Culori naturale pentru par

Redactia
De milenii intregi, femeile au incercat sa-si faca pielea mai matasoasa si parul mai bogat si mai stralucitor, cu ajutorul plantelor. Si-au preparat sampoane din urzici tinere, si-au clatit parul cu musetel, ca sa fie mai blond, sau cu frunze de salvie sau de nuc, ca sa si-l faca mai negru. Frumusetea era un dar al naturii, iar cele mai bune retete erau transmise in familie, de la mame la fiice. E o adevarata placere sa rasfoiesti astazi, cand industria cosmetica spulbera fara urma traditia, revistele pentru femei din secolele trecute, pline de sfaturi si de retete, inspirate, toate, din gradina cu legume si flori. Iar dorinta de a le incerca este irezistibila. Cu o conditie: sa folosim doar plante curate, nepoluate, culese direct din natura sau cumparate la piata, de la tarani. Sau chiar si plante uscate, de la Plafar. Veti vedea: alchimia prepararii lor va va umple de bucurie, iar rezultatul va fi pe masura. Primele noastre retete privesc culorile naturale pentru par.


Pentru par deschis

Decoct de musetel

Face parul saten sa para mai luminos si mai blond. Puneti sa fiarba, in 600 ml apa, doua linguri cu varf de flori uscate de musetel, timp de 20 de minute, pe flacara mica. Inainte de a va spala pe cap, umeziti-va parul cu o parte din ceaiul de musetel, masati-l bine si pieptanati-l cu un pieptene rar. Samponati-va, apoi, in mod normal. Pentru clatit, folositi mai intai apa curenta, apoi turnati-va restul ceaiului de musetel pe par. Repetati operatia, adunand lichidul intr-un lighean. Lasati parul sa se usuce la aer. Si florile de galbenele sau de ciubotica-cucului dau o nuanta aurie. Adevaratul efect incepe sa se vada dupa cateva saptamani.

Radacina de rubarbar

Este cel mai puternic decolorant, dintre toate plantele. Folosita regulat, parul devine din ce in ce mai deschis. Cum se procedeaza: 4 linguri de radacina de rabarbar, spalata si taiata marunt, se pune la fiert vreme de 20 de minute, intr-un litru de apa. Se lasa apoi cateva ore la macerat. Se strecoara si se foloseste ca apa de clatit. Folositi un lighean. Astfel, ceaiul de rubarbar poate fi turnat de doua-trei ori pe par.

Pentru par inchis

Frunze de salvie si rozmarin

Faceti un decoct concentrat din frunze de salvie, rozmarin si zmeur si clatiti-va parul de mai multe ori cu el.

Frunze si fructe de nuc

Un efect si mai puternic il are urmatoarea reteta: un pumn plin de frunze de nuc se pune la fiert intr-o jumatate de litru de apa, impreuna cu 3-4 nuci verzi. Se lasa la fiert 20 de minute, se strecoara, se toarna peste par, dupa ce a fost spalat cu sampon si clatit.

Nuci verzi zdrobite

Ceva mai laborioasa, dar cu un rezultat excelent, este urmatoarea metoda: zdrobiti un pumn de nuci verzi, necoapte, intr-un mojar, si adaugati un pumn de frunze de nuc. Acoperiti totul cu apa, adaugati un varf de cutit de sare si lasati mixtura trei zile la macerat. Adaugati, apoi, 5 cani de apa, si puneti totul la fiert vreme de 5 ore, la foc foarte mic. La sfarsit, trebuie sa ramana cel putin o cana de fiertura. Strecurati lichidul si folositi-l la fel ca in retetele anterioare. Licoarea inchisa pe care o obtineti coloreaza chiar si parul carunt. Daca la final folositi pentru ultimul clatit o infuzie foarte concentrata de salvie, ea va intari efectul decoctului de nuci. (Doua linguri de salvie uscata se oparesc cu o jumatate de litru de apa in clocot si se lasa la infuzat zece minute.)

Pentru par roscat

Henna, culoarea printeselor africane

De mii de ani, vopseaua naturala cea mai puternica pentru parul roscat este henna, "taina" printeselor africane, o pulbere (argila fina) care vine din Etiopia si Egipt, si se gaseste si la noi in toate magazinele cu produse cosmetice naturale (Body Shop). Henna este un antidot si pentru parul gras in exces, fiindca il usuca usor. Daca aveti par uscat, dupa tratamentul cu henna, spalati-va cu un sampon in care puneti 3-4 picaturi de untdelemn de masline.

(In numarul viitor: cure naturale pentru intretinerea parului.)