Nu-i plac antologiile muzicale, pentru ca "miros" a final de cariera. Or, Mircea Vintila nici nu se gandeste la asa ceva. Si nici nu-si numara anii de cand a debutat ca folkist, cu privirea albastra-ingenua si cu floarea la butoniera. Era in 1968. Dar pentru ca primei generatii de admiratori ai muzicii lui Mircea Vintila i s-au adaugat si altii mai tineri, care n-au avut norocul sa ii cumpere primele discuri, mult indragitul cantautor s-a hotarat, in cele din urma, sa-si adune opera muzicala intr-un "best off" (cele mai bune melodii ale sale) intitulat Opere & operete. Un cadou numai bun pentru doamnele, domnisoarele si domnii care se simt romantici in aceasta primavara care vine asa de greu.
"Sunt cu zeci de ani mai batran, dar cu mult mai bogat in dragostea publicului si in bucuria creatiei"
- Iata primul volum dintr-o "integrala Mircea Vintila", pentru care v-ati decis foarte greu.
- Refuzul meu de a face o antologie venea si din convingerea, intarita de-a lungul anilor, ca publicul vrea, intotdeauna, ceva nou. Am incercat sa-mi surprind publicul cu noi formule, ca sa-i mentin constanta atentia asupra muzicii mele si ca sa nu devin anost, previzibil, lucru ce li s-a intamplat unora dintre colegii mei folkisti. De aceea, am fost tot timpul ocupat cu "ceva nou". Dupa ruptura de Pasarea Colibri, am editat doua albume care au avut foarte mare succes: Madama de pica si Toti intr-o barca - cu trupa Brambura. Cei care m-au presat sa scot un "best off" (chiar si tu, aminteste-ti, la ultimul nostru interviu) au fost asa de multi, incat in cele din urma am cedat. A fost o munca uriasa, numai pentru primul volum am muncit aproape doi ani. Am lucrat foarte bine cu casa de discuri "Intercont Music" si sper sa colaboram in continuare.
- Cand albumul a fost gata si l-ati lasat din mana dvs. in cea a ascultatorilor, ce sentiment ati avut?
- De liniste, de bucurie ca am reusit sa duc la bun sfarsit ceea ce mi-am dorit, dar si de asteptare a reactiilor publicului. Care n-au intarziat sa vina si care au fost exclusiv de entuziasm si de apreciere. Pentru ei, surpriza cea mai mare a acestui album a fost sound-ul, atmosfera muzicala - noua si totusi nostalgica, pentru ca fiecare piesa amintea ascultatorilor mei mai vechi episoade din romantica lor tinerete "revolutionara". Si o alta surpriza a fost aceasta piesa noua, Drama de cartier, cantata cu rapperul Barac, pe care mi l-a prezentat Chucho, de la Bug Mafia (cu care m-am imprietenit, fiind "vecini" de studio, la inregistrarile penultimului meu album). De altfel, sunt un fan Parazitii si nu am avut niciodata vreo idee preconceputa despre aceste muzici "de cartier". Sunt, si ele, ca si cele ale generatiei mele, expresia nazuintelor si, deopotriva, a frustrarilor tinerilor de azi. Rap-ul e "protest-song"-ul lor, asa cum era folk-ul pe vremea noastra si a lui Bob Dylan.
"Un tanar slab si palid, care dorea sa cante"
- Cum priviti inapoi spre anii debutului, acum, dupa o cariera atat de lunga si de frumoasa, inca departe de sfarsit?
- La Sala Polivalenta, in 1974, la primul meu mare concert, am aparut acompaniat de trupa Basorelief (cu Iulian Vrabete si Relu Bitulescu). Trupa tare de tot! Eram un tanar slab si palid, care-si dorea sa cante si sa-si faca din asta o cariera. Primul meu album Lp, Crezul meu, lucrat cu Dan Andrei Aldea, a aparut in 1973. Inainte imi aparusera doua single-uri, pe discuri mici, de vinil, dupa ce ma lansasem intr-o duminica dimineata, in 1968, la Cenaclul "Atlantida" condus de Radu Anton Roman, la Casa Studentilor "Grigore Preoteasa". Si uite ca, desi multi ani de zile imaginea mea a fost aceea de "cantaret cu chitara", astazi am ajuns sa cant cu o trupa, asa cum imi doream atunci. Sigur, sunt cu zeci de ani mai batran (nici nu-mi vine sa-i numar), dar mai bogat decat cel care eram atunci, nu in bani, ci in dragostea publicului, in bucuria creatiei, impartasita cu colegii de scena si cu prietenii buni.
- Sunteti un om cu vocatia prieteniei, asta o stie toata lumea, si fiecare din piesele acestea de pe Opere... are cate o poveste. De cine va amintiti, asa, ca intr-un film?
