Ma pregateam cu infrigurare si cu imensa bucurie pentru o excursie-pelerinaj - prima din viata mea
Ma pregateam cu infrigurare si cu imensa bucurie pentru o excursie-pelerinaj - prima din viata mea, la o varsta destul de inaintata - care cuprindea obiective turistice despre care se spune ca aduc o pace fara de seaman in inima oricarui roman ardelean de confesiune greco-catolica, impliniri ale unor vise purtate in suflet o viata de om.
Urma sa vizitam Roma, cu minunile Catedralei "Sfantul Petru", cu mormantul sau, cu ale atator din urmasii lui, cu Piet, cu Judecata de Apoi din Capela Sixtina, cu Forumul Roman si al lui Traian, cu Via Apia si Catacombele Sfantului Sebastian, apoi Venetia cu San Marco si palatele dogilor, Florenta cu splendorile sale arhitecturale si de pictura, Milano cu coplesitorul sau Dom si cu Cina cea de Taina, Padova, in care placutele de multumire adresate Sfantului Anton sunt cu miile, Asissi, Torino - cu giulgiul sfant, apoi Coasta de Azur, Marsilia, Avignon si Lourdes. Oh, mai cu seama Lourdes!
Si iata ca, cu doua saptamani inainte de mult visata plecare, alunec in baie, cad si-mi fracturez mana dreapta. Doamne Dumnezeule! Sfanta Fecioara! Cum voi putea face toate pregatirile pentru o calatorie de doua saptamani, cum voi mai putea pleca cu mana in ghips, cum imi voi duce bagajul, cum voi manca, cum ma voi imbraca, cum imi voi transporta valiza din autocar la hotel si invers, cum imi voi scrie impresiile - ma intrebam si ma rugam Fecioarei sa ma ajute. Alaturi de mine se aflau, fireste, oameni, dar fiecare avea bagajul propriu, grijile sale, bucuriile indelung asteptate, sperantele gata sa se indeplineasca.
In preziua plecarii, fara sa fi trecut timpul necesar imobilizarii mainii in gips, la insistentele mele repetate, o ruda, medic, m-a eliberat! Ei da, minunat lucru, dar durerile ma sagetau aprig si nu puteam folosi mana dreapta decat cu economie de miscari si infinite precautii.
Ceea ce pot sa va spun este ca, ajutata - doar ma aflam intr-o excursie-pelerinaj -, nu mi-a fost foarte greu, am reusit sa fac fata. Bucuriile imense, trairile sufletesti profunde, atmosfera generala (slujbe religioase zilnice, cu Sfanta Impartasanie, rugaciuni in comun, vizitarea atator minuni de creatie artistica) au reusit sa copleseasca banalul meu inconvenient.
Si acum... miracolul, minune incredibila poate pentru multi, dar traita de mine cu uimire si emotii de nedescris, chiar in dupa-amiaza in care, ajunsi la Lourdes, obosita de drum si de atatea impresii noi, am dormit adanc dupa-masa, intr-un mic hotel situat chiar pe stradela pietruita si ingusta ce duce spre casa in care se nascuse micuta Bernadette, pastorita careia in urma cu un secol si jumatate i s-a aratat Fecioara Maria. Si am visat-o, da, am visat-o pe ea, pe Sfanta Bernadette. A fost o aparitie scurta, foarte scurta. Am vazut-o coborand de la inaltimea plafonului, pana in dreptul patului meu. Atat. Nu mi-a spus nimic, nu i-am spus nimic. Nu i-am distins chipul. I-am retinut, si nu-l voi uita niciodata, doar zambetul curat, ingenuu, asa ca primul zambet - in vis, - al unui nou-nascut.
In aceeasi zi, am parcurs coplesitorul Drum al Crucii, pe serpentinele din Pirinei, strajuite de grupuri statuare de culoarea aurului vechi, cu inaltimea de peste doi metri, peste care plangeau fosnind frunze aramii de artar, reverberand adanc in suflete sfasietoarea durere a patimilor Mantuitorului.
Si apoi, in piateta din fata grotei, deasupra careia este inaltata statuia Fecioarei, pe stanca de pe care se prelinge fara istov apa facatoare de minuni, si unde se pot vedea zeci de carje ale celor vindecati de grele suferinte, am intrat si eu in sirul nesfarsit de pelerini ajunsi acolo din toate colturile lumii. Mi-am umezit si eu mainile si mi-am spalat fata cu apa miraculoasa, am ingenuncheat si eu in rugaciune in timpul liturghiei din acel ceas al zilei..., iar in dimineata urmatoare si de atunci inainte si pana azi, durerea din mana fracturata a disparut nu "ca prin minune", ci prin minune.
De atunci au trecut cinci ani si mai bine. Sunt un om intreg la minte si la trup - se zice.
Comentarii proprii ar fi, desigur, de prisos. Rugaciunea insa nu: de ajutor, dar si de multumire, acum si zi de zi, pentru cate mi-au fost harazite de Dumnezeu, fie bune, fie rele.
Aurelia Codres - str. Zizinului 38,
bl. 32, sc. B, ap. 14, Brasov, cod 500414