"Din viata mea lipseste iubirea. Doresc cu ardoare sa ma indragostesc"
Din amintirile unui "sef"
- Dupa o perioada de televiziune intensa, in care pe orice buton apasai aparea Horia Brenciu, ai disparut fara urma. Si iata-te acum din nou pe micul ecran, intr-o forma fizica de exceptie si cu o oferta schimbata: canti, alaturi de o formatie numita Hb Orchestra. Cum se explica aceasta metamorfoza?
- De vreo trei ani de zile fac muzica. Am o orchestra de doisprezece oameni, numita Hb Orchestra si produc spectacole. E un domeniu extrem de fascinant iar in fiecare lucru pe care il fac, dupa aceasta cotitura in cariera, imi regasesc experienta din televiziune. Ma folosesc de ceea ce am invatat, mai ales in anii petrecuti la Tvr si Antena 1. De fapt, ce inseamna televiziune? Inseamna o idee, o plastilina pe care o modelezi intr-un fel cat mai original, si dupa aceea o prezinti intr-o formula esentializata. Iar asta, din punctul meu de vedere, reprezinta o foarte mare raspundere. In primii mei ani de televiziune, lucrurile n-au stat deloc asa. Singurul lucru care ma interesa atunci era celebritatea: sa fiu pe post, sa am cea mai mare audienta din Romania, sa fiu una dintre cele mai mari vedete de pe micul ecran. Oferta mea era insa destul de nesigura... Dar toate astea s-au cernut, si faptul ca nu am mai aparut de vreo doi ani pe micul ecran poate fi interpretat si ca un prim pas catre maturizare. Daca nu simt ca am o idee buna, cu care sa servesc onorabil telespectatorul, atunci mai bine stau in banca mea. De aceea, in ultima vreme am acceptat putine aparitii Tv - ele pot fi numarate pe degetele de la o mana, dar acelea au fost bine gandite, bine analizate, iar dovada ca nu am gresit este ca nici una dintre ele nu a ramas fara raspunsuri pozitive din partea publicului. E ca atunci cand te casatoresti. Publicul trebuie sa simta ca l-ai ales doar pe el. Ca tot ce faci ii este dedicat exclusiv. Cand lucram in televiziune, oricare a fost ea, eu eram "seful". Asta era statutul preferat. Ti se spune "Maria Ta", lumea iti gaseste multe scame imaginare pe umar. Pe scurt, infuzia de heliu din televiziuni e colosala, heliul fiind o substanta care te face sa plutesti. Esti tinut, de cele mai multe ori, ca in puf, ca intr-un patut cald, iar, din cand in cand, vine redactorul sau producatorul si te mai gadila, iar tu ganguresti fericit. Sigur, e important ca un om sa fie laudat si oarecum protejat, dar doza de lauda si de protectie din cadrul multor echipe de televiziune poate depasi normalul si, ca aproape orice exces, anuleaza efectul pozitiv. Si eu am fost rasfatat in felul asta. Toata lumea ma lauda, dar putini, aproape nimeni nu-mi spunea ca mai si greseam uneori. In timp, asta iti dauneaza din toate punctele de vedere. Drumul pe care merg acum n-a fost lipsit de riscuri. Primul pe care mi l-am asumat a fost acela de a tine singur carma unui proiect, de a face totul cu mana mea, fara intermediari. Sigur, inainte de a lua o decizie, ma consult cu oamenii din orchestra. Ma bucur ca am depasit etapa orgoliului personal bazat pe: "faceti cum zic eu". Ascultand parerile celor din jur ma simt - poate suna paradoxal - mult mai tare, mai puternic.
- Cum ai migrat dinspre televiziune spre muzica? Si in calitate de prezentator Tv cantai si dansai de zor, dar de aici pana la a transforma muzica intr-o cariera pare o cale destul de lunga si grea.
- Aici intervine al doilea risc pe care mi l-am asumat. Se cunosc intentiile anumitor vedete de televiziune care se gandesc (fireste, daca au ceva voce) sa inregistreze o melodie, poate urmata si de un videoclip. Dau bine la public... Puteam sa fiu perceput in acelasi fel. Adica, noua mea ipostaza sa fie considerata ca fiind o manevra de imagine si, pana la urma, o intreprindere superficiala. Eu mi-am dorit insa sa fac ceva serios si, chiar daca la inceput a existat o doza de circumspectie, acum cred ca sunt vazut ca un tip determinat bine, care-si vede de noua lui meserie. Din zece telefoane pe care le primesc zilnic, sapte ma invita sa cant in spectacole, alaturi de orchestra mea. Lumea a inteles ca Brenciu, dincolo de a fi zapacit, e un tip cu simtul datoriei bine facute. Nu mai vreau sa fiu receptat ca Brenciu, omul de televiziune, ci ca Brenciu - omul de muzica. Pentru ca asta e postura care ma avantajeaza si pe care o simt pana in ultima celula.
