"Sa nu pierdem clipa"
Gelozie, pasiune, tradare
- Printre darurile acestei primaveri asa de mult asteptate, se afla si noul tau album intitulat Geamparale. De unde aceasta afinitate pentru sonurile folclorice?
- E o dragoste pe care am constientizat-o cu timpul. Mi-am dat seama ca singurul mod de a iesi din anonimat ca popor este mizand pe muzica noastra, pe valorile noastre traditionale. Folosindu-te de ele, poti sa te descoperi pe tine si poti promova imaginea tarii tale, daca bineinteles o incadrezi in atributele mileniului trei. Asta e ceea ce am incercat sa fac si eu cu Geamparale. Am dorit sa fie un soi de contrapunct la toata globalizarea care vine peste noi, care desi e buna intr-un fel, sterge niste valori, niste arhetipuri, niste identitati. Oricat am vorbi de bine engleza, oricat am dansa de bine pe Elvis Presley, in inimile noastre exista un spirit romanesc mai puternic decat vrem sa credem si care nu poate fi uitat cu usurinta. Iar peste romanismul acesta se suprapune ca un voal balcanismul, cu ritmurile lui orientale, cu dorinta de a fi mereu gregar. Nu exista nici o parte a lumii care sa aiba acest balans intre deznadejde si ironie. Am plecat de la geampara, pentru ca este un ritm care exista in cultura multor popoare, care ne uneste, muzical vorbind. Este ritmul care da omogenitate albumului. Am ascultat muzica greceasca, sarbeasca, macedoneana, bulgareasca, chiar ruseasca si, bineinteles, muzica tiganeasca. Am incercat sa imbin aceste influente si sa construiesc acest album, cu cantece adunate, unele dintre ele foarte vechi, dar la care am adaugat si compozitii noi, care imi apartin. Am contrabalansat ritmurile orientale sau vechi romanesti cu ritmurile foarte moderne ale anului 2006. Am pus totul intr-un creuzet. Sunt povesti de viata, de gelozie, de pasiune, de tradare, de petreceri, in care balcanicul se regaseste. Vreau sa arat ca romanii sunt un popor foarte muzical, iar limba romana o limba foarte senzuala si plina de farmec.
- Se zvoneste ca pregatesti o serie de concerte cu o scenografie incendiara. Le poti dezvalui mai multe cititorilor nostri?
- Din 2000, am o orchestra pe care am numit-o Agurida, de la albumul care a marcat noua mea orientare muzicala, orchestra peste care am venit cu o structura rock punk. Este deci o formatie foarte moderna, cu o baza ritmica foarte noua, cu un sunet energizant, dar fara sa lipseasca aceste broderii si virtuozitati muzicale, de care numai lautarii sunt in stare. Prin urmare, concertele pe care le pregatesc vor fi foarte frumoase si foarte tonice, mai ales datorita acestei orchestre. Imi doresc sa ajung pe frecventele a cat mai multor oameni, indiferent de origine.
- Muzica romaneasca are tot mai mult succes in strainatate. Te incearca si pe tine dorinta de a te lansa in Occident?
- Recunosc ca nu am scapat nici eu de mirajul Occidentului. La 19 ani, cantam pop-rock, fiindca voiam sa plec in strainatate. Mizam pe acest gen, fara sa stiu ca afara e deja depasit sau ca ei o fac mult mai bine. Pana am invatat limbajul universal al muzicii si faptul ca pentru a fi inteleasa trebuie sa ma exprim pe limba tuturor raselor si a tuturor natiilor, a trecut mult timp. Acum, inainte de a ma gandi la Occident, ma gandesc la vecinii nostri, pe care aceste cantece balcanice ii reprezinta mai bine. Revenind la intrebare, da, mi-ar placea sa pot canta si sa locuiesc in strainatate. Sigur, nu in totalitatea timpului. N-as putea sa renunt de tot la Romania. Dar visez la o viata boema, in care sa petrec trei luni la Paris, trei la New York, una in Bahamas si restul in Romania. Cred ca contactul cu alte culturi te imbogateste mai mult ca orice. Au fost momente, imediat dupa Revolutie, cand marea majoritate a cantaretilor din Romania se ascunsesera in casa. Atunci eram singura si am plecat in Italia. Am zis: "Ma duc undeva unde pot sa invat ceva, sa devin mai buna". Calatoria in Italia m-a ajutat mult sa inteleg altfel muzica. Am cantat acolo si am facut televiziune. Intr-un timp foarte scurt, eram deja pe Rai Uno, fara sa fac compromisuri. M-am descurcat. In orice colt din lume te descurci, daca ai putina sustinere din partea lor. Asta am facut si in Franta, cand am stat o vreme acolo. Am lucrat cu Vladimir Cosma, cel mai celebru compozitor roman de muzica de film din lume. A fost o experienta interesanta, dar nu la fel de exploziva ca cea din Londra. Acolo am cantat la "Palladium Hall of Fame", unde au cantat si Beatlesii. Este un fel de Mecca a muzicii la Londra. Cel mai mult mi-a placut insa comunitatea de muzicieni din New York, unde am stat si am compus piese. Acolo sunt artisti veniti din toata lumea. La orice ora din zi sau noapte stii ca, daca vrei un percutionist brazilian il gasesti, daca vrei un contrabasist din New Orleans il ai. Poti sa-i ai pe cei mai buni. Iar cand lucrezi cu cei mai buni, n-are cum sa iasa rau niciodata.
