Credeau ca traseele politicii si culisele ei duc doar in sus, spre salarii mari, fotolii prezidentiale sau parlamentare. Catre prima pagina a ziarelor sau catre contracte pe viata cu simpatia publica. Oamenii nu stiu sa se retraga decent si la timp. Vor sa fie sefi de academie, de televiziune, de parlament, de tara pe termen nedeterminat. Este vocatia lor. Nici nu stiti de ce sunt capabili cand se simt incurcati nu de public, ci din culise. S-ar zice ca o forta misterioasa de atractie ar trebui sa mane vedetele zilelor catre reusita si glorie, sa-i faca stapanii microfoanelor, camerelor de filmat, tribunelor, marilor scene. De multe ori, industria show-biz-ului chiar reuseste sa faca asta. De aici senzatia ca nu e nevoie de efort personal, cu atat mai putin de transpiratie. E suficient un contract pentru a fi plasat intr-o pozitie vizibila, sa ai imagine buna. Inima publicului pare larga. In ea au intrat toti aspirantii la imagine buna. Cand toti au ajuns la celebritate s-au umplut pietele si tribunele de statui.
Lucrurile incep sa se schimbe. Se simte in aer o schimbare de mentalitate. Roata norocului s-a pus in miscare si a umplut aerul cu molozul statuilor demolate. Nici o statuie nu cade gratios. Unele nici nu par sa bage de seama ca s-au prabusit. Continua sa fie vedete la orizontala taranii. E patetic sa vezi cat de greu intelege o celebritate ridata ca a cazut cortina ultimului spectacol. Ca nu mai este dorita. Avem politicieni care incaleca inca pe caii cei mari, doar pentru a strabate la pas mahalalele politice unde i-a impins istoria. Vedem primadone care, pentru ca nu pot sa elibereze scena, canta romante sau manele. Pictori de anvergura care decoreaza peretii javrelor de tranzitie. E in firea omului sa renunte greu la activitatea care l-a definit. De mai multe ori insa, nu se retrage din viata publica sau din primul rand, nu pentru ca il mana vocatia si il terorizeaza talentul, ci pentru ca pierde o pozitie de forta prin care detinea, mai mult sau mai putin, controlul societatii.
Indarjirea pare de inteles intr-o lume care n-a cunoscut valori autentice, ci pe cele impuse ideologic. Intr-o societate unde cei care ieseau din front erau decapitati, marginalizati, aruncati in spitalele de nebuni sau siliti sa se expatrieze. Intr-o societate unde loteria Comitetului Central stabilea valorile si speranta de viata a celebritatii, jucand rolul de papusar pe scenele politice sau culturale. Ideea de celebritate in comunism nu avea legatura cu valoarea individului, ci doar cu rolul lui in constructia propagandistica a statului. Lunga perioada de tacere, cinci decenii, a individului in favoarea propagandei, face ca atat de multi oameni sa aiba acum impresia ca au ceva de spus ei insisi. Ca opresiunea politica i-a oprit s-o faca. Asta explica vacarmul de voci, inflatia de celebritati si lipsa de discernamant a publicului. Asa se explica de ce un proprietar de terenuri, turme de oi, echipe de fotbal devine personalitate publica. Asa se explica mediul septic din care rasar cele mai multe dintre primele pagini ale ziarelor sau cei care tin afisul stirilor de la ora 5. Asa se explica viitura de vedete. Putine sau nici una cu perspectiva de a trece de faza de copii imbatraniti ai unei culturi sociale, artistice, economice inca in adolescenta. Acesti copii batrani ar trebui sa lase jucariile in pace. Roata lumii se invarteste si noile generatii stau deja pe margine asteptand cu biletul in mana. Nu e biletul de intrare, ci unul de avion. Conform statisticilor, mai bine de jumatate dintre absolventii invatamantului superior abia asteapta sa gaseasca tara in care sa se poata ocupa de cariera, fara sa astepte asteroidul care ar putea produce disparitia dinozaurilor.