Cu muzica in sange
- Veleitatile tale actoricesti sunt extrem de convingatoare. Puteai foarte bine sa faci teatru sau cinema. De altfel, esti absolvent de Unatc. De ce ai optat in final pentru muzica, exista vreo gena transmisa pe linie de familie?
- Draga Ines, mie muzica imi curge prin vene! Am antecedente in familie sanatoase, in sensul asta. Din partea tatalui, strabunicul si bunicul au fost cantori de biserica. Mama a cantat, si ea, la Opereta din Brasov. Din pacate, nu am prea multe detalii din biografia ei, fiindca aveam doar unsprezece ani cand ea s-a prapadit, dar toti cei care mi-au vorbit de ea, cei care au auzit-o cantand, mi-au spus ca avea o voce foarte frumoasa, ca era intr-adevar talentata. Asa ca, avand acest bagaj genetic, muzica a intervenit firesc in existenta mea. Numai in ultimii ani de liceu am avut doua trupe. Prezentam majoritatea spectacolelor studentesti din Brasov, iar la capatul fiecaruia urcam din nou pe scena si cantam cu "band"-ul meu de atunci. In 93, muzica a trecut pe planul trei, fiindca a intervenit infuzia de drog care se numeste televiziune. Imagineaza-ti cum e sa apari pe ecran o singura data, la o singura emisiune, si apoi sa te recunoasca lumea pe strada! E uluitor! Sau, cel putin, asa a fost atunci, in august 1993. Acum, in oceanul asta de vedete si de starlete, lucrurile astea au devenit ceva mai banale. Dar atunci, in zorii democratiei, dupa o singura aparitie Tv, sa iesi pe strada, iar fetele sa se intoarca dupa tine, pentru ca te recunoscusera de la televizor... depasea orice senzatie! In timp insa, multe lucruri s-au linistit, mediul in sine s-a schimbat, iar aceasta efemerida care e televiziunea poate deveni atractiva pentru mine doar in conditiile cand as putea sa fac o emisiune asa cum imi doresc eu, nu cum imi impun altii. Laudele nu ma mai flateaza. Ceea ce ma bucura e sa pot face un spectacol de calitate.
- Horia Brenciu intr-o ipostaza matura! Nu era mai usor si mai vesel ce faceai inainte?
- Sunt mai impacat cu viata mea de acum, fiindca e croita dupa sufletul meu. Ajungi intr-un punct al existentei, cand incerci sa intelegi de ce esti aici, pe Pamantul asta, cand realizezi ca viata are o anumita profunzime, pe care n-ai sesizat-o pana acum. Relatiile cu ceilalti si in special cu tine capata alte conotatii. Chiar mi-am propus sa iert greselile tuturor dusmanilor mei, fiindca slava Domnului, nu-mi lipsesc. Prietenii sunt rari si se descopera in timp. E foarte important sa-ti doresti sa fii tu insuti mai bun. E vital, in special pentru artisti.
Cand repetenti sunt parintii
- Unde se incadreaza genul de spectacol pe care il promovezi in prezent?
- E un mixaj intre variet, cabaret si show in direct. Un spectacol care unifica scena cu publicul. Cu fiecare reprezentatie, invat si mai mult si, crede-ma, nu e deloc floare la ureche. In ziua de azi, un entertainer sau show-man, sau Mc, sau cum vrei sa-i zici, ar trebui sa cunoasca vreo doua-trei limbi straine, sa se miste, sa danseze, sa spuna o gluma, sa mai si cante! Asta e omul de show al anului 2006. E cam ceea ce se vedea in productiile din perioada de glorie a studioului "Metro Goldwyn Mayer" (Mgm). Artisti buni la toate... La hotelul "Hilton" din Bucuresti, suntem deja la a sasea editie de cabaret.
- Dar cu sufletul cum mai stai? Face parte, si el, din maturizare?
- Pe vremuri, cand invatam la scoala despre Descartes, Spinoza sau Eliade, daca cineva mi-ar fi spus ca, pana mori, tot vei cauta sensul vietii, as fi ras. Acum stiu ca sufletul e cel mai important. Si mai am o certitudine, anume ca in fiecare zi gasesti un nou raspuns la intrebarile pe care le pui sufletului, dar niciodata n-o sa ajungi la o concluzie. Sufletul e inefabil. Cine a spus asta n-a gresit. El nu poate fi transformat intr-un scenariu perfect. Tocmai in asta rezida frumusetea, ca viata sufleteasca nu e un scenariu pregatit dinainte.
