"Cand a facut lumea, Dumnezeu n-a plamadit romani si unguri, ci oameni"
Intr-o casa veche si frumos renovata din Miercurea Ciuc locuieste familia Ileana: Costel, Katalin si cei doi copii ai lor. El, roman din Siriul Buzaului, ea, unguroaica din secuimea Harghitei. Mariajul lor a fost, de la inceput, un prilej de uimire pentru putinii romani din oras, si de indignare pentru majoritatea maghiara. Dar iubirea lor a fost atat de involburata, incat a maturat toate prejudecatile din cale si a taiat anii si valurile vietii ca o corabie fermecata. El o priveste si acum pierdut in admiratie cand vorbeste, ea arata in fiecare gest o supunere retinuta si demna care ar incanta orice barbat. E mandru de ea, stie ca e a lui, doar a lui. Scorpioni amandoi, isi traiesc dragostea sub zodia pasiunii, nestinse nici acum, dupa 23 de ani de casnicie. Katalin e trecuta de patruzeci de ani. Are ochii mari, negri si incercanati, singurul semn al framantarilor pe care incearca sa le ascunda. Corpul suplu, perfect, de fosta campioana la patinaj artistic, face si acum multi barbati sa intoarca privirile dupa ea, cand trece pe strada. In rest, Katalin gateste, spala, calca, face curatenie, isi asteapta copiii sa vina de la scoala si barbatul de la slujba. Cu o vorba buna si un zambet fermecator, totdeauna pregatita sa le asculte necazurile si niciodata plangandu-se de ale ei.
Katalin rosteste cuvintele rar si egal, accentuandu-le ciudat, ca-n limba maghiara. Pentru ea, limba romana e o limba straina, pe care o vorbeste dupa ce gandeste cuvintele in ungureste. A invatat-o de dragul barbatului ei. Altfel, poate ca n-ar fi facut-o, asemenea celorlalte unguroaice din oras. Are in glas o vibratie care te linisteste, iti da incredere. Ma intreb de unde vine unda aceasta de blandete. Din dragoste, inteleg. Dar si dintr-o diplomatie insuflata inca din anii copilariei, ca exercitiu de pregatire pentru viata in secuime.
Limba iubirii
- Katalin, cum traiau in copilaria ta romanii si ungurii din Harghita? Existau si atunci atatea probleme ca acum?
- Cu toleranta, ingaduinta si bunacredinta. Iar astea vin in caracterul omului din educatie, de la parinti. Parintii mei erau oameni foarte simpli si modesti, dar cu mare suflet. Tata era din Brasov, iar mama din Tomesti, un sat in apropierea Miercurii Ciucului. Cand m-am nascut eu, in 1957, in oras erau numai doua-trei familii de romani. Apoi, prin anii 60 si masiv in 70, Ceausescu a adus ofiteri romani si ei au venit cu familiile lor, s-au asezat in cartierul Patinoarului. Acum sunt chiar la a treia generatie, s-au facut multe casatorii mixte, asa ca nu sunt probleme importante de intelegere intre romanii si secuii din Miercurea Ciuc. Mama m-a invatat, chiar din primii ani ai copilariei, sa fiu om de omenie, mai inainte de a fi unguroaica. Ea, fiind croitoreasa, cosea si pentru o vecina la care vara veneau in vacanta niste rubedenii din Moldova. Aceia aveau copii de varsta mea si mama i-a chemat sa se joace cu mine, sa invat si eu romaneste. Pentru ca nu intelegeam ce spun si ma multumeam sa zambesc, ei m-au luat de umeri si m-au impins peste gard. "Du-te acasa!" a fost primul cuvant romanesc pe care l-am invatat. De atunci, am inteles ca bine ar fi sa stiu cat de multe limbi straine, sa ma pot intelege cu toti oamenii si sa nu fiu impinsa deoparte dintre ei. Iar mama mi-a spus ca oriunde te duci in lumea asta, atata om esti, cate limbi vorbesti.
