Gheorghe calca mandru pe ulita satului, fluierand, cu buzele tuguiate, o melodie de joc. La porti, copiii curiosi se inghesuie sa-l vada. "Gheorghe", striga o babuta ascunsa dupa uluci, "maine avem in sat nunta cu calarasi?". "Avem, avem!", raspunde Gheorghe din drum si pentru o clipa, melodia vesela se intrerupe. "Nu care cumva sa stricati randuiala! Va astept pe toti imbracati romaneste. Doamne ajuta!". Apoi Gheorghe bate ulita mai departe cu pasul, in timp ce gandurile ii zboara la ziua cea mare pe care o pregateste de atata timp. Maine, feciorul lui se insoara.
"Badea Gheo", cum ii place chiar lui sa-si spuna si cum i-a invatat si pe taranii din sat, e "venetic", sosit prin partile Cartisoarei, tocmai de la Sibiu. N-arata a taran: e tanar si voinic, cu un nu-stiu-ce de oras, cu toate ca tine vizibil sa para de-al locului: poarta cojoc si-un clop negru, tras pe frunte ca-n Fagaras. A prins si accent, vorbeste repezit, ca sub munte, si zice ca-i fericit. Se si vede, de altfel: glumeste intruna, rade, e bucuros cand ii vede pe oameni razand. "De cand m-am mutat aici, parca am inceput o viata noua. Locuiam la Sibiu inainte, cu masina si casa, cu firma si alte cele, ma rog, cam tot ce-i trebe omului ca sa simta ca-i multumit. Dar s-a intamplat intr-o zi sa vin la Cartisoara pentru o lucrare. Dupa o saptamana, am simtit ca se intampla ceva. Mi-a venit, asa, nu stiu cum... o sila de oras, de fum de masina, de toata galagia de-acolo. Aici e liniste. Oamenii sunt calzi, desi aspri la vorba, si muncitori. Si aerul e proaspat aici, ploile reci si soarele fierbinte. Iar casele... O minune, ce mai, n-am vazut nicaieri gospodarii mai ingrijite ca aici."
Si s-a intamplat pe urma o zi cu soare, cand pamantul a inceput sa miroasa a ierburi si radacini, si lui Gheorghe de la Sibiu i-a venit asa, un dor, dupa locul asta, desi inca nici nu plecase de-aici. A simtit ca e legat de sat, ca si cand s-ar fi nascut aici, si a rugat niste oameni sa-i caute si lui o casa de cumparat. Si oamenii au gasit. O casa mititica, straveche, facuta din lut si din baligar, care sus de tot, pe o grinda, are insemnata o data: 1866. "Mi-am cumparat casa cu tot cu rude", rade el fericit, caci de atunci s-a imprietenit cu tot satul si si-a facut vecini de nadejde.
Astazi, inaintea zilei de maine, badea Gheo are o grija: vrea ca nunta fiului sa fie facuta dupa traditie, cum se faceau nuntile altadata, in satele de la poalele Fagarasilor: nunta cu calarasi. Si sa iasa asa de bine, incat mirii, nuntasii si satenii, mai ales satenii, sa o tina minte toata viata.
In forfota asteptarilor
Cu o saptamana inainte de nunta mult asteptata, cartisorenii se uitau cu dusmanie la cer: ultimele zapezi, grele si mocirloase, nu se urneau din sat. In cateva zile, Gheorghe de la Sibiu isi insoara baiatul, ei trebuie sa pregateasca caii pentru feciori, si nenorocita asta de vreme nu se astampara. Ci numai babele Cartisoarei nu se uita la cer. Bunicutele satului s-au pus de cateva zile in sezatoare, ca sa-si ajute noul vecin. Tin mult la Gheorghe. La inceput, l-au tinut la distanta ca, deh, era venetic... ce sa caute el prin partile astea? Dar anul trecut, de Pasti, Gheorghe a spus cu voce tare in biserica un lucru care le-a inmuiat sufletul: "Anul asta, io dau Pastele in sat!", adica aduce el painea si vinul de sfintit la biserica. A mai zis atunci: "Oameni buni, va rog sa veniti imbracati romaneste". Oamenii au inceput sa-si dea coate, crezand ca-si rade de ei. Nu mai purtasera costume nationale de o gramada de ani. Pana la urma, singurul care a venit la biserica in port popular a fost sibianul, mandru nevoie mare, imbracat cu camasa taraneasca cusuta cu flori. Si toata familia lui si vecinii. Pe ei reusise sa ii convinga. Iar cand au pasit in biserica, purtand cosul cu oua rosii, preotului i-au dat lacrimile in altar. "Dragii mei, cand ati intrat asa frumos imbracati, parca s-o luminat biserica!", a spus. Si atunci, batranele satului au prins drag de Gheorghe de la Sibiu, ca prea tinea tare la traditia lor. "Sa vie el de la oras sa ne faca nunta cu calarasi!? Pai, io nu credeam sa mai vaz asa minune pe lumea asta!"
