Pierdut in Balcania
- Dupa doi ani si jumatate de la precedentul tau interviu acordat revistei "Formula As", cititoarele noastre se intereseaza din nou de tine. Somerio, cel de-al doilea album al tau, te-a propulsat in topul preferintelor muzicale.
- Ceea ce nu poate decat sa ma bucure! Da, exista multe stiri noi despre mine. Cele mai multe de bine. Au existat si cateva experiente mai putin placute, dar care, pana la urma, m-au motivat sa continui sa-mi vad de treaba mea.
- Si care e treaba ta, Emanuel?
- Sa merg mai departe pe drumul ales. Sa cant, sa compun si sa ma bucur de harul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Muzica nu e o meserie. Pentru mine, cel putin, e un mod de viata. E o vocatie. Iar in ultima vreme, am primit si confirmarea ca n-am gresit. Mi-am diversificat activitatea. Am inceput sa lucrez si ca producator, ca orchestrator, sa compun si pentru altii... Si din ce in ce mai multi oameni mi-au spus ca am talent si ca se vede din usurinta cu care fac totul ca e o pasiune reala. Cuvintele de apreciere ale celor din jurul meu m-au magulit, dar mi-au dat si impulsul sa tin steagul sus, sa nu abandonez, asa cum am vrut sa fac uneori. Venirea in Bucuresti si adaptarea la ritmul lui infernal a fost pentru mine o trauma, asa cum e, de fapt, pentru toti ardelenii. Dupa plecarea de acasa, din Satu Mare, viata mi s-a schimbat complet. De la ambianta atat de linistita de acolo, atat de propice creatiei, la colaboratori, la ritmul de lucru. Dar cel mai grav a fost ca am uitat de pian, elementul de echilibru al vietii mele. Ce sa mai spun, m-am simtit orfan si pierdut multa vreme in Bucuresti. Dar incet-incet, am gasit o forma de adaptare apropiata de felul meu de a fi, mi-am regasit si o parte dintre vechii prieteni, si am revenit si la pian. Abia atunci am realizat cat imi lipsise. De anul trecut, din luna octombrie, m-am regasit si cu Rares (de la Impact), cu care sunt prieten de vreo opt ani. El mi-a spus ca are un studio si m-a invitat pe-acolo. Am mers, mi-a placut, probabil ca in curand o sa devenim si parteneri de afaceri muzicale. In rest, lucrez pana la epuizare si imi place la nebunie! Pentru ca vad rezultatele exact asa cum mi le-am dorit. Te-ai trezit vreodata ca nu stii cand s-a facut trei dimineata? Ei bine, mie mi se intampla frecvent. O senzatie minunata de oboseala combinata cu fericire.
Fat Frumos
si Ileana Cosanzeana
- Faci parte dintre norocosii pe care ursitoarele i-au harazit cu talent, dar si cu multa seductie. Asemanarea asta cu Fat-Frumos te ajuta in meserie? Deschide usi?
- Eu nu m-am considerat niciodata un Fat-Frumos. Sunt constient ca exercit o anume seductie, desi nu fac parte deloc dintre "durii" la moda, tipii impunatori si siguri pe ei, care "rad" tot. Eu sunt mai degraba un romantic, un ins sensibil, atent la mesajele emotionale ale lumii. Sigur, nu sunt un trubadur medieval, care canta toata ziua serenade pe sub balcoane. Am si o latura pragmatica, de care ma folosesc ca sa-mi asigur un trai decent. Imaginea preferata? As fi multumit daca oamenii m-ar percepe mai degraba ca pe o persoana sensibila. In mecanismul seductiei, rolul cel mai important il are emotia pe care o transmiti. Frumusetea in sine nu inseamna nimic. Degeaba ii deschizi usile. O fata decorativa, cu fusta scurta si sanii dezveliti, dar fara talent, e doar o efemerida. Dupa ce i-ai aflat si amplasamentul ultimei alunite nu-ti mai ofera nimic. Cu toate astea, marketingul de imagine are un rol extrem de important in promovarea unui artist. Americanii si occidentalii il folosesc din vechime. Orice produs muzical e insotit de o publicitate uriasa, gandit in functie de imaginea interpretului, care devine el insusi un produs publicitar. Dar strategiile astea eludeaza, in principiu, ideea de onestitate. Pentru mine, cruciala este sinceritatea. Doar ea ma face sa fiu convingator si seducator. Ca sa valorez ceva, trebuie sa fiu sincer pana la capat. Sincer cu mine si sincer cu cei care imi asculta muzica.
