Obisnuita cu prezenta unor nume de rang inalt in muzica internationala, Sala Radio din Bucuresti a gazduit pe 2 aprilie concertul unei trupe de calibru: Mezzoforte, o formatie din Islanda, pe care multi o asteapta de 20 de ani. Si islandezii nu au dezamagit. "Suntem aici in cea mai buna formula din 30 de ani de cariera", au declarat ei.
Formula actuala Mezzoforte cuprinde trei dintre membrii fondatori, organistul Gunnarson Eythor, bateristul Gunlaugur Briem, care arata cu 20 de ani mai tanar, de parca ar fi mezinul trupei, si un basist exceptional, care a dinamizat intreg concertul: Johann Asmundsson. Alaturi de ei, se afla un chitarist inventiv, Muller Bruno, Studnitzky Sebastian (clape) si jolly-jokerul Oskar Gudjonson (saxofon).
Este greu sa tii publicul in priza pe intreaga durata a unui concert doar cu piese instrumentale, fara atat de obisnuita prezenta a unui solist vocal, insa islandezii si-au dus la capat misiunea cu brio si au fost sustinuti cu multa simpatie atat de "colegii" din sala - muzicieni si instrumentisti romani de top, ca Weinberger, Mircea Florian etc., cat si de publicul neinitiat. Asta, pentru ca "fusion"-ul lor, imbinarea de jazz si rock, este unul foarte deschis si alert. Chiar daca este facut de perfectionisti nu se inchisteaza in formule tehniciste, accesibile doar cunoscatorilor, ci se adreseaza iubitorilor muzicii, fara restrictii.
In asteptarea surprizei
Cu greu se putea gasi un titlu mai bun decat "Surprize, surprize" pentru discul cu care Mezzoforte a luat cu asalt, in 1983, topurile europene. Succesul i-a luat pe nepregatite, chiar si pe membrii trupei, obisnuiti pana atunci sa traga cu coada ochiului, de dupa gard, la trupele englezesti. Mezzoforte se infiintase cu sase ani in urma, prin alipirea a doua "tabere". Eythor si Fridrik Karlsson, primul chitarist al trupei, se intalnisera cu o vara inainte la un festival al cercetasilor si cantasera o perioada intr-o formatie muzica de dans. Cei doi i-au cunoscut mai apoi pe Johann si pe Gunlaugur (Gulli), colegi de clasa, si odata declarata pasiunea pentru jazz si fusion, s-au decis sa formeze o trupa. Aspirantii la gloria muzicala aveau intre 15 si 17 ani. Gulli batea in tot ce gasea prin bucatarie, de pe la 5 ani, iar la 12, a primit primul sau set de tobe. Eythor a inceput de mic sa ia lectii de pian si, dupa o scurta "evadare" pe taramul trompetei, a decis, fascinat de sunetul legendelor rock, Deep Purple si Gentle Giant, sa devina organist. Johann, basistul, va va dezvalui mai tarziu, intr-un interviu oferit in exclusivitate, cum au decurs inceputurile carierei sale.
Mezzoforte a inceput prin a interpreta piesele unor clasici ai genului, precum Chick Corea, Al di Meola sau Earth, Wind and Fire, insa in curand aveau sa-si scrie singuri piesele. Cei patru erau din acelasi oras, Reykjavik, iubeau aceeasi muzica si, in afara repetitiilor asidue sapte zile pe saptamana, isi petreceau timpul liber impreuna, mergand la cinematograf sau ascultand discuri. Legatura lor stransa s-a facut simtita si in muzica pe care o compuneau impreuna, astfel ca in numai doi ani, au lansat discul de debut, totodata primul album de fusion din Islanda.
Dupa absolvirea liceului, cei patru au devenit muzicieni profesionisti, colaborand cu numerosi alti artisti islandezi, iar experienta capatata a facut ca al treilea album Mezzoforte sa fie inregistrat la Londra, in toamna lui 1981. A urmat un moment de cotitura pentru trupa. Chiar daca show-urile in cluburile londoneze au fost bine primite, distributia albumului n-a decurs asa cum isi doreau. Acasa, pe mica scena muzicala din Islanda, lumea isi cam pierduse interesul, acaparata de sonoritatile punk, astfel ca, intr-un turneu sustinut prin licee, in februarie 1983, Mezzoforte a reusit contraperformanta de a canta in fata a... sase spectatori. Gandurile unei destramari au inceput sa se faca simtite, astfel ca Mezzoforte ar fi putut ramane o trupa total necunoscuta in Europa, daca nu... Daca nu ar fi aparut la Londra cel de-al patrulea lor disc "Surprise, Surprise", care continea o piesa, Garden Party, ce a inceput sa urce spectaculos in elitistele topuri englezesti de... pop si dance. Trupa a capatat astfel recunoastere internationala, a inceput sa concerteze in intreaga Europa, in Japonia si-n alte tari asiatice, ajungand sa aiba 150 de spectacole pe an. Componentele s-au succedat de-a lungul anilor. Insa, chiar daca fiecare continua cu propriile proiecte, cei trei prieteni din adolescenta raman baza trupei: Eythor, Gulli si Johann. Primul lor chitarist, Fridrik, stabilit la Londra, nu mai pleaca cu ei in turneu, insa scrie mai departe piese pentru Mezzoforte.
