"Multumesc!"
Le multumesc tuturor copiilor care au scris aceste minunate scrisori catre Dumnezeu. Am plans, am fost foarte impresionata citind gandurile lor. In simplitatea lor, nu stiu ca Insusi Dumnezeu ii ajuta sa scrie toate acestea. Multumesc!
Halon Claudia - e-mail: claudiahalon2005@yahoo.fr
"Niste cantece ingeresti"
Stimati oameni ai lui Dumnezeu, care creati revista aceasta binecuvantata,
Mi-ati dat inca un prilej sa-mi luminez sufletul prin balsamul cuvintelor emanate din minti si suflete gingase de copii! Am citit cu emotie si cu bucurie rugaciunile unor elevi din tara mea, de care mari si oceane ma despart... Cred ca autorii scrisorilor de mai sus reprezinta pe cei mai frumosi, mai buni si mai credinciosi elevi din patria noastra. Aceste scrisori mi s-au parut ca niste cantece ingeresti. Ele mi-au umplut sufletul de emotie, prin cuvintele lor sincere, emanate dintr-o credinta de copil, pe care ar trebui s-o aiba toti crestinii. Toate scrisorile - scrise de elevi din primele clase, precum si de cei din clasele mai mari - transmit cu sinceritate si caldura sufleteasca fiori de credinta si emotii ce ne leaga pe toti crestinii de Dumnezeu. Una dintre scrisori, semnata Ovidiu, elev in clasa a Ix-a, exprima chintesenta credintei, in rostirea rugaciunii sincere, in cuvintele proaspete, pline de speranta si de incredere in Dumnezeu. Mi s-au lipit de suflet rugaciunile copiilor, si mai ales imi suna - si-mi vor suna, cu siguranta, multa vreme - in minte si in suflet, ecoul din ultima scrisoare-ruga: "Cu gandul la Tine, sper intr-o lume mai buna...".
Va felicit pentru aceasta frumoasa experienta spirituala, dorindu-va sa ramaneti o revista binecuvantata de Dumnezeu, unde sa gaseasca cititorii hrana pentru minte, dar si hrana sufleteasca, leacuri pentru trup, dar si sperante pentru spirit.
Va urez fericire, sanatate si Sarbatori fericite! Cristos a inviat!
prof. Dumitru Buhai - e-mail: profbuhaiD@aol.com
"Speranta nu moare"
Lasand la o parte binefacerile acestei reviste si faptul ca nu as mai termina cu laudele la adresa ei, tin sa spun ca m-au bucurat enorm scrisorile scrise de copii. Concluzia mea este ca, daca ei sunt asa de curati, exista inca speranta ca poporul roman sa renasca, sa redevina asa cum il stiu eu dintotdeauna: bun, ospitalier, cinstit, respectuos, cult si prietenos. Desigur, astfel de oameni mai exista si azi. Dar se pare ca nu asa de multi ca mai inainte. Sa fie de vina, oare, faptul ca foarte multi romani au plecat in strainatate? Si eu traiesc in strainatate, dar nu mi se pare ca acesti straini sunt mai buni ca noi. In unele privinte chiar sunt cu mult sub nivelul nostru. Dar ei respecta legea si au un cult pentru ocrotirea naturii. Visez la o Romanie curata, careia sa i se respecte frumusetile naturale, cu un popor minunat, nonviolent, cinstit si harnic, dupa chipul copiilor. Noi nici nu ne dam seama ce tara minunata avem si ce oameni frumosi suntem. Acesti copii imi readuc speranta! Multa sanatate si pace!
Dorina - e-mail: dorina@tele2.ch
"Multumesc, Doamne, ca sunt
pe pamant asemenea copii!"
Multumesc, Doamne, ca sunt pe pamant asemenea copii! Multumesc si le doresc tuturor copiilor noroc si sanatate, iar parintilor lor putere de intelegere a acestor fapturi gingase, care de multe ori au nevoie de iubire neconditionata. Doamne, ocroteste-ne!