- Bine, atunci du-ti la capat sinceritatea, raspunzand la intrebarea urmatoare: ce fel de Ileana Cosanzeana iti place sa porti cu tine, in sa? Una sagalnica si duioasa, sau o amazoana (astazi, asa de la moda) care stie ce vrea?
- Imi plac femeile puternice, dar in egala masura imi plac si cele sensibile, feminine. Ideala e combinatia dintre cele doua tipologii. Eu sunt Balanta, si desi nu cred realmente in treaba asta cu zodiile, trebuie sa recunosc ca ma caracterizeaza cautarea echilibrului. Dizarmoniile, excesele nu-mi fac bine. Cred ca drumul sanatos e cel de mijloc. Sunt momente cand la o femeie conteaza mai mult hotararea decat feminitatea. Dar ce minunat e atunci cand femeia poate sa fie hotarata, fara sa-si piarda feminitatea! Admir independenta, capacitatea femeii de a lua decizii. Asta ii da tinuta.
Steaua Nordului
- Sa inteleg ca tocmai i-ai facut portretul prietenei tale, Cristina? Sunteti impreuna de multa vreme. Cum e posibil ca Fat-Frumos, adoratul femeilor, sa fie atat de fidel?
- Daca ai sti ce navalnica a fost tineretea mea! Ce crai am fost! Inainte de Cristina, cea mai lunga relatie tinea doua saptamani. Pana la urma n-a fost rau: am acumulat experienta si mi-am consumat curiozitatile. Poate c-a fost si un noroc faptul c-am intrat in muzica de la 14-15 ani. Viata asta mobila, de turnee, mi-a oferit posibilitatea sa fac o multime de descoperiri. A fost o perioada foarte rebela, pe care am trait-o extrem de intens. Dar asta mi-a deschis ochii, m-a invatat sa aleg si m-a pregatit pentru momentul in care am intalnit-o pe Cristina, alaturi de care am gasit tot ceea ce mi-am dorit: am gasit fericirea. Am langa mine un om cu care imi impart toate bucuriile, toate tristetile, toate grijile, toate visele, toate dorintele, toate dezamagirile... totul. Faptul c-o stiu langa mine imi face asa de bine. Ma echilibreaza interior, imi insenineaza sufletul. Stiu ca suntem facuti unul pentru altul. In toate privintele. Ca nu e vorba doar de o pasiune. Cristina mi-e si prietena, si partenera de viata! Iar faptul ca relatia noastra si-a pastrat prospetimea primelor zile e o dovada ca, intr-adevar, suntem facuti unul pentru celalalt. Sigur, si eu sunt om, iar tentatii se ivesc la tot pasul. Ceea ce conteaza e reactia pe care o ai in fata acelor tentatii, daca le cedezi sau daca, dimpotriva, iti spui ca ceea ce ai deja e mult prea curat ca sa fie intinat, mult prea frumos ca sa-l compromiti. Focurile alea de paie, vapaile de-o noapte nu mai merita. Si-atunci, treci mai departe senin, fara regrete. In urma acelor ani zbuciumati, marcati de inconstanta, mi-a ramas o forma de intelepciune care ma ajuta sa apreciez, astazi, ceea ce am.
- Atat insemnele fizice - blond, ochi albastri -, cat si o pregnanta civilitate, te recomanda de la sine ca pe un nordic. Faptul ca te tragi efectiv dintr-un pol al nordului romanesc, Satu Mare, joaca vreun rol in viata ta?
- Nu cred ca oamenii sunt mai frumosi sau mai urati, mai buni sