Autorul acestei carti e un cercetator harnic. A publicat, in ultimii ani, volume masive, cu ilustratii in text si pe planse separate - rodul muncii sale rabdatoare in arhive, dar si numeroase articole din domeniul istoriei mentalitatilor, al antropologiei sociale, al geografiei umane. Il preocupa in mod special, ca muzeograf, mostenirea culturala a Capitalei si e pe buna dreptate revoltat de nepasarea edililor fata de starea cladirilor ce adapostesc valoroase colectii donate statului. (Cea mai recenta campanie a sa vizeaza salvarea Muzeelor Minovici, aflate intr-o avansata stare de degradare. Primaria Capitalei nu se grabeste sa le restaureze, fiindca de acolo nu pot veni comisioanele grase obtinute, sa zicem, din schimbarea bordurilor la trotuare sau din asfaltarea stil "mesterul Manole". Din cat pret pun politicienii pe zestrea muzeala si in general pe cultura, se vede ca sunt produsul unei educatii precare, in care artele erau considerate materii secundare, "dexteritati".)
Cea mai noua isprava editoriala a lui Adrian Majuru, centrata pe tema copilariei si educatiei in Romania, cuprinde ca perioada de cercetare secolul 1850 - 1950, dar din acest nucleu se fac excursuri si in sec. al Xviii-lea si in a doua jumatate a veacului Xx, trecandu-i si granita pana la zi. Cartea e impartita in doua sectiuni: una mai arida, bazata pe date statistice si istoricul institutiilor de invatamant, si alta vie, subiectiva, cuprinzand marturii ale unor persoane din diferite categorii sociale solicitate sa isi povesteasca primii 20 de ani (petrecuti majoritatea inainte de 1950): "Din jocul perspectivelor, alimentate de cat mai multe relatari personale, notatii ale unor martori credibili si studii aplicate, am sperat sa pot construi macar sugestia "tridimensionala" a starilor de lucruri de la noi intr-o perioada de energica stradanie, mereu confruntata cu un trecut care atarna greu, cu razboaie si slabiciuni de tot felul". Constructia i-a reusit si ne face sa intelegem mai nuantat prezentul si caile de ameliorare a lui in domeniul nevralgic al educatiei si invatamantului (unde fiecare nou ministru de dupa 1989 vine cu alte reforme, derutante deopotriva pentru profesori si elevi).
Daca prima parte a volumului e inevitabil mai "stiintifica", precumpanind cifrele si factologia, ultima suta de pagini, intitulata Copilarind: marturii din zece lumi, are parfumul si savoarea traitului, a recuperarii subiective. Aceasta forma confesiva convinge mai mult decat teoria despre importanta determinanta a celor sapte ani de acasa si a scolii asupra evolutiei ulterioare a personalitatii. Adrian Majuru a obtinut amintiri despre educatia in familii de mosieri, mici meseriasi, functionari, intelectuali, aristocrati etc. (carora le-a adaugat, cred ca nu doar din "corectitudine politica", si experientele unor fosti copii diferiti de majoritate, fie prin origine etnica, fie prin dizabilitati fizice). Iar din multitudinea de perspective a configurat optica individului si a societatii fata de scoala si educatie. Persoane cu origini si experiente diferite depun marturie cat de serios se facea carte in interbelic, cat conta disciplina si ce accent se punea pe cultura generala (un absolvent de liceu stia bine doua limbi straine si putea citi in original literaturile respective, toti deprindeau macar sa descifreze o partitura si aveau cunostinte de istoria artei), cat de mult au contat in viata lor profesorii-modele. Sigur ca unii amintesc si experientele traumatizante ale excesului de severitate - pedepse corporale, disciplina cazona a internatelor, teroarea examenelor, dar in ansamblu, prin filtrul timpului razbat mai ales imaginile paradiziace ale vacantelor si jocurilor, prieteniile, satisfactia suscceselor scolare, caldura familiei. De exemplu, venerabila doamna Sanda Tatarescu-Negroponte are amintiri mirifice din copilaria si adolescenta petrecute in mediul aristocratic si diplomatic, fara a fi insa o rasfatata. Educatiei austere ii datoreaza curajul de a suporta dupa 1950 teribilele incercari (inchisa, impreuna cu familia, ca "dusman de clasa", apoi saracia intr-o bojdeuca din Crucea de Piatra si multe altele) si de a-si pastra demnitatea, onestitatea, echilibrul. Noua carte a lui Adrian Majuru, bogat ilustrata cu fotografii din colectiile muzeelor romanesti de istorie, dar si din arhive particulare, e plina de informatii inedite despre copilaria unui sir de generatii si de sugestii pentru mai binele copiilor si nepotilor nostri.