De luni intregi Pnl si Pd se ataca reciproc, pentru a anunta apoi ca problemele au fost rezolvate si protocolul semnat intre ele inaintea alegerilor ramane valabil pana la termen, adica pana la alegerile din 2008. Ciondanelile dintre aliati ar parea aproape normale (ca in orice mariaj de interes), daca nu s-ar observa ca, dupa fiecare "impacare", escalada declaratiilor este tot mai transanta. Presedintele Basescu a afirmat public, inaintea ultimei "runde" din disputa surda Pnl-Pd, ca regreta numirea lui C. Popescu-Tariceanu ca premier, iar liberalii i-au raspuns - la dezbaterea despre reforma morala a clasei politice, desfasurata pe 5 mai a.c. la Timisoara - cu un pamflet virulent al poetului Mircea Dinescu. D-l Tariceanu a facut apel la calm si stabilitate (pentru ca se apropie termenul confirmarii deciziei de aderare a Romaniei la Ue), dar colegii lui au atacat Pd-ul pentru un presupus acord cu Psd-ul vizand rasturnarea guvernului la viitoarea motiune de cenzura (depusa de "cuplul" Prm-Psd). Incrancenarii liberale i s-a raspuns printr-un apel al d-lui Th. Stolojan, fostul lider al partidului, la unirea cu Pd-ul, fara aceasta operatie Pnl-ul riscand sa ia calea Pntcd-ului.
Cauzele acestui conflict, ce va duce evident la o criza decisiva a Ada dupa 16 mai a.c. (ziua ultimului "raport de tara" inaintea aderarii la Ue), se intrezaresc inca de la lansarea aliantei inaintea alegerilor din 2004. Rocada facuta atunci (intre Th. Stolojan si T. Basescu) in privinta candidaturii la presedintia tarii a trezit nenumarate suspiciuni, multi analisti considerand ca a fost aranjata, pentru ca seful liberalilor era mult mai vulnerabil la "presiunile" Psd-iste decat liderul Pd-ului. D-l Stolojan s-a retras "temporar" pe motiv de boala, conducerea Pnl-ului fiind preluata de C. Popescu-Tariceanu, care - dupa victoria candidatului prezidential Basescu - a devenit automat, conform protocolului restructurat, prim-ministru. Luna de miere a durat putin, foarte curand intre palatele Cotroceni si Victoria aparand primele "frecusuri". Liberalii au insinuat ca ele isi au sursa in revenirea d-lui Stolojan, numit consilier prezidential, pe care presedintele Basescu l-ar vrea (fie si dintr-o fireasca recunostinta) prim-ministru si lider al Pnl. La primele "asalturi" prezidentiale, Pnl-ul a raspuns insa impleticit, desi proportia reprezentarii in Ada (2:1 pentru liberali) ii dadea posibilitatea unei atitudini ferme, ce probabil ar fi blocat sirul de conflicte "marunte" declansat atunci. Pnl-ul nu s-a manifestat ca un partid unitar, lasand impresia unei constructii fragile, minata interior.
Trebuie insa recunoscut ca Ada a ajuns la guvernare prin vointa presedintelui Basescu. Presedintele a fortat o coalitie in care prezenta "solutiei imorale" (Pc-ul) si a Udmr-ului facea extrem de dificila lupta cu "sistemul ticalosit" pe care si-o propusese si lega functionarea majoritatii parlamentare de "capriciile" (interesele) partenerilor. Solutia alegerilor anticipate se impunea aproape de la sine, dar liberalii au torpilat-o pentru ca apropiatii premierului Tariceanu au intrezarit in ea un prilej pentru inlocuirea acestuia cu d-l Stolojan. De aici au aparut concluziile ca in guvern si in Pnl exista "grupuri de interes", ca d-l Tariceanu este strans legat de prietenii sai (gruparea Patriciu), ca obiectivele interne ale administratiei nu vor fi atinse. Un bulgare de zapada a fost suficient pentru declansarea avalansei. Guvernarea condusa de Ada a inceput sa repete, pana la calchiere, greselile celei dominate de Cdr. Cu Pnl-ul, evident, in rolul de "tap ispasitor", pe care l-a jucat, in 2000, Pntcd-ul. Fenomen sesizat de unii lideri Pnl-isti (V. Stoica si comp.), care au propus fuziunea cu Pd-ul pentru distribuirea uniforma a responsabilitatii guvernarii. O fuziune era posibila si pentru ca Pd-ul si-a anuntat aderarea la Ppe, grupare europeana de centru-dreapta, in care coexista mai multe orientari doctrinare.
Propunerea ii convenea presedintelui Basescu, deoarece se punea astfel baza constituirii unui mare partid prezidential (de centru-dreapta), capabil - pe fondul degringoladei Psd-iste - sa castige alegerile parlamentare din 2008 si cele prezidentiale din 2009. Spaima pierderii pozitiilor din administratie si orgoliile unor lideri Pnl-isti au inmormantat - momentan - solutia, adancind criza. Presedintele s-a orientat spre alte orizonturi, in cautarea legitimarii viitorului partid prezidential, cu toate riscurile presupuse de o asemenea intreprindere. A stimulat pitorescul personaj G. Becali in "sarjele" lui isteroide impotriva tuturor, pentru ca avea nevoie de o contrapondere de extrema-dreapta la stangismul nationalist al Prm-ului. A accentuat, prin parghii legale, presiunea asupra Psd-ului, impins astfel spre aparent nefireasca asociere cu Prm-ul (Prm-ul fiind intotdeauna, in situatii grele, "rezerva de cadre" a Psd-ului). A manevrat restructurarea Cnsas-ului (care a preluat dosarele Securitatii) si a format Comisia prezidentiala pentru analiza comunismului etc. Pd-ul s-a pastrat, in tot acest timp, intr-o discreta rezerva (cum a facut-o si in guvernarea Cdr), fiind interesat doar de "inghitirea" micilor formatiuni de centru-dreapta pentru a se intari in sondaje.
Provocarea unei caderi a guvernului, dupa 16 mai, prin sustinerea secreta a motiunii de cenzura Psd-Prm, pare rezolvabila prin numirea unui alt liberal la sefia executivului, pentru mentinerea la putere a coalitiei de centru-dreapta. Noul premier ar fi, desigur, Th. Stolojan, al carui apel catre liberali se explica astfel. Multi dintre acestia il vor urma, in ciuda declaratiilor lor actuale de fidelitate fata de d-l Tariceanu, pentru ca nimic nu se compara cu "deliciile puterii". Consecinta va fi o scindare a Pnl-ului si o deschidere a fractiunii ramase afara spre Pntcd, a carui "penitenta" pare ca se apropie de sfarsit. Pntcd-ul a refuzat solutia "aroganta" a fuziunii cu Pd-ul, si pe motivul ca Ppe (al carui membru este) accepta diversele orientari doctrinare de dreapta. Pd-ul nu va putea insa realiza, chiar absorbind Pnl-Stolojan, la viitoarele alegeri generale, un partid prezidential unitar, pentru ca la dreapta se va afla "polul istoric" (Pnl-Pntcd), iar la stanga un Psd cat de cat restructurat. Cu extremele (Prm si Png) colaborarea ar fi imposibila, pentru ca s-ar pierde sprijinul Ue. Reintors din convalescenta, d-l Basescu va trebui sa gaseasca o alta solutie.