- Oooh! Povestile sunt atat de frumoase! De exemplu, piesele din perioada in care cantam cu cenaclul "Flacara" al lui Adrian Paunescu erau create ad-hoc, text si muzica, se nasteau atunci, pe loc. Erau momente tulburatoare. Piesa Pamantul deocamdata a fost compusa pe drum, intre doua spectacole ale cenaclului, in timp ce treceam Dealul Negru, dinspre Pitesti spre Ramnicu Valcea. In masina eram eu, Adrian Paunescu, soferul si d-na Varvici, secretara de atunci a domnului Paunescu. Dor de singuratate a fost compusa la Sibiu, inainte de inceperea spectacolului. Era prin 1974, si in formula de atunci a cenaclului "Flacara" erau si Anda Calugareanu, Doru Stanculescu, Vali Sterian, Marcela Saftiuc, Adrian Ivanitki - trupa grea! Un alt moment de care-mi amintesc cu mare nostalgie e acela in care i-am prezentat lui Nichita Stanescu piesa mea pe versurile lui, Frunza verde de albastru. El mi-a spus atunci un lucru minunat: ca totul in jur e muzica, trebuie numai sa-i prinzi ritmul. Pe noul album, piesei acesteia i-am adaugat, fata de varianta originala, interventiile unui saxofonist basarabean, care a creat o atmosfera extraordinara.
Viata, printre povesti de dragoste
- Cantecele dvs. sunt despre prieteni, dar si despre mari iubiri. Spuneti-ne si o poveste de dragoste care v-a inflamat inspiratia.
- Orice artist are nevoie de inaltarea pe care ti-o da iubirea pentru a putea crea! Iar mie mi-a placut sa traiesc asa, printre povesti de dragoste. Clipele au fost atat de frumoase si inspiratia a fost atat de puternica, incat am compus piese de mare succes. Pe albumul acesta, Draga Miruna si Cu tine prin New York sunt, de fapt, povestile mele de dragoste, una mai de demult, alta mai recenta, de numai trei ani. De altfel, o fotografie cu iubirea mea cea mare din New York am pus-o si pe coperta interioara a albumului. Asa, ca sa vedeti si voi de ce e in stare "Ciocu" (cum imi spun prietenii)! Dar Miruna a fost "inceputurile" mele in ale dragostei. Din nefericire, dupa ce a emigrat in Florida, a murit acum cativa ani, dar destinul a facut sa ne revedem, chiar cu un an inainte ca ea sa se stinga.
- Ce mai puneti la cale in plan artistic?
- Trebuie sa fac spectacolul de lansare al noului meu album, pe care vreau sa il filmez si sa il inregistrez pe un Dvd. Imi doresc foarte mult asta. Voi canta cu trupa mea, Brambura, dar si cu alti instrumentisti cu care am colaborat si pe ultimul album: violoncelisti, flautisti, saxofonisti etc. Costurile unui asemenea eveniment sunt foarte mari si trebuie sa gasesc un sponsor serios. Intre timp, continui concertele cu Brambura prin tara, ne simtim minunat impreuna, muncim mult si repetam pentru fiecare aparitie a noastra. Ei sunt exact formula de care eu aveam nevoie, iar asta se vede si pe scena. De indata ce terminam un proiect, ne mobilizam pentru urmatorul, asa ca sunt "in priza" tot timpul. Putini isi imagineaza cate ore teribile de inspiratie si creatie, de studiu, incercari, auditii, inregistrari se aduna pana ajungi la o varianta de cantec satisfacatoare. Cata "agonie si extaz" e in spatele unui cantec cu adevarat bun!
Am si proiecte de turnee in strainatate. Inceputul anului l-am petrecut intr-un turneu prelungit prin Canada. Ningea mult si cu fulgi mari, asa cum n-am mai vazut decat in iernile copilariei mele, si m-am simtit grozav acolo, cu romanii din comunitate! Sunt atat de bucurosi cand le spui ce se mai intampla in tara (ca doar vad si la televizor, dar sunt mai curiosi sa afle de la tine), cum mai arata cutare strada din Bucuresti pe care a copilarit unul din ei, daca mai e banca sau copacul cutare, sub care cine stie ce momente romantice a trait!... E minunat sa faci oamenii sa se simta bine, din toate punctele de vedere, si muzical, si sentimental.
Radu Anton Roman: "Mircea Vintila e un iubitor de ironie si gingasie, de discretie si profunzime, de joc si provocare. Muzica buna, texte delicate si subtile, jocul aparentelor. Marile sale sentimente si tristeti sunt si astazi rostite cu discretie si autoironie. Mi-e drag oricand sa-l ascult, ii admir inteligenta cu care da valoare si finete unei muzici adresate, prin definitie, tuturor."
Adrian Paunescu: "Cu Mircea Vintila incepe un gen, incepe un calendar. Cu el amurgeste zodia farmecului si se ilumineaza zodia adancimii."
Adrian Pintea: "Domnul Mircea Vintila l-a avut, cu siguranta, vecin pe strada Popa Nan pe domnul William Shakespeare, in vremea aceea "artist si fotograf". Multumim, domnule Mircea Vintila."
Paul Grigoriu, realizator la Radio Romania Actualitati: "Opere & operete? Cel mai frumos cadou pe care putea sa ni-l faca Mircea Vintila!"