Asa ca femeile din Cartisoara se agita de parca nunta pusa la cale de Gheorghe ar fi a lor. Au scos camesile din lazile de zestre cu miros de busuioc, au spalat fotele, au strabatut ulitele pe la batranele satului, sa mai ia costume imprumut. "Nu-s destule costume cat sa se imbrace toti care ar vrea!". Apoi au trecut la albit, la spalat si calcat. Au dat comanda de opinci din piele de porc, tocmai la Targu Mures. Ba, fiindca n-au fost destui ciorapi de lana, unele s-au apucat de impletit. Satul intreg intrase in febra pregatirilor. Afara, vantul viscolea zapada in valuri, dar in sezatoare era voie buna.
Matusa Filofteia si margelele
Pe cand intreaga Cartisoara asteapta cu nerabdare ajunul nuntii, la Sibiu, in fereastra unei case scufundate in liniste, matusa mirelui, pe nume Florin, mai are putin de cusut la clopul de nunta. Coase deja de o luna de zile, de dimineata si pana seara. De fapt, daca ar fi sa puna la socoteala si aceasta ultima saptamana, coase, vezi bine, de aproape patruzeci de zile. Merge greu. Degetele ii sunt intepate si inrosite, pentru ca postavul clopului este tare, iar acul de margele e fin, de nu-l poti impinge cu degetarul. Are ochii umezi de lacrimi si nu mai stie nici ea daca e de la oboseala, de la privitul atator sute de margelute sau fiindca-i pare rau ca nu va putea merge in urma alaiului, sa-si vada nepotul calare. Un accident nefericit o impiedica. Asa ca sta in fotoliu, chinuindu-se sa potriveasca culorile si paietele. "Asta-i primul clop pe care l-am cusut", ofteaza matusa si isi priveste palmele. "Nu mai era nimeni in sat care sa stie sa coasa, si am vrut pentru nepotul meu un clop nou, facut ca pe vremuri. Dar nou! Sa nu-l fi purtat nimeni inainte, astfel ca zilele lui sa nu-mprumute din soarta nimanui."
Nemiscata in fotoliu, visand la nunta pe care n-avea s-o vada, potrivea culorile dupa sufletul ei: verde ca ochii lui Florin, stropi de rosu sangeriu ca vestele calarasilor din alai, un trandafirut alb cu argintiu, sfios ca mireasa. Si inca doua cerculete aurii: verighetele. Si-un punct de albastru, biserica intesata de oameni. Ii vedea aievea, dand ocol mesei din biserica, si atunci a cusut si ea un fir serpuitor si rotit de paiete, si a mai pus doua margele, sa fie lumanarile si Evanghelia care sa-i pazeasca de rau. Si apoi doua stele impreunate in stralucirea lor. " ...pe care i-a unit Dumnezeu, omul sa nu-i desparta!"
Sarbatoare in munti
Ziua nuntii. In fata unei porti mari de lemn, impodobita cu crengi de brad, multimea s-a adunat si asteapta. Si-apoi, dintr-o data, incepe totul. Din celalalt capat al satului se aud tropote de copite care vin in galop. In cateva clipe, muzicantii tocmiti ies dintr-o curte in strada, exact cand pe ulita apar, ca-ntr-o poveste, calarasii. Flacai frumosi, tinand caii la distanta sa nu se sperie unii de altii. Unul, doi, trei, sosesc in galop uimitor, nici nu mai tin minte cand am numarat pana la 18. Am acum in fata o herghelie. Caii fornaie si adulmeca aerul dulceag care anunta primavara. Sus, pe Fagarasi, zapezile se topesc. Cate-un flacau ii loveste incet pe crupa: "Hooo, stati cu tata incetisor!". Necheaza de placere si atunci pielea lor tresalta infiorata, facand clopoteii legati la hamuri sa zangane melodios. Un vant molatic se joaca in vestele rosii ale calarasilor, impodobite cu flori si batiste. Si, pana sa ma dezmeticesc bine, in jurul meu se strang rauri-rauri oamenii satului, imbracati in costumele lor frumoase. O mare de fuste albe, plisate, cu betelia inflorata cu bej, ii cu lucratura marunta, neagra, in patru randuri, si ilice negre. Sau itari si camesi inflorate cu negru pentru barbati. "Io azi mi-am pus costumul al mai bun", imi sopteste timid o batranica. "Ii al mai bun si grijesc de el, ca io cu aiela vreu sa ma-ngroape". Ba, unii dintre sateni au mers pana la Dragus (comuna in Fagaras, celebra pentru pastrarea traditiei) sa-si ia celebrele "cheptare de blana", cusute cu flori rosii si vinetii. Acum stau toti, bucurosi si emotionati, asa cum