"Dupa atatea luni de frig
si de zloata, ma simt ca noua"
- Vine, in sfarsit, primavara, cu ce stare o astepti?
- O intampin cu bucurie. In fiecare zi apar tot felul de probleme care trebuie rezolvate si peste care trebuie sa trec cu sufletul curat, dar totusi, sunt foarte plina de energie. Primavara, am chiar o stare de beatitudine. Cred ca explozia asta a naturii, dupa atatea luni de frig si de zloata, ma face sa ma simt ca noua. Ma reinnoiesc, nu doar cu haine de Pasti, ci si cu sange proaspat. Parca mi se deschide mintea dintr-o data si capat mai multa energie si mai multa dorinta de a face lucruri in care sa pun putina creativitate.
- Care sunt pasiunile tale, intre care iti imparti clipele de inspiratie?
- Citesc foarte mult, cartile sunt o sursa de inspiratie extraordinara. Pentru mine a citi e ca si cand as vorbi cu Dumnezeu. Sunt lucruri pe care nu stiu de unde altundeva le-as putea afla. Mai nou, imi place sa citesc in limba engleza. Literatura anglo-saxona mi se pare o literatura foarte puternica. In alt registru al preocuparilor mele, imi place sa-mi creez propriile aparitii vestimentare. Doresc sa le ofer si altora din creatiile mele, asa ca voi face o linie de rochii mai speciale, dar foarte confortabile si usor de purtat. Imi place, in egala masura, sa fac emisiunea "Lori", o emisiune de lifestyle pe Acasa Tv. Am inceput dintr-o joaca si joaca s-a prins. Este un fel de talk-show, facem si reportaje, intalnim tot felul de oameni, vedem lucruri trasnite, intram in dulapurile vedetelor, incercam sa mergem dincolo de formalismul televiziunii din Romania. Este un limbaj cam de lemn, in continuare, pe micile ecrane.
- Cum se impaca spiritul tau pasional cu raceala lumii tehnologizate de azi?
- Romania mi se pare o tara inca foarte pitoreasca, inca nu e asa tehnologizata. Ca ritm de lucru, romanii sunt inca pe low-motion, lucreaza cu incetinitorul, in timp ce eu sunt o persoana foarte grabita, si aproape in fiecare zi cand ajung intr-un loc sunt in criza de timp. Parca timpul se contracta. Imi place sa fiu in actiune, dar imi place si sa stau, sa am momentele mele in care ma incarc. Inainte de concerte, am o rutina pe care o practic. Ma linistesc, nu vorbesc cu nimeni. Fac repaus total, sunt numai eu cu mine. Sunt momente pe care mi le doresc si de aceea le respect. Cand simt ca ritmul vietii de zi cu zi ma depaseste, e suficient sa ma gandesc la lucrurile importante pentru mine: dragostea, familia, copilul si muzica. Ele imi redau imediat energia.
Apa vie - iubirea
- Cat de importante sunt afectiunea si iubirea in viata ta si in ceea ce faci?
- Iubirea este pentru mine energie vitala, este apa vie. Ma hraneste din cap pana-n picioare, imi da vitalitate atunci cand simt ca clachez, ca nu mai am putere, ca am cantat prea mult si vocea mi-a obosit. Parca renasc prin iubire. In toata viata mea, iubirea a fost un fel de ghid, mi-a dat aripi si m-a facut sa zbor. M-a ajutat sa fiu libera, sa trec peste prejudecati, peste intoleranta, peste rautate.
- De aproape noua ani, ai o familie linistita si fericita. E importanta fidelitatea pentru linistea sufleteasca?
