A devenit deja obisnuinta la New York ca prima sambata a lunii mai sa fie sambata romanilor, pentru ca atunci, o data pe an, inima metropolei americane pulseaza in ritm de cantec romanesc. Pe Broadway sau Wall Street, celebrele artere new yorkeze, Festivalul Ziua Romaniei aduce laolalta mii de romani-americani din diaspora, care vin aici dornici sa-si vada artistii dragi pe scena, sa incinga o hora ca pe vremuri sau sa guste din mancarurile traditionale. Anul acesta, la a saptea editie, au facut spectacol aici Nico si Akcent, precum si marea doamna a cantului popular romanesc, Maria Ciobanu, pe care am rugat-o sa ne acorde un interviu.
Maria Ciobanu:
"Festivalul e minunat. Leaga constiinta romaneasca a celor de departe"
Distinsa si frumoasa pe scena, purtand un costum popular vechi de mai bine de un secol, Maria Ciobanu a fost, din nou, la mare inaltime - a cantat minunat si a zambit cu modestie pentru sute de poze dupa concert. Mi-a marturisit mai tarziu ca emotiile i-au fost navalnice, chiar si dupa 45 de ani de viata pe scena.
- Trilurile din Lie-lie-ciocarlie s-au inaltat magnific printre zgarie-norii de la New York, doamna Maria...
- Asa este, si nu numai din glasul meu, ci si din cele ale romanilor aflati in public. Aceasta este, de fapt, cea mai mare bucurie a mea cand ma aflu printre romanii de departe, sa simt ca nu m-au uitat nici pe mine, nici refrenele cantecelor mele, cantece adevarate romanesti. Am fost de-a dreptul fericita cand am primit invitatia pentru acest Festival. Cu toate ca mai concertasem la New York de multe ori, nu mai fusesem niciodata pe scena in aer liber, in acest oras incredibil. Si desi mi-a lipsit orchestra - fara de care spectacolul nu poate fi la fel de puternic -, eu zic ca am reusit sa le fac o adevarata bucurie romanilor de aici, sa le mai descretesc fruntile, sa le mai aduc aminte de cate ceva frumos de acasa. Cred ca atmosfera a fost foarte reusita - cel putin de pe scena eu am vazut un public entuziast. Pacat ca pe strada, pe langa standurile cu mancaruri traditionale, nu au fost si standuri cu artizanate, care de obicei fac faima Romaniei, oriunde in lume, si care se vand ca painea calda.
- In timp ce romanii "mari" se prinsesera in hora pe strada, in spatele dvs., pe scena, cativa zeci de copilasi incercau si ei sa ghiceasca ritmul jocului romanesc.
- Dragii de ei, cred ca majoritatea vedeau pentru prima data un artist roman in carne si oase. A venit la mine o fetita de vreo cinci ani si m-a intrebat, cu multa emotie in glas: "Tu esti Maria Ciobanu, pe care o vad la televizor?". Copiii acestia sunt nascuti aici, vorbesc mai mult engleza decat romana, si nu prea stiu ei ce inseamna Romania. Cred ca e minunat ca acest Festival poate sa ii invete cate ceva despre tara parintilor lor, despre aceasta limba dulce, despre traditiile noastre nemuritoare. Si eu am o fiica stabilita de multi ani la Los Angeles, si de cate ori merg acolo sa imi vad nepotii, incerc sa le vorbesc cat mai mult despre tara si despre ce inseamna sa simti romaneste. Chiar daca romanii nascuti aici aleg sa fie mai mult americani - ceea ce, pana la urma, este normal -, nu cred ca trebuie sa ii lasam sa uite de limba romana si de Romania.
- In tara, au ajuns sa se caute la nunti si la petreceri mai mult manelele decat folclorul autentic. Vedeti vreo deosebire la romanii de aici, din diaspora?
- Ma doare s-o spun, dar cred ca si in strainatate, romanii se indeparteaza din ce in ce mai tare de valorile autentice. Manelele au fost exportate si aici, pe scara larga. Sa va dau un exemplu. Nu cu mult timp in urma, eram in turneu la New York, cu Nicolae Furdui Iancu, si tin minte ca a trebuit sa anulam primul spectacol, pentru ca se vandusera doar vreo 30 de bilete. Am aflat apoi ca pentru spectacolul lui Adrian Copilul Minune se vandusera 800 de bilete. Nu ca as avea eu ceva impotriva cuiva. Doamne fereste, gusturile nu se discuta, dar asta nu inseamna ca pe mine nu ma doare sa vad cum aceasta moda muzicala din ultimii ani inghesuie intr-un colt cantecele adevarate. Avem in Romania multi artisti tineri, cu voci foarte bune, dar de multe ori ma ingrozesc sa vad ce se difuzeaza pe cate un post Tv, la ore de maxima audienta. Eu si acuma, cand sunt invitata sa cant la nunti, spun din capul locului ca vin doar cu cantecele mele adevarate, de suflet. Si aici, la Festival, am adus doar folclor autentic, melodii care m-au consacrat, pe care lumea le cunoaste si le iubeste. Cred ca asta ajuta cel mai bine la a simti romaneste departe de casa. In felul acesta ajung si romanii de aici sa simta ca sunt cu totii de acelasi neam. Pentru ca altfel, am observat de multe ori, diaspora romaneasca nu este deloc unita, oamenii nu tin deloc aproape unii cu altii, exista prea multe suspiciuni. De aceea cred ca ideea cu acest Festival e minunata, leaga putin constiinta romaneasca a celor de departe.