se cade la marile sarbatori, laudandu-si unul altuia hainele. In pragul casei, socrul mare isi cheama satenii sa inchine pentru feciorul lui. "Luati un pahar, oameni buni!" Dintr-o inghititura, taranii dau paharul pe gat si apoi inchid ochii o clipa, ca sa simta mai bine taria aromata a tuicii. E un soare jucaus si nehotarat pe cer. Iese si intra in nori dupa bunul plac, schimband mereu culorile tabloului din fata mea. Pe neasteptate, o voce pitigaiata de femeie incepe o strigatura: "Ai, dragutu, rachiutu, merge pe gat ca carutu, uh, iu-iu-iu!". In curte se incinge rapid o hora. In iuresul muzicii, fustele albe cu fote negre se umfla ca niste pasari in zbor. "No, scuzati, doamna, da ma calcati pe opinci!" "Opincute adevarate, n-ati vazut decat filmate! Uh-iu-iu-iu!" "Apoi, ma strang o tara, da nu-i bai, dai un ban, da stii ca ai!", se indeamna nuntasii la rasete si voie buna. Intr-un final, zarva cea mare se topeste usor-usor si se transforma in susoteli marunte, care se amesteca in fornaiala si tropotele cailor. Privirile sunt atintite spre pridvor, sa-l vada iesind pe mire. Are un clop batut in cele mai frumoase margele, in cele mai frumoase culori, si un cal mandru si nelinistit, care necheaza cand simte atata adunare de oameni. "Buna ziua, cinstiti nuntasi!", zice mirele, dupa datina. La un semn, muzica porneste din nou, mirele o ia calari inainte, inspre casa miresei lui, urmat in alai tropotit de calarasi. Fericiti, satenii se iau de brat si pornesc pe urmele nuntii, care le aminteste de tinerete. "Doamne, frumoasa-i datina noastra! O trebuit sa vina un sibian sa ne intoarca la ea." Sus, in aer, ecourile clopoteilor si ale copitelor se ingemaneaza intr-o muzica de vis.
*
Nunta a trecut prea repede. Nici nu si-au dat seama nuntasii cand s-a facut dimineata. Parca mai inainte erau cu alaiul acasa la nasi, sunand din trambita si chiuind. "Sa traiasca domnii nuni, ca-s frumosi ca doi pauni", mai sparge monotonia diminetii cate o voce putin ametita. Parca acuma au iesit de la biserica, emotionati si putin infometati de atata drum batut pe jos. Au dansat si s-au bucurat toata noaptea, batrani si tineri, sateni si oraseni, refuzand sa-si mai dea jos costumele populare. "Am adus formatie de la Fagaras. Cand s-o pus lumea pa dansat, o inceput sa duduie podelele la caminul cultural", rade mirele a doua zi. Alexandra, proaspata lui sotie, il tine de mana si stau amandoi pe bancuta din casa socrului mare. Pe pereti sunt icoane, clopote vechi, ulcele, ba chiar si o roata de car. Doar aici, inauntru, ei simt ca timpul sta in loc. Daca ar putea, ar mai amana putin ziua de luni, cand totul se va sfarsi, iar ei vor fi inapoi la Sibiu, fiecare cu serviciul lui. Florin mai iese sa-si vada calul, care l-a purtat in spate cu o zi inainte. Alexandra mai tine o clipa hainele de nunta in brate, pentru ca mirosul de panza sa-i ramana in memorie. "Stiu ca am ce povesti copiilor de la nunta mea!", spune zambind, cu voce joasa. Viorica, mama lui Florin, cea mereu emotionata si cu ochii umezi, se gandeste la gospodarie, la "zama acra" de a doua zi, la treburile marunte care mai sunt de facut, in timp ce in odaia alaturata, soarele se strecoara ruginiu, prin ferestruicile mititele. Prin sat, capacele lazilor de zestre cad din nou peste costumele puse bine. "De-acum, pe fotele noastre se va asterne praful", isi zic inciudate tarancile. Dar in curtea unei casute de acum un secol, Badea Gheo, sateanul "infiat" de cartisoreni, isi cam face alte socoteli. Satenii trec grabiti intr-o parte si-ntr-alta, prin fata portii, il felicita scurt si apasat pentru nunta de ieri. "Bade Gheo, asa nunta faina n-am mai vazut la noi in sat!" Dar el tace si da usor din cap. Mai are o ambitie, pe care n-a spus-o inca nimanui. Mai e ceva ce ar vrea sa faca pentru sat. Ar vrea ca duminica, atunci cand dangatul clopotelor anunta liturghia pana pe culmile muntilor, sa-si vada din nou vecinii indreptandu-se incet, spre biserica, in haine albe, cu miros de in.
(Fotografiile autoarei)