"Imi plac romanii. Sunt deschisi si fierbinti"
- Prezenta ta pe scenele muzicale din Romania a surprins multa lume. E un lucru destul de ciudat ca o vedeta occidentala sa opteze pentru o tara din rasaritul european. Cum ai ajuns din Argentina la Bucuresti?
- Raspunsul este sentimental, sunt argentinianca, dar sotul meu, Razvan, este roman din Cluj. Ne-am cunoscut in America, unde faceam amandoi studii muzicale, m-am indragostit si m-am mutat aici, pentru el. Aveam mai multe variante dupa terminarea facultatii, puteam sa raman in America, puteam sa merg in Spania, unde este sora mea, sau puteam sa ma intorc in Argentina. Dar am venit in Romania. Trebuia sa incerc. Cred ca sunt niste lucruri in viata pe care daca nu le incerci e pacat si ai sa te intrebi mereu ce-ar fi fost daca... Asa ca am ales Romania si uite ca bine am facut. M-am adaptat foarte usor, am invatat limba, iar acum nici macar nu ma mai gandesc sa plec de aici. Singura conditie este sa pot merge din cand in cand acasa, in Argentina, pe care o iubesc prea tare si pe care o port tot timpul in inima.
- Romania si Argentina sunt tari inrudite, latine. Seamana intre ele?
- Ca peisaj, ca asezare, sunt foarte diferite, in schimb, oamenii seamana foarte mult. Romanii sunt la fel de deschisi, de comunicativi si de sentimentali ca sud-americanii. La fel de "fierbinti". Iar eu asta caut: oameni. Pentru mine, oamenii sunt totul. Daca m-ar fi interesat partea economica, as fi ramas in America, dar nu mi-au placut oamenii de acolo, raceala si pragmatismul lor. Eu am nevoie de prietenie, de afectiune, de iubire si am gasit toate astea in Romania. Imi plac tara, atmosfera din Bucuresti, aglomeratia, barurile si cafenelele cochete de pe bulevardele lui. Imi place mult si Clujul, acolo ma relaxez, ardelenii ma linistesc, sunt calmi. In Ardeal... e timp.
Un drac de fata
- Povesteste-ne ceva despre Argentina, o tara pe care majoritatea romanilor o cunosc datorita fotbalului de mare clasa care se joaca acolo. Cum a fost copilaria ta?
- Am avut o copilarie la fel de fericita ca viata pe care o duc acum. Din pacate, tata a murit cand aveam doar doi ani, dar mama a stiut sa-si "faca meseria" de mama si de tata in acelasi timp. A muncit si ne-a oferit absolut totul, ca sa putem creste sanatoase si fericite. Mai am doua surori, una mai mare si una mai mica. Am crescut cu prieteni, cu jocuri in cartier, pe strada, nu cu calculator si profesori de limbi straine. Duminica mergeam la bunica, la tara, unde ne intalneam toata familia, o familie foarte mare si unita. Am multe verisoare, sunt foarte multe fete in familia mea. Intr-un cuvant, copilaria mea a fost libera. Acesta este cuvantul: libera! Am fost libera sa alerg, libera sa gandesc ce vreau, libera sa aleg. Se intampla des ca parintii sa decida pentru copiii lor. Mama nu a fost asa, ba chiar ne-a indrumat sa avem curajul de a alege singuri. Ce fel de copil am fost? Eram foarte jucausa, baietoasa, eram teribila. Din toate surorile, eu eram cea mai putin cuminte. Nu stateam locului o clipa, jucam fotbal pe strada, "un drac de fata", cum se spune in Ardeal. Noroc ca mama m-a inteles si a stiut sa-mi acorde incredere. Oh, mama este pentru mine ceva maret, un model... A avut o viata atat de grea, dar cu toate astea, a stiut sa se bucure de fiecare clipa a ei. Este o luptatoare. Mereu ne-a spus ca lucrul cel mai important este sa mergi mai departe cu capul sus. Sa nu-ti fie frica de greutati. Dintre toate surorile, eu i-am inteles cel mai bine indemnul. Eu sunt cea pozitiva, cea vesela. Mama a fost extrem de saraca, o taranca din Anzi. Cand s-a mutat la oras, l-a cunoscut pe tata, pe cand lucra pentru el, intr-un restaurant. La vremea aceea, era analfabeta. Stia sa-si scrie doar numele, atat. S-au indragostit, s-au casatorit, desi ea a fost refuzata de parintii tatalui meu, care erau oameni cu stare. Dragostea lor a invins. Au facut trei copii, iar mama a inceput sa invete cu o tenacitate de fier. Din pacate, tata a fost lovit de