- In cele din urma, limba romana a fost la tine limba iubirii, pe care ai invatat-o alaturi de cel de care te-ai indragostit. Cum a inceput povestea ta cu Costel?
- Mama avea credinta mare la Dumnezeu si asa m-a indrumat si pe mine sa fiu. Mergeam de atunci, si merg si acum, la catedrala din Sumuleu, incepand din luna mai, noua marti la rand, la slujba, pentru ca sa ma ajute Sf. Anton. Am fost campioana la patinaj artistic si cand am terminat liceul, am vrut sa dau admitere la Institutul de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti. Dar mi-a fost frica de Bucuresti, viata in Capitala mi se parea ametitoare. Unul din fratii mei era hocheist, umbla mult in tara si in lume, dar s-a intamplat ca nu a putut sa vina atunci cu mine la examen, asa ca am renuntat. Mi-a fost teama sa plec singura, nu am avut curaj. M-am angajat apoi la Regia de Electricitate, si acolo m-am vazut prima data cu viitorul meu sot. M-a curtat aproape trei ani, pana am acceptat sa ma intalnesc cu el. Dar nu pentru faptul ca era roman, ci pentru ca eu nu stiam asa de bine romaneste si eram complexata din cauza aceasta. Pe de alta parte, amicii sau colegii lui secui il descurajau, la randul lor, mintindu-l ca sunt o fata din aceea care fura haine din magazine, cleptomana. Nu le pica bine cand o fata din secuime se marita dupa un roman, si inca unul de-aiurea. Dar el a avut rabdare si un curaj nebunesc sa umble atatia ani dupa mine. Era foarte indragostit. Si apoi, mi-a iesit in cale, intr-o seara de marti, cand eu veneam de la catedrala din Sumuleu, de la slujba Sfantului Anton, si atunci am inteles ca el trebuie sa fie alesul meu. Cand am luat de barbat un ofiter roman, secuii mi-au dat de inteles ca nu am ales bine. Tuturor le-am raspuns ca nu eu am ales, ci Dumnezeu mi l-a daruit. Era voia Lui.
- Ce ti-au spus parintii cand i-ai anuntat ca vrei sa te mariti cu un roman, si inca nu unul ardelean, ci muntean?
- Tata, Dumnezeu sa-l ierte, a vazut de prima data ca el este indragostit nebuneste de mine. Eu inca ma mai gandeam daca sa accept cererea lui in casatorie sau nu. Mi-a spus: "Katalin, sa nu-ti bati joc de baiatul asta, ca e un om bun, cu sufletul curat!". Iar mama mi-a spus ca acela care este scris pentru mine de la Dumnezeu, acela o sa fie barbatul meu. Ca Dumnezeu cand a facut lumea, n-a facut romani si unguri, ci oameni. Si daca este om, o sa-mi fie bine. Si asa a fost, chiar daca in familia mea nu mai intrase barbat de alta natie pana atunci. Eu am fost prima care am spart tiparele. Si la nunta noastra au fost doua mese lungi, una de romani, alta de unguri, si s-a cantat, si ungureste, si romaneste, si toti au dansat impreuna si au chefuit bine. Doar cateva rude de-ale mele n-au venit la nunta, zicand ca am luat un roman. Dar n-a fost bai. Mama mai are inca opt frati, si toti l-au indragit pe Costel, fiecare din ei a fost bine primit la noi in casa si a gasit un cuvant bun la el. Si in societate este un om deosebit, e mereu vesel, optimist, radiaza de bunatate, e foarte intelegator si saritor la nevoie pentru toata lumea, iar pentru familie e trup si suflet. Sigur, in afara de asta este un om si el... un barbat...
- Dupa 23 de ani de casnicie, poti sa ne spui ce anume a facut relatia voastra sa dureze asa de bine si asa de mult?
