"Nu vreau pomana, ci un loc de
munca pentru a-mi ajuta copiii studenti"
Stimata doamna Sanziana Pop,
Va adresez aceste randuri ca pe o ultima incercare de a face ceva folositor, ceva bun pentru cei dragi mie. Am sa va spun de la bun inceput ca nu doresc sa cersesc mila nimanui, nici compasiunea fata de situatia mea sau a celor apropiati mie. Am aproape 45 de ani, varsta la care nimeni nu mai are nevoie de tine, daca esti un simplu muritor de rand. La angajare se prefera acum tinerii (e corect asa), sau femeile cu anumite calitati, sau indiferent ce ai fi, daca ai o sustinere politica serioasa sau un cont valoros pentru a stimula atentia cuiva. Eu nu am nimic din toate acestea. Sunt de profesie economist - nu contabil -, sunt un om simplu cu o viata trista, anosta. O copilarie nefericita, marcata de un accident al tatalui meu, care l-a transformat intr-o "leguma" mi-a marcat toata viata. M-am inchis in mine si nu am stiut decat sa invat pentru a fi premiant si mandria familiei. Pentru mine, o nota de 9 era greu de acceptat, iar 8, o rusine. Am suferit enorm, si tot ce visam si imi doream era sa am familia mea, casa mea si liniste multa. Dar mai presus de toate, am tanjit mereu dupa dragoste, dupa intelegere. Nu suport certurile, scandalurile sau tonul ridicat intr-o discutie. Amprenta copilariei este mai accentuata decat am crezut vreodata. Nu am fost un "carierist", am preferat linistea familiei, caldura caminului meu. Am avut o familie si am 2 copii, un baiat si o fata, care sunt singura mea avere. Am avut si o sotie, dar ahtiata dupa bani, dupa avere etc. Nimic nu a mers. Pentru ca nu am suportat scandaluri si pentru ca nu am avut bani sau relatii, am renuntat de dragul copiilor la casa mea, la mobila mea, la tot. Astfel am ramas pe drumuri, cu credinta ca am facut ceva bun pentru copiii mei. Intre timp, ca o ironie, am ramas si somer, pentru a se acutiza si mai mult situatia mea. Acum, traiesc la mila mamei mele, care are o pensie de 650 Ron. Locuim cu chirie - 100 euro - si trebuie sa mai si traim intr-un amarat de oras, in care nu mai exista viitor. Nu v-am scris aceste randuri pentru a ma compatimi, vreau sa intelegeti cam in ce situatie ma aflu si ca disperarea m-a indemnat sa fac acest pas de a gasi o solutie. Dar cum? Posturi vacante, la liber, sunt doar pentru femei, vanzatoare, barmanite sau altceva, si acelea numai tinere. Prieteni nu am, pentru ca eu nu beau si nu stau prin carciumi. Deci, ma aflu in cumplita situatie de a alege intre a fi sau a nu mai fi o povara pentru cei din jurul meu. Am 2 copii minunati, studenti la Timisoara, iar eu nu pot sa-i ajut acum cu nimic. Mai merita sa traiesc? Nu am ravnit niciodata la averea altei persoane, nu mi-am dorit nimic extravagant, ci doar liniste si caldura sufleteasca.
Am apelat acum la dvs. din disperare, in speranta ca veti citi randurile mele si veti intelege exact ceea ce doresc sa va spun. Nu vreau sa faceti publice in ziarul dvs. aceste randuri, pentru ca orasul meu este f. f. mic si multa lume ma cunoaste. Nu doresc sa cunoasca suferinta mea. Va rog! Ceea ce as dori este sa incercati, daca puteti, sa gasiti un om, un roman cu suflet, dispus sa imi intinda o mana de ajutor, nu pomana, repet. Doresc un ajutor pentru a-mi cumpara o locuinta si un loc de munca, pentru a-mi plati acest ajutor, corect si cinstit. As dori sa retineti ca nu stau cu mana intinsa pentru un colt de paine. Doresc sa fiu util cuiva, si stiu ca pot fi util si de incredere, in schimbul unui ajutor rambursabil total. Altfel, nu am nici o solutie pentru a-mi vedea si eu copiii realizati, la casa lor, si doar eu i-am dorit pe lumea asta din tot sufletul. Sunt dispus sa donez organe, de fapt am dat anunt intr-un ziar regional in acest sens, dar nici asa nu am avut noroc. Nu am nimic altceva de oferit decat viata asta amarata a mea. Nu am cu ce garanta cu altceva, va rog credeti-ma. Si nu sunt un om de nimic, dar nu mai pot, pur si simplu.Vreau sa mai traiesc pentru a-mi ajuta copiii. Ei sunt totul pentru mine.
Un anonim disperat
(Eventualele oferte sunt asteptate la redactia revistei: Ruxandra Constantinescu, tel. 021/326.33.04, 021/326.33.05)