- Da, e foarte importanta. Asta nu inseamna sa stai inchis in casa si sa nu vorbesti cu nimeni altcineva. Ci mai degraba sa stii ca jumatatea care te completeaza si cu care poti sa ai acea comuniune profunda este numai el. Asta cred eu ca inseamna o familie, o pereche care s-a gasit. Sunt foarte multe suflete pereche, oameni cu care poti sa vibrezi la unison intr-un anumit moment al vietii tale. Dar dupa un timp, din diverse motive, vibratia nu se mai pastreaza si te desparti. Si unul singur e cel care poate sa stea si la bine, si la rau langa tine, sa se poata mula pe starea ta si invers. Este si o problema de destin. Eu am simtit intotdeauna cand cineva urma sa fie important pentru mine. Cred in alchimia dragostei. Dar trebuie sa suprapunem peste ea si arta de a convietui, de a intelege ca barbatul are o alta structura sufleteasca. Trebuie sa inveti sa lasi de la tine, asta se invata cel mai greu... lectia generozitatii in dragoste. Cu totii am vrea sa schimbam ceva la celalalt, dar important este sa nu ne impunem punctul de vedere, pentru ca riscam sa-i facem sa se inchida in ei, ca intr-o cochilie, si gata, in veci nu vor mai iesi! Eu cred ca un cuplu e ca si vinul. Cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun, mai sudat, are mai multa savoare. De-abia dupa ani de zile incepi sa te descoperi, sa te deschizi, daca vrei sa te deschizi, daca omul respectiv merita sau daca tu il meriti.
Un racusor pupacios
- Nu esti doar o cantareata de succes, ci si o mama foarte devotata. Ce mai face fetita ta?
- Fetita mea e un ingeras pe care mi l-a trimis Dumnezeu, exact la momentul la care trebuia. Cred ca nimic nu e intamplator pe lume, stie mai bine Dumnezeu ce e bine pentru fiecare. Cateodata, cand noi nu suntem in stare, ne vara El in plasa. Cu Elena, am avut prima revelatie adevarata. Mi-am dat seama ca am, in sfarsit, un sens. Pana la ea, am pierdut foarte mult timp, facand lucruri inutile, consumandu-ma in relatii pe care puteam sa le termin mai devreme. Am avut un fel de confuzie, pe care am risipit-o cand a aparut Elena in viata noastra. Mi-am dat seama ca nu conteaza atat de mult sa-mi fac mie un bine, daca nu pot sa-i fac ei un bine. Mi-a canalizat energia spirituala, si productivitatea mi-a crescut considerabil de atunci. Doar cu o vorbulita de-a ei imi reda toata energia. Ma alinta zicandu-mi "mamaliga fara dinti" sau "mamaita", "mamicutica". Este foarte scumpa si foarte lipicioasa, e un racusor pupacios. Acum e in clasa a doua si ma bucur ca-i place la scoala.
- Ai un optimism molipsitor. Si totusi, cred ca momentele de cumpana nu te-au ocolit nici pe tine. Cum le-ai facut fata?
- Oh... Am avut tot felul de momente critice, momente in care m-am simtit singura, in care m-au tradat prietenii, in care nu mi-a iesit ce am vrut sau m-am imbolnavit. E greu sa-ti controlezi durerea pe moment, sunt pierderi uneori pe care nu le poti inlocui. Dar mai important e sa ai mereu un sens in viata care sa te ghideze, indiferent de cum bate furtuna. Cand sunt la pamant, ma gandesc ca si maine e o zi. Dupa o noapte, lucrurile se aseaza. Intotdeauna exista o cale de iesire. De aceea Dumnezeu e atat de mare, pentru ca ne da fiecaruia cate o portita. Trebuie sa fim constienti de asta, ca trebuie sa ne descurcam in viata cu ce ne-a dat Dumnezeu. Asta e adevarata provocare. Alexandru cel Mare a cucerit o lume, desi avea un metru cincizeci. E foarte important sa te autoevaluezi constant in viata. Mai ales intr-o meserie ca a mea. Sunt foarte multi care ma aduleaza sincer, altii cu interes. Trebuie sa stiu in fiecare clipa cine sunt, sa nu-mi pierd nici o clipa controlul asupra mea, caci altfel incep sa deviez si sa am o parere prea buna despre mine, care ma poate duce pe o panta total gresita.
- Esti o buna vorbitoare. Interviurile sunt si pentru tine momente de recapitulare?
- Da, cateodata, incercand sa nu ma cramponez de povesti pe care le-am mai zis de o mie de ori, caut sa descopar mereu alte aspecte ale fiintei mele. Incerc sa reevaluez trecutul meu. Cu toate ca trecutul e trecut, nu mai face doi bani. Cel mai important e sa traim in prezent. Sa nu pierdem clipa. In rest, scriu pentru mine. Nu tin jurnal, pentru ca am o viata prea neordonata. Dar momentele deosebite, pe care, daca nu le pot transpune undeva, simt ca pierd ceva foarte viu, ma apuc sa le notez in modul meu personal: jurnalul meu sunt poeziile pe care le scriu.
Foto MediaPro