Stefan Minovici:
"Vreau sa ofer sansa unui moment de mandrie, de identitate culturala, de exprimare a valorilor noastre traditionale"
Cel care a pus pe picioare Festivalul Ziua Romaniei este Stefan Minovici, un om de afaceri romano-american, plecat din tara de aproape 30 de ani. Presedinte al unui business de succes in districtul financiar al New Yorkului si director al saptamanalului "Ziua Usa", d-l Minovici numeste acest Festival "copilul meu" si vorbeste despre aceasta manifestare cu multa pasiune, dar si cu regrete amare.
- Cum s-a vazut Festivalul de anul acesta din culisele organizatorilor, domnule Minovici?
- Cred ca e o crestere valorica vadita fata de editiile trecute, dar exista si loc de mai bine, fara indoiala. Am avut insa din nou senzatia ca ma bat singur cu morile de vant. Din toamna, de cand am demarat pregatirile, m-am izbit numai de refuzuri si de amanari din partea tuturor celor carora ar trebui sa le pese de comunitatea romaneasca de aici. Eu ma zbat sa organizez acest Festival, nu pentru gloria personala sau pentru vreun castig banesc (dimpotriva, am pus din propriul buzunar peste 150.000 de dolari), ci pentru ca imi pasa, intr-adevar, de ce se intampla cu romanii de aici. Vreau sa ofer sansa unui moment de mandrie, de identitate culturala, de exprimare a valorilor noastre traditionale. De sapte ani incoace, singurul sprijin financiar pe care l-am primit din partea vreunei institutii a fost, culmea, pe vremea celui mai corupt guvern, acela al lui Nastase. In 2003 mi-au dat 8800 de dolari, care tin minte ca s-au dus pe sonorizare. In rest, nimic, nici macar vreun steag romanesc, vreo brosura, sau macar vreo scrisoare de multumire sau de apreciere. Am primit anul acesta doua mesaje de incurajare: unul de la Michael Bloomberg, primarul New Yorkului, si celalalt de la Nicholas Taubman, ambasadorul Sua la Bucuresti. Adica de la americani. Iar de la guvernul nostru nimic, parca nu ar fi vorba de cel mai mare festival romanesc din afara granitelor tarii. Ca sa nu mai spun ca cei de la Institutul Cultural Roman din New York, care stau aici pe banii contribuabililor din tara, nici macar n-au avut decenta sa vina sa vada ce se intampla la acest festival.
- Ce reactii vin din sanul comunitatii romanesti?
- Oamenii se simt, in general, foarte bine. Vin la acest festival pentru ca le e dor de ceva romanesc, pentru ca vor sa auda muzica romaneasca buna si sa se distreze pentru cateva ceasuri. Multa lume m-a oprit pe strada sa imi multumeasca. Dar cand vine vorba de reactii in scris, feedback-ul nu e tocmai bun. Cateva ziare de aici si din Romania au avut in fiecare an numai critici la adresa acestui festival - ca nu s-a cantat bine, ca n-a mers statia, ca a fost fum prea mult de la tarabele cu mancare, ca lumea s-a tiganit etc. etc. Da, recunosc si eu ca nu totul e asa cum ar trebui, dar nu inteleg de ce acesti "binevoitori" tin cu tot dinadinsul sa creeze o imagine atat de proasta acestui eveniment. De bine de rau, este cea mai de amploare manifestare romaneasca din strainatate, unde an de an vin artisti de mare valoare din Romania, ca sa sustina spectacole foarte apreciate de public. Cred ca macar ei merita un respect mai mare. Anul trecut, Festivalul a fost transmis in direct la Tvr2 si la Tvr International. Anul acesta, am sperat ca va fi la fel, dar din motive pe care nu le cunosc, d-l Tudor Giurgiu, noul presedinte al Tvr, a refuzat, pur si simplu, sa se intalneasca si sa discute cu mine despre acest festival, care in final nu a mai putut fi vazut deloc in Romania. Ceea ce mi se pare de-a dreptul aberant, mai ales ca e vorba de televiziunea publica. Toata lumea se vaita de cata nevoie este de a face cunoscuta cultura romaneasca in strainatate si de cata nevoie este de a coagula putin diaspora romaneasca, dar cand e de facut ceva concret, toti se dau inapoi...
- Cu ce ganduri porniti pentru editia de anul viitor?
- Acum sunt destul de amarat si de dezamagit de aceasta totala lipsa de implicare, dar pana la toamna imi trece, si ma apuc din nou de treaba. Nu o sa ma dau batut, pentru ca odata ce "sarim" peste o editie, s-a zis cu acest festival. New Yorkul a inchis de cativa ani lista pentru acordarea de spatii acestor festivaluri nationale, asa ca daca noi renuntam, altii, care asteapta poate de ani de zile, or sa ne "fure" aceasta prima sambata din mai. Insa tare as vrea sa vad ca tinem si noi aproape unii de altii, la fel ca grecii sau polonezii, sau israelienii, care au manifestari similare. Si noi am putea sa ne adunam fara atata dusmanie si inversunare. Sa fim laolalta si sa ne simtim pur si simplu bine unii cu altii. Sa fim romani adevarati, macar pentru cateva ore pe an.