- Pe multa lume intereseaza cum ne intelegem. Si acum, la pravalie, vanzatoarele unguroaice ma intreaba de ce mi-am luat de barbat un roman. Intr-o zi m-am suparat si le-am zis ca decat sa-mi iau un ungur descreierat, care-si bate nevasta cand se-mbata sau cand isi aduce aminte de datorii, mai bine un roman cu capul pe umeri. Multe colege si prietene unguroaice s-au maritat tot cu unguri, s-au certat, s-au batut si s-au divortat. Sigur, asta nu este o lege. Foarte multe au casnicii reusite. Dar eu am tinut la familie, cu bune, cu rele, asa cum a fost, si nu ne-am despartit, cand unul dintre noi a dat de greu. Ca daca si eu as fi fost o piatra tare, ca si el, atunci n-am fi ramas impreuna. Si eu sunt Scorpioana si sunt orgolioasa, ca si el, dar totusi eu simt ca sunt femeie si trebuie sa judec in tacere lucrurile si sa cedez. Absolut totul facem impreuna, munca la agentia imobiliara pe care o avem, activitatile legate de pensiunea turistica. Vorbim despre toate problemele. Fiecare stie ce are de facut si daca se intampla sa apara probleme le rezolvam impreuna. Fara reprosuri. Asa am facut sa mearga relatia asta. Avem un cult pentru sarbatorile in familie, fie ca sunt aniversari, onomastici sau sarbatori crestinesti. Sarbatorim de doua ori Pastele, si pe cel ortodox, si pe cel catolic, cu un intreg protocol. Costel roseste ouale, are el o metoda speciala, cu hartie creponata diferit colorata. Face senzatie cu ele de Pasti, toti prietenii asteapta sa le daruiesc. De Pastele catolic, invitam multi prieteni romani, din Alba, Cluj, Targoviste. Am invatat sa fac ciorbe si supe ca in Muntenia, de la soacra si cumnata mea, si gatesc si ungureste, dupa cum am invatat de la mama si de la o matusa a mea, care era bucatareasa. Dintre mancarurile noastre, lui Costel ii plac varza secuiasca si gulasul. Eu le fac cu mana mea si le fac cu dragoste. Acesta e ingredientul principal. Curatenia si mancarea este ceea ce apreciaza un barbat la o femeie. Barbatul meu zice mereu ca unguroaicele sunt mai afectuoase si mai gospodine decat romancele. Eu nu stiu daca-i asa, dar stiu ca atunci cand faci totul cu drag, jumatate din succes il ai asigurat. De sarbatori, pun o masa festiva, ceea ce mie imi place foarte mult, pentru ca in restul timpului gatesc dietetic pentru sotul meu (Costel a fost foarte bolnav). In casnicia noastra, au existat si momente mai dificile, dar eu nu m-am revoltat, nu am tipat si nu am facut scandal, ci m-am inchis in mine si m-am dus sa ma rog. Am umblat mult si la biserici ortodoxe, si catolice, si m-am rugat cu ardoare, ca asa se spune, rugaciunile sotiei sunt puse si in contul sotului. Si de cand sunt copiii mari, ma incarc si cu problemele lor, asa ca eu le duc pe toate. Fata noastra, Bianca, are 22 de ani, si baiatul, Romeo, 18. Am simtit, si nu doar o data, ca avem dusmani si ca multi ar vrea, din invidie, sa ne destrame familia. Nu m-am dus la tiganci care ghicesc in carti. La probleme de necazuri, de sanatate, singura solutie este rugaciunea si postul. Acestea sunt cele ce trebuie sa I le dai lui Dumnezeu, pentru ca si El sa-ti dea ajutor. Eu am invatat sa tin posturile ortodoxe, mai aspre, de la soacra mea, din Buzau, Dumnezeu s-o ierte.
Cei "sapte la suta"
- Ai avut vreodata probleme din cauza faptului ca esti casatorita cu un roman?
