or, cred ca e important ca evolutia sa fie egala pe toate planurile, sau macar aproximativ egala. Nu cred ca e bine sa fii un super-profesionist la nivelul carierei, iar in plan sentimental sa fii un amputat. Cand spui iubire, o spui intr-un fel la saisprezece ani si intr-alt fel la douazeci si cinci.
- Pari destul de evaziv cand vorbesti despre sentimente. Mai curand melancolic decat optimist.
- Sunt un om trist. Asa m-am nascut. Sunt nostalgic. Si, cateodata, nostalgia se confunda cu tristetea.
- Ai momente de cadere?
- Da. Cred ca si cei mai veseli oameni din lume se confrunta cu asa ceva.
- Si cum le depasesti?
- Ma afund in ele pana la capat, apoi ies la suprafata. Depresiile nu trebuie vindecate. Ele trebuie traite. Cand incerci sa le vindeci e ca si cum ai pune tencuiala peste un perete igrasios. E o vindecare superficiala. Depresiile trebuie traite, ca sa vezi ce te invata. Eu n-am iesit din depresie decat consumand-o pana la capat. Sa consumi o depresie pana la capat inseamna sa-ti dai seama de ce si cum ai ajuns acolo, sa te gandesti, sa analizezi si-apoi sa-ti spui: "Ce prost am fost!". In clipa aia ai scapat de depresie!
- Spuneai ca o data pe saptamana iti propui sa nu faci nimic. Cum arata "nimicul"?
- Nu fac nimic programat. Citesc, imi sun un prieten-doi si iesim la o terasa... Daca e luna mai, care e cea mai frumoasa luna din an, atunci e musai sa mergem la terasa. Ne uitam la oameni, la femei... Pot sa fac orice: sa ma dau cu motorul, sa compun, dar fara sa mai am sabia lui Damocles deasupra capului, sa inot, sa joc un fotbal...
- Si sa iubesti?
- Sunt foarte dispus sa ma indragostesc. Si am foarte multa nevoie de dragoste, de starea asta. A trecut mult timp in care n-am iubit, am incercat sa-mi reprim... nevoia asta. Nu stiu de ce. Dar acum cred ca nu mai e cazul sa mi-o reprim si mi-as dori o dragoste frumoasa, care sa dureze si numai trei saptamani, dar sa fie curata si sa ma faca sa ma simt ca-n liceu. Am spus intr-unul din cantece ca "Fericire e cand dormi tu la ea/ Chiar si pe canapea". Asta imi doresc: o iubire care sa ma faca sa ma simt impacat si fericit, chiar daca dorm pe o canapea.
- Tocmai suntem in mai, luna ta preferata. In ce stare de spirit te gasesti?
- Sunt echilibrat. Vin dupa o perioada de mare dezechilibru si cred ca imi revin, vreau sa cred ca ma asteapta mai multa liniste. Si vreau sa cred ca voi putea sa ma cert mai putin cu mine. Sa fii impacat cu tine e cel mai important lucru de pe lume. Iar asta e o stare la care nu se ajunge usor. Una dintre marile mele frane e orgoliul. Daca esti orgolios, e ca si cum ai merge cu masina cu frana de mana trasa. Omori motorul! Cred ca asta e un pacat la fel de mare ca acela pe care-l comiti cand ucizi. Orgoliul distruge tot ceea ce e in jurul tau si te distruge si pe tine. Dar m-a ajutat Dumnezeu si cred ca mi-am regasit echilibrul!
Fotografii de Alex Galmeanu