- Absenta indelungata de pe micul ecran iti ofera o perspectiva mai larga asupra ofertei televiziunilor romanesti. Cum o gasesti?
- Sigur, ideal ar fi ca in televiziuni sa existe oameni gen Iosif Sava, in fata carora simteai nevoia sa faci o reverenta. Din nefericire, spatiul lor e plin mai ales de personaje de-a dreptul macabre, la capitolul pregatire intelectuala. Oameni cu o vulgaritate innascuta si necenzurata. Pentru unii e aproape imposibil sa foloseasca un vocabular curat. Ce sa mai spunem de unul elevat! E mai la indemana sa vorbesti urat. Ca sa vorbesti frumos trebuie sa faci un efort. Ma iau pe mine de exemplu: cand discut cu cineva care-mi stimuleaza neuronii, in creierul meu intra in actiune o echipa de muncitori care foreaza prin trei straturi corticale ca sa ajunga la o zona de exprimare la care nu am mai recurs de foarte mult timp! De mult prea mult timp! Nu acelasi lucru se intampla cand ma uit la televizor. Aici, stimulentul intelectual e aproximativ nul. Sigur, de vina e si "inocenta" telespectatorilor. Copiii pot fi absolviti de vina asta, dar nimic nu-i disculpa pe parinti. Fiindca ei au capacitatea sa discearna si ar trebui sa faca uz de aceasta calitate.
Ghiocei de Brasov
- Stand de vorba cu tine, imi dau seama ca ti-e bine. Ai o lejeritate pe care o manifesta numai oamenii care se simt bine in pielea lor. Se vede ca-ti place ce faci. Mai are, oare, Horia Brenciu, vreo neimplinire, vreun vis, vreo dorinta?
- De ceva vreme lucrez la un album cu melodii de dragoste. Nu m-am grabit cu el pentru ca - slava Domnului! - eu nu trebuie sa scot un album ca sa am din ce trai. Asa ca am stat asupra fiecarei piese in parte, pana cand am simtit ca e asa cum imi doream. Vreau ca acest album sa fie inchegat, sa aiba forma sufletului meu, fiindca eu cu asta lucrez, cu sufletul. Probabil ca pana la sfarsitul anului il voi da gata si-l voi arunca in groapa cu lei. Dar ceea ce-mi doresc acum cu ardoare e sa ma indragostesc. Iubirea lipseste din viata mea. Nu vreau sa ma mai trezesc singur si m-am saturat sa plec in vacante cu prietenii, iar noaptea, intr-o camera de hotel, sa strang in brate asternuturile... Patetic, nu?! M-am lasat si pe mana prietenilor sa-mi prezinte pe cineva, la capitolul matrimoniale, dar n-a mers. Imi doresc tare mult sa ma indragostesc. Fiindca am mai trait sentimentul asta si mi-a placut. Probabil ca atunci cand va trebui sa se intample, o sa se intample. Che sera, sera! Femeia aceea va avea in ochi o lumina atat de stralucitoare si de calda, incat nici la 70 de ani focul acela nu se va stinge. Asta e ceea ce caut eu. Si nici nu cer mult...
- Sa incheiem interviul cu o scurta calatorie la Brasov, orasul copilariei tale. Iti lipseste, in nebunia sufocanta a Bucurestilor?
- Deloc! Sigur, ma revendic din Brasov si rostesc cuvantul asta cu mare afectiune, dar Brasovul e un oras mult prea pasnic pentru tumultul meu interior. Asa am simtit mereu. Chiar si cand locuiam acolo. Numai ca atunci viata mea arata altfel si poate ca nu simteam disonanta atat de acut. Cea mai buna formula pentru mine este sa alternez Bucurestiul si Brasovul.
Una din dorintele mele, ca tot vorbeam de vise, e sa fac un spectacol in fata fostilor si actualilor elevi ai liceului "Andrei Saguna". Chiar anul acesta se implinesc cincisprezece ani de la absolvire. Mi-ar placea sa ma reintorc pe scena din sala festiva. In acel loc, a avut loc premiera operetei "Crai Nou" a lui Ciprian Porumbescu. Am cantat acolo de multe ori, in special in pauze. Cateodata, chiuleam si de la ore ca sa pot canta la pianul mare si negru de acolo. Sala era incuiata, mai tot timpul. Ceream cheia de la cancelarie, ma furisam inauntru si incepeam concertul! Tare m-as intoarce, fie si numai ca sa-i mai ating inca o data clapele ingalbenite! Si-apoi, Brasovul inseamna tata. Tata, care mi-a facut un cadou "minunat" in iarna: si-a rupt soldul. Asa ca acum il astept sa se refaca. Vreau sa ne reluam plimbarile prin padure. Sunt niste poienite unde stiu ca ghioceii ma asteapta.