un cancer, si fericirea lor s-a sfarsit. Cu un curaj extraordinar, mama i-a preluat toata munca, a urmat scoala primara, secundara, a mers la Universitate. O eroina despre care se poate scrie o carte! Dar cand o vezi, nici macar nu-ti trece prin cap ca femeia asta vesela, optimista, poate sa fi trait asa de greu. O iubesc, o admir foarte mult si mi-e greu sa traiesc departe de ea. Uneori, ma simt vinovata ca am plecat. La inceput, chiar mi-a fost foarte greu, vina aceasta ma apasa permanent. Dar mama nu s-a plans niciodata, ba dimpotriva, mereu m-a incurajat sa plec, sa-mi iau viata in propriile maini, sa-mi fac meseria. De fapt, din cauza asta am alunecat asa de adanc in amintirile de familie, de asta o invoc asa de insistent, pentru ca ii datorez in mare masura succesul meu. Tot timpul m-a sustinut, si cred ca acesta este un lucru de retinut si de invatat, pentru ca de obicei mamele sunt egoiste, vor sa-si pastreze copiii aproape, nu-i lasa sa zboare prea departe de cuib. Eu am zburat insa spre fericire, chiar daca am gasit-o asa de departe, pe partea cealalta a pamantului. Mama stie ca sunt fericita. Merg sa o vad de doua, trei ori pe an si ne incarcam bateriile amandoua. Sper sa-mi mearga bine in cariera, sa ma pot duce cat mai des sa o vad, pentru ca Argentina e foarte departe si drumul este foarte costisitor. A fost si ea o data in Romania, la nunta noastra, la Cluj, si i-a placut mult. Si o sa revina in septembrie.
"Cred din toate puterile in iubire"
- Sa te muti, din dragoste, la capatul lumii, e un lucru destul de rar. Iubirile nu prea mai seamana cu cele din cartile de povesti. Cum arata fericirea pe dinauntru?
- Oh, e foarte bine, te rog sa ma crezi. Suntem foarte fericiti, casnicia noastra e exact asa cum mi-am dorit si cum mi-am imaginat ca o sa fie. Sunt indragostita si asta e foarte important pentru mine, imi da putere, imi da energie si ca artist. Iubirea si muzica sunt strans legate intre ele, se impletesc permanent. De asta, eu imi declar peste tot dragostea. Nu mi-e rusine sa spun ca iubesc. Multe "vedete" nu vorbesc despre asta sau, mai rau, se "cupleaza" cu anumite persoane, de care nu sunt indragostite, numai ca sa atraga atentia. N-as putea sa fac asta niciodata. Iubesc si o spun in gura mare. De ce sa tac? Din interes profesional? Ca sa se creada ca sunt disponibila? Niciodata! Sunt o femeie foarte fericita si o spun peste tot, din tot sufletul. Imi doresc copii, iar dupa treizeci de ani, sper sa intemeiez o familie la fel ca cea in care am crescut. Pe mine m-a invatat mama ca in fiecare lucru pe care il facem trebuie sa punem un strop de iubire, si atunci totul va iesi bine. Iar acesta a devenit crezul meu in viata. Cred din toate puterile in iubire. In forta ei de a netezi drumurile vietii. Uite, noul meu album este influentat de faptul ca mi-am dat seama ca datorita iubirii, datorita preaplinului meu sufletesc, ma simt foarte bine in Romania. Nu ma gandesc sa plec de aici. Imi place aici, ma simt bine, desi ma gandesc cu acelasi drag si la tara mea, la mama, la prietenii mei din Argentina. Am plecat de mult, dar ii simt parte din iubirea mea, iar pentru asta, nu exista nici distanta, nici timp. Despre aceste lucruri cant acum. Despre siguranta ca iubirea rezista incercarilor timpului, pentru ca ea topeste departarea. Chiar daca acum sunt parte din Romania, ii vorbesc limba, nu am pierdut nimic din Argentina, nu am incetat o clipa sa simt tara mea, asa cum am simtit-o dintotdeauna. Daca primul meu album s-a numit Aqui, hoy (Aici, azi), cel de-al doilea se cheama Aqui, maana (Aici, maine). Au legatura intre ele, se intregeste povestea mea. Albumul este gata, chiar azi am ascultat ultima varianta si sunt foarte multumita. Muzica din el e frumoasa, traieste. O sa iasa pe piata in iunie, dar melodia de promovare trebuie sa apara saptamana aceasta. Muzica este compusa de mine, iar aranjamentele le-a facut un baiat foarte talentat, claparul din trupa mea. Il cheama Costin Bodea si a facut minuni.