- Nu spun ca n-am avut. Am avut si eu, si el. Dar noi am ramas uniti, si asta a contat. Pentru el, ca ofiter, faptul ca era casatorit cu o unguroaica a fost un handicap. Nu i se spunea in fata, dar cand era vorba de o promovare, era mereu lasat ultimul. Ei erau cei "sapte la suta", adica sapte la suta din cadrele militare casatorite cu etnici maghiari. Nu erau incurajate casatoriile mixte, nici pe vremea lui Ceausescu. Puteam foarte bine sa plecam de aici, sa ne ducem in alta parte, unde lumea sa nu ne priveasca crucis, dar el a ramas pentru mine, ca aveam parintii si toate rudele aici. La intalnirea de zece ani de la terminarea liceului, colegii m-au ironizat, ca m-am maritat cu un roman, dar eu le-am spus: "Va rog frumos sa nu spuneti nimic pana nu-l cunoasteti pe acest om! Daca stati de vorba macar o data cu sotul meu, sigur va schimbati parerea!". La Revolutie, a stat intr-o cazarma in padure, timp de aproape doua luni. Nu stiam daca am sa-l mai vad vreodata. In timpul acesta, atata s-a consumat in sufletul lui, ca s-a imbolnavit de hepatita. Am auzit, mult dupa aceea, ca planuiau sa-i duca, pe el si pe colegii lui, la Bucuresti, cu un autocar, si sa-i impuste acolo, pe un stadion. Si aici s-au intamplat lucruri urate, dar din cauza bauturii: tineri fara minte au baut si, infierbantati de alcool, s-au razbunat, distrugand sediul politiei si dand foc. E un cuvant urat, dar sunt niste descreierati, ca si cei de acum, care tot atata la ura si la separare. Niciodata nu am avut frica de oameni, nu stiu de ce, aici m-am nascut, ii cunosteam si, totusi, in zilele acelea de decembrie 89, cand sotul meu a fost inchis la unitatea din padure, mi-am luat copiii si m-am dus la un frate de-al meu. Dar cumnata mea mi-a dat de inteles ca nu poate sa ne tina in casa, pentru ca risca foarte mult, eu, fiind sotie de ofiter roman, ii pun in pericol si pe ei, si pe copiii lor. In 1991, o vecina s-a dus si l-a reclamat pe sotul meu ca el, ofiter, are nevasta unguroaica, si din cauza aceasta poate fi subiectiv in anumite imprejurari, cand trebuie sa ia o decizie. Desi sotul meu era un profesionist desavarsit, ca sa puna capat acestor situatii, si-a dat demisia. Atunci am fost si eu data afara de la salonul de coafura unde lucram. Ne-a trecut pe lista pe toti cei care aveam nume de romani (ma cheama Ileana dupa barbat). Fusesera evenimentele de la Targu Mures si toata lumea - si ungurii si romanii - ne privea ca pe niste dusmani. Atunci au fost momente cand nu am avut nici bani de paine si de lapte, copiii erau mici, dar am luat-o amandoi de la zero. Ne-am luptat sa ne mentinem cuplul si sa ne punem din nou viata pe fagas. Cu un imprumut de la niste prieteni emigrati in Germania, am deschis un magazin, apoi o agentie imobiliara. Multi ofiteri romani din secuime si-au cumparat apartamente prin agentia noastra, pentru ca ungurii nu le-ar fi vandut direct lor.
- Ce i-ati invatat pe copiii vostri, ca sa-i pregatiti pentru a face fata vremurilor tensionate pe care le traim?
