"Da, cred ca exista miracole in jurul nostru"
- De la debutul senzational din filmul lui Nicolae Margineanu, Undeva in Est, nu incetezi sa-ti surprinzi publicul, pe scena ori pe ecran. Anul trecut ai luat un premiu pentru filmul Examen, al lui Titus Munteanu, iar de curand ai fost nominalizat la Uniter ca "Cel mai bun actor al anului" pentru realizarea de exceptie, intr-un personaj original, din spectacolul Nu se stie cum, la Teatrul Nottara. Cum reusesti sa fii atat de "altul" de fiecare data si mereu la inaltime? Sa fie adevarat ce scria cineva, ca "actorul este atins de aripa ingerului"? Crezi in miracole, domnule Marius Stanescu?
- Da, cred ca exista miracole in jurul nostru. Totul e sa stii sa le vezi si sa le intampini bine pregatit, ca sa reusesti sa le pui in lucrare. Uimitoare mi s-a parut, de pilda, intalnirea mea, pentru prima oara, cu regizorul Laszlo Bocsardi, in spectacolul de la Nottara. M-a fascinat, pur si simplu, cu viziunea sa. Si mai uimitoare mi s-a parut nominalizarea mea la premiul Uniter, pentru prima oara in cei 15 ani de actorie, cu rolul din Nu se stie cum. E bine sa-ti poti pastra in permanenta starea de uimire - as numi-o creatoare, pentru ca ea te ajuta in tot ceea ce faci. Daca nu ne-am mai surprinde unii pe altii de tot ce ni se intampla, daca nu ne-am uimi de miracolele vietii, despre care tocmai vorbeam, cred ca ne-am plictisi de moarte si am intra in rutina si blazare.
In sensul acesta, acum lucrez pentru a noua sau chiar a zecea oara cu regizorul Dragos Galgotiu si sunt din nou surprins de inventivitatea si prospetimea propunerilor sale. Repetam o piesa foarte speciala, scrisa de un mare dramaturg german (fost colaborator apropiat al celebrului Bertold Brecht), Heiner Muller. Piesa se numeste Hamletmachine si eu joc rolul acestui ciudat Hamlet modern, personaj greu si pasionant, tocmai prin dificultatea si actualitatea lui. Cu toate ca piesa a fost scrisa prin anii `30, ea rezoneaza profund cu problemele zilelor noastre. Daca premiera, apropiata, va iesi bine, eu tot un miracol o voi considera, ramane sa o considere la fel si publicul ce va veni la Odeon sa ne vada. Acesti spectatori frumosi, cum le spun eu, pentru ca sunt alaturi de noi si de munca noastra, ne inteleg si vin la teatru. La orice teatru, in aceste timpuri grele.
Dar cel mai mare miracol pe care-l traiesc de un an si ceva este aparitia fiului meu, Stefan. Ma tine intr-o stare de uimire si minunare continua, si cand zambeste ori gangureste, si cand plange si ii schimb scutecele ori il spal la fundulet. Da, e rolul care ma surprinde si pe mine cel mai tare, ma entuziasmeaza, pentru ca nu mi-as fi imaginat niciodata ca-l voi face cu atata bucurie si incantare. Cum sa obosesc, daca fiecare zi ne aduce, sotiei mele si mie, un alt eveniment, o alta descoperire a lumii pe care o face Stefan, si, odata cu el, si noi. Acum, mama si copilul se gasesc la Nicolitel, la bunica. Se afla in faza intarcatului si a trecerii direct la canita cu lapte. Oana se pregateste intens pentru noua ei expozitie, pentru ca sotia mea e si o tanara pictorita, nu doar o tanara mama. E marele nostru noroc ca ne-am gasit unul pe altul, de cativa ani buni, si ne iubim ca-n prima zi. Iar copilul e cel mai mare miracol pe care il traim amandoi, cel mai mare miracol al lumii. Acum suntem amandoi "atinsi de aripa ingerului".