Aneta Ionita - e-mail: ionita@tabco-campofrio.ro
"Sa fim optimisti"
Era de asteptat ca nu o sa treceti cu vederea acele frumoase ganduri ale copiilor, care pe mine m-au facut sincer sa plang! Le doresc tuturor copiilor din lume numai bine! Daca exista copii care gandesc asa de frumos, inseamna ca trebuie sa fim optimisti privind viitorul. Inca o data, felicitari pentru ca dvs., "Formula As", le-ati dat aceasta posibilitate. Va iubesc si mult, mult succes in continuare!
Trifan Casandra - e-mail: trifansabina@yahoo.com
"Sa ne traiasca!"
Copiii sunt cele mai pure fiinte de pe acest pamant, asa ca aceste ganduri minunate din sufletul lor nu pot decat sa emotioneze... Sa fie sanatosi si sa ne traiasca!
Maria Zamfir - e-mail: monica.z@micron.ro
"Sa va ajute Dumnezeu,
asa cum a facut-o de la inceput!"
Citesc cu mare placere revista dvs., dar primul subiect este spiritualitatea. Sunteti extraordinari in tot ce faceti, sa va ajute Dumnezeu, asa cum a facut-o de la inceput.
Mariana - e-mail: mc40x@hotmail.com
"Frumoasa idee, demna de toata lauda"
Impresionant, tot ce ii scriu copiii lui Dumnezeu! Frumoasa idee si demna de toata lauda. Va rog doar sa retineti si sa invatati pe copii ca Dumnezeu, Iisus si Maica Domnului se scriu cu litere mari. Este prima dovada de respect, de maretie, in tot intelesul ei. Sa fim cu totii in paza Lui. Amin.
Predescu - nvivibv@yahoo.com
"Putem spera ca viitorul
ne este pe maini bune"
Sa-i multumim lui Dumnezeu ca avem copii asa buni, plini de sensibilitate si cu atat de mare incredere in Cel de Sus! Daca, cu toate ca sunt atat de mici, ei reusesc sa inteleaga atat de bine realitatea in care traim, viata cu meandrele ei, putem spera ca viitorul ne este pe maini bune! Felicitari lor, parintilor care le-au dat o educatie crestineasca si, nu in ultimul rand, revistei "Formula As", pentru initiativa. Succes in continuare si nu uitati ca acolo, Sus, este Cineva care ne vegheaza zi si noapte, cu dragoste si iertare. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti!
Mirela - e-mail: credamir@yahoo.it
"A unora ca ei este
Imparatia Cerurilor"
"Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca ei este Imparatia Cerurilor!"
Ioana Sisu - e-mail: ioanasisu@yahoo.co.uk
"Multumim!"
Multumim revistei pentru astfel de articole. Sa va dea Dumnezeu numai ganduri bune, ganduri pe care ni le transmiteti si noua.
Lidia - e-mail: lena.chis@yahoo.com
"Felicitari ca schimbati
perceptia despre Romania"
Daca in conditiile actuale de sminteala pentru multi dintre noi, mai avem copii atat de curati si sanatosi sufleteste, inseamna ca, poate, Romania mai are o sansa de a redeveni ceva pe harta lumii. Felicitari dvs. (ca reprezentant mass-media) ca organizati asemenea sarbatori in presa, si schimbati astfel macar putin perceptia generala despre Romania. Sanatate tuturor, din tot sufletul!
Adriana Stroe - e-mail: adelastroe@yahoo.co.uk
Ultimele scrisori
"Imi place de Tine"
Draga Dumnezeu,
Ma cheama Ana Maria si sunt in clasa a Iv-a. Imi place educatia fizica, civica, muzica si matematica. Si de Tine imi place, pentru ca mi-ai dat viata, esti mereu langa toti oamenii si ii ajuti pe toti. Si eu ii ajut cat pot, dar stau la bunica. Parintii mei sunt la tara si mai am inca patru frati. Tata nu vrea sa se suie pe casa ca sa repare acoperisul, sa puna pungi, sa nu mai ploaie peste ei inauntru. As vrea sa ii ajuti. Mamaia mea are 62 de ani si o doare tare rau capul. Are pensia 1.720.000 si o ducem greu. Eu as vrea sa ma retrag din mica mea scrisoare, dar as vrea sa-Ti scriu o poezie: "Draga Dumnezeu,/ Te iubesc foarte mult,/ Imi place tara,/ Imi place si de Tine./ Imi place si de toti./ As vrea sa Iti multumesc/ Pentru tot ce ai facut". Stiu ca ti-am zis de o mie de ori, dar imi place de Tine. Cu drag,
Ana-Maria Codreanu, clasa a Iv-a C,
Scoala nr. 41, Galati
"Nu as vrea sa mor..."