- Cariera ta muzicala din Romania te multumeste? Succesul pe care il ai, publicul...
- Eu nu am venit in Romania cu gandul unei cariere in muzica. Bineinteles ca orice copil caruia ii place sa cante viseaza sa ajunga la televizor, sa-l vada lumea, dar astea sunt visuri. Am studiat in America, am facut si canto clasic, dar nu mi-am imaginat o cariera pe scena. Nu era un vis, ci pur si simplu o placere. Dar in ultimul an de facultate, am aprofundat muzica latino-americana, iar cand am venit in Romania, Razvan mi-a spus ca acest gen este foarte bine primit aici. Atunci m-am gandit sa am o formatie, nu neaparat cunoscuta, ci sa fie un grup cu care sa cant latino in cluburi. Si sa predau muzica. Am inceput cu pedagogia, am fost profesoara de muzica in limba engleza la o scoala particulara, si in timpul acesta cautam muzicieni. Am gasit, si totul s-a petrecut foarte repede. Un prieten mi-a spus ca o casa de discuri e interesata de genul meu de muzica, dar pe atunci nu stiam cat de mare este "Media Pro Music". Au venit sa ma vada si in aceeasi zi ne-au invitat la o petrecere. Am cantat, nu stiam pe nimeni de-acolo, dar l-am recunoscut pe Stefan Banica Jr., si asa mi-am dat seama ca era o petrecere a unor oameni importanti. Asta se intampla in week-end, iar luni mi s-a oferit contractul. Ca-n povesti! Tocmai ma inscrisesem la "Cerbul de Aur", dar numai asa, gandindu-ma ca e important sa particip la concursuri. Nu cunosteam festivalul, dar cei de la Media Pro m-au sustinut, am trecut preselectia. Atunci mi s-a trimis o caseta cu editia din anul precedent, si abia cand am vazut ca fusese Ricky Martin, am realizat ca era vorba de un festival foarte important. Am participat, am luat locul trei... si asa a inceput Romania sa afle de mine. De ce cred ca ma indragesc romanii? Poate pentru ca nu ma consider si nu am sa ma consider niciodata vedeta, diferita de tine sau de oricine trece pe strada acum. Nu este genul meu de-a fi. Faptul ca apar la televiziune, ca ma vede lumea mai des decat pe alti oameni, face parte din meserie, din cariera. Eu am inteles de la inceput un lucru foarte important: televiziunea este o cale prin care lumea poate sa te vada asa cum esti. Asa ca eu la emisiuni sunt ca intr-o vizita. Stiu cum functioneaza sistemul, stiu ca lumea vrea sa ma cunoasca, si atunci incerc ca la fiecare emisiune sa arat tot ce-i mai frumos in mine, pozitiv, relaxat, si cred ca asa este normal sa fie. Sa te pastrezi asa cum esti, indiferent de situatiile in care esti pus, aceasta cred ca este cea mai pretioasa parte din om. Cred ca asta apreciaza lumea la mine: ca ma vad la televizor sau in concerte asa cum sunt, asa cum... m-a facut mama. Si se bucura, pentru ca cineva la fel ca si ei sta pe scena si le canta din toata inima. Nu este aceasta o sarbatoare?