- Sunt false tensiuni, create de diverse organizatii unguresti. Nu ne reprezinta Udmr-ul, deja multi unguri de-aici nici nu il mai voteaza. Cu cine voteaza? Nu stiu, asteptam alte oferte, pentru ca nici extremistii nu ne intereseaza. Eu pe copiii mei i-am invatat sa fie si unguri, si romani. Dar in primul rand, sa fie oameni. Cand erau mici, le-am cantat cantece de leagan, si in romaneste, si in ungureste, asa, cu accentul meu ciudat, dar mi-am zis ca nu conteaza, important este ca ei sa invete de mici limba romana. I-am botezat catolici, pentru faptul ca, sotul meu fiind ofiter, nu aveam voie sa umblam la biserica si nu era voie sa botezam copiii. Si atunci m-am dus plangand la episcopul catolic si l-am rugat sa-mi boteze copiii pe ascuns. Eu consider ca din partea mamei trebuie sa vina educatia religioasa. Si i-am mai invatat pe copiii mei ca in societate sa fie foarte atenti, sa observe ce se petrece in jurul lor. Dar sa nu reactioneze imediat, sa-si puna frau cuvintelor, pentru ca ele ii atata pe oameni si-i invrajbesc. In momente tensionate trebuie sa stii sa te comporti, sa taci si sa asculti, si sa stii sa-i lasi in pace pe cei care vorbesc mult si degeaba, si atunci nu se intampla nimic. Pentru ca un om diplomat, cuminte, nu face prostii.
Cand Mos Craciun
n-are nationalitate
- Dupa tine, care ar fi solutia ca romanii si ungurii sa convietuiasca in buna pace, aici, in Ardeal?
- Eu pe copiii mei i-am dat si la scoala romana, si la cea maghiara, si au invatat bine si germana, engleza si franceza. Scolile ar trebui sa se reuneasca, cum erau inainte de a se separa, imediat dupa Revolutie. Ar fi foarte bine, romanii si ungurii ar deveni prieteni inca din copilarie si cand vor creste, nu vor avea resentimente, cultivate inca de mici. Dar sunt politicieni, oameni mai sus pusi decat noi, care nu vor aceste lucruri, ci vor sa-i indoctrineze de mici pe copii. Ura interetnica e cel mai rau lucru aici, in Harghita si Covasna. Trebuie s-o potolim, nu s-o exacerbam. Putem trai impreuna. Sunt lucruri pe care le putem face impreuna, nu separat. Sunt solutii. De exemplu, eu si sotul meu am facut un Mos Craciun fabulos, pentru copiii nevoiasi din Miercurea Ciuc, si romani, si unguri. S-au adunat 5.000 de copii in fata agentiei noastre. Am avut cincizeci de saci, in fiecare sac au fost cate o suta de pachete cu cadouri, am angajat vreo patru Mos Craciuni. Biserica Ortodoxa a trimis un grup de colindatori, care au colindat o ora, la fel si Biserica Catolica. A fost un Mos Craciun fara nationalitate. N-am avut nici un interes, numai simpla dorinta de a face bucurie unui copil, indiferent ca e ungur sau roman. Apoi, impreuna cu un bun prieten din Ungaria, punem la cale, de zece ani, un schimb de vacante pentru copii. Niciodata, prietenul nostru, care e o personalitate publica in Ungaria, nu a venit aici sa tina vreun speach propagandistic. Primarul de la Odorhei, afland ca e in zona, l-a chemat in vizita, si de cum l-a vazut, a inceput sa se planga de romani. Prietenul nostru l-a temperat imediat si i-a spus ca el e invitatul unui roman, un om de toata nadejdea, si nu accepta sa vorbeasca asemenea lucruri. De altfel, sa nu credeti ca ungurii din Ungaria ii vad ca pe niste frati pe secuii de-aici. Cand s-a facut referendumul la ei, ca sa se acorde dubla cetatenie ungurilor din diaspora, au votat impotriva. De aceea, cand au venit grupuri de unguri de-acolo la noi, in vacanta, secuii nostri au aruncat cu pietre in autocarele lor.
Noi avem o casa de vacanta la Izvorul Muresului, pe care am transformat-o in pensiune - "Bianca" se numeste. Si numai cuvinte de lauda avem de la turistii care ne trec pragul. Majoritatea lor ne raman prieteni. Ne plac mult oamenii sinceri, prietenii adevarati, prezenti si la bine, dar si la rau.