Chiar daca nu a mai inregistrat succesul de top a lui Garden Party, formatia islandeza continua sa lanseze albume apreciate de critici si de fani si sa concerteze in Europa si in Asia. La Bucuresti, a ajuns in turneul de promovare al celui mai nou Cd, Forward Motion, concertul de la Sala Radio fiind precedat de cel de la Mnchen si urmat de recitalul din Sofia.
Johann Asmundsson
"Ne-am simtit ca niste premianti la Bucuresti"
- Sunteti unul dintre cei mai buni basisti pe care i-am vazut pe scenele romanesti. Talent, munca, studiu, ce conteaza cel mai mult pentru a ajunge la acest nivel?
- Multumesc pentru apreciere. Cant de ceva timp, incat cred ca pot raspunde la aceasta intrebare. Nu-i un singur lucru hotarator, ci o combinatie intre munca din greu si talent. Incepi prin a-i asculta pe altii, incerci sa canti ca ei, studiezi, repeti, apoi realizezi ca ai ceva talent si decizi sa mergi mai departe. Muzica devine o parte importanta a vietii tale, cea mai importanta chiar, si incerci sa dai totul ca sa iasa cat mai bine.
- In cazul dvs., cand s-a petrecut momentul acesta decisiv? Cand ati inteles ca asta-i calea pe care vreti s-o urmati?
- Am invatat sa cant la bas, pe cand aveam 14 ani. Unchiul meu, fratele tatalui, canta acasa si avea nevoie de cineva care sa-l acompanieze, asa ca i-a convins pe bunicii mei sa-mi cumpere o chitara bas. Am inteles de foarte tanar care mi-e menirea, pentru ca ma simteam atat de bine atunci cand puneam mana pe bas si incepeam sa cant, incat nici nu ma mai gandeam sa fac altceva. Scoala nu mai prezenta interes, asa ca am decis usor ce-o sa fac. Mezzoforte a fost prima mea trupa, ne-am cunoscut intr-un magazin de discuri, aveam aceleasi gusturi. De la discutii s-a trecut la cantat, am pornit sa repetam intr-un garaj si uite ca a trecut ceva timp de atunci. Nici prin gand nu ne trecea ca vom canta impreuna si dupa 30 de ani. Poate-n vise! Succesul cu Garden Party a fost o mare surpriza pentru noi. Acum nu mai suntem difuzati la radio atat de des, astfel ca cel mai important pentru noi este sa cantam live, sa aparem pe scena. Acela-i locul nostru de intalnire cu oamenii.
- Va este dor de zilele de inceput, cand erati prieteni apropiati si va petreceati tot timpul impreuna?
- Da, un pic imi este. Acum ne-am maturizat, am crescut, trebuie sa ne ocupam de viata si sa ne concentram pe un singur lucru: muzica Mezzoforte. Cred ca in zilele astea, ceea ce ne face speciali este faptul ca ne concentram numai la muzica, nu ne gandim la altceva. Compensatia este familia. Cu totii locuim la Reykjavik, avem familii, eu am sotie si trei copii, intre care baiatul meu de 19 ani bate la tobe, iar colegul meu Eythor are sotie, patru copii si... doi nepoti. In anii 80, cand aveam atat de mult de lucru la Londra, ne-am luat sotiile sau iubitele si copiii cu noi si ne-am mutat in Anglia, insa a fost greu pentru ei sa se obisnuiasca intr-o noua societate. Noi, oricum, eram mai tot timpul plecati. Asa ca am decis sa ne intoarcem acasa, in Islanda, si acolo am ramas.
- Multi muzicieni de jazz se inspira din folclorul tarilor de bastina...
- Folclorul nostru are o puternica latura epica, mai mult se spun povesti decat se canta. Avem o muzica ancestrala, dar nu atat de complexa incat sa o consideram o sursa de inspiratie. Suntem insa inspirati de natura tarii noastre, de structura ei insulara.
- In anii 80, ati descoperit Asia, in 90 Tarile Baltice, iar acum, continuati sa cantati in alte tari in care nu ati mai fost...
- Este un sentiment atat de revigorant sa cantam in locuri noi, ne-am simtit ca niste premianti aici, la Bucuresti. Am intalnit de-a lungul anilor multi instrumentisti romani foarte buni, prin Europa, in Norvegia si Germania mai ales. Cantau pe vase de croaziera sau in diferite grupuri. Ei ne-au spus ca muzica noastra este ascultata in Romania, ca sunt oameni ce asteapta sa ne vada in concert, si iata ca am avut sansa de a ajunge aici, in sfarsit. Si a fost foarte bine.
- Aveti vreun sfat pentru muzicienii nostri care isi doresc sa sparga si ei gheata, sa aiba succes la nivel international, chiar daca provin dintr-o tara mai mica?
- Singurul sfat pe care-l pot da este sa credeti in voi, sa munciti din greu. Nu stiti niciodata cand se sparge gheata. Intotdeauna exista o sansa!
(Fotografiile autorului)