Doamne, te rog sa-mi dai mie si parintilor mei si rudelor multa sanatate, multa gandire, ca sa citesc frumos si clar, sa scriu tot frumos. Eu cred in Dumnezeu si nu vreau sa-i fac viata un chin, dar vreau sa aiba si El grija de mine, ca sa nu patesc nimic rau. Nu as vrea sa mor, ca eu nu pot sa inviez inapoi. Eu Il iubesc pe Dumnezeu, si mereu imi fac rugaciunile ca sa pot vorbi cu El.
Stoica Ana Maria, clasa a Iii-a B,
Scoala nr. 41, Galati
"Nu Te vad, dar Te iubesc"
Eu cred despre Dumnezeu ca este o persoana foarte buna. El ne ocroteste si ne pazeste. Eu vreau sa imi ierte pacatele mele, ca si eu trebuie sa iert tot mereu. Orice am face ne iarta, pentru ca El e foarte bun. Toti Il iubim. Am multe icoane cu Dumnezeu. Il iubesc mult. Ii sunt datoare cu multe fapte bune. As face orice pentru El. Cand ne pedepseste o meritam.
Doamne, eu nu Te vad, dar Te iubesc, cred in Tine si Te respect. Cand merg la biserica, imi doresc sa Te vad in carne si oase. Toti Te iubesc si au incredere in Tine, chiar daca ei nu Te vad.
Sorina Asofronie, clasa a Iii-a B,
Scoala nr. 41, Galati
"Unicule!"
Draga Dumnezeu,
Tatal meu care esti in ceruri, care pe toate le vezi si pe toate le stii. Esti o minune si vreau sa Iti multumesc pentru ca mi-ai dat viata, mi-ai dat parinti care ma iubesc si ma protejeaza. Mi-ai dat minte luminata, m-ai ajutat sa trec peste ce era mai greu, m-ai adus pana in clasa a patra. Sper ca o sa fiu cuminte si de acum inainte, si n-o sa fac pacate, si doresc sa ajung in ceruri, cand imi va veni randul, sa-Ti cant Tie, zi si noapte. Doresc sa traiesc frumos viata asta si sper ca o sa traiesc si cealalta viata la fel. Iti multumesc pentru ca ne-ai ajutat pe noi, toti, cand ne-a fost mai greu, si iarta-l pe tata, te rog eu frumos, deoarece vine obosit de la serviciu si uita sa isi faca rugaciunea.
Unicule! Ai fost langa mine si m-ai sustinut tot mereu. De aceea tu esti fiinta pe care nu mi-o pot inchipui. Te rog frumos sa ne ierti pentru pacatele noastre. Iti cerem multe, dar Tu nu Te superi si nu spui ca "nu". Ce Iti cerem ne dai. Ti-am scris ca sa-Ti arat ca Te iubesc si tin la Tine. Iti multumesc pentru tot, Unule Domn, care esti o lumina ce lumineaza. Iti mai multumesc ca mi-ai dat o inima curata si m-ai ajutat sa nu cred in ispita si m-ai luminat cand m-am pierdut la lucrarile din clasa. Sa ii ierti pe toti care Ti-au gresit. Te rog frumos, Tatal meu.
Ana-Maria Paduraru, clasa a Iv-a C,
Scoala nr. 41, Galati
"Dar si pentru copaci"
Draga Dumnezeu,
Vreau sa ii dai bunicii mele puterea de a termina casa pe care a inceput-o. Dar si pentru mama mea, multa putere de munca. Dar si pentru orfani, puterea de a avea parinti. Dar si pentru mine, puterea de a lua note bune. Dar si pentru toti oamenii, sanatate multa. Dar si pentru toti copacii. Dar si pentru berze, multa sanatate. Dar si pentru flori.
Andreea Tercu, clasa a Ii-a C,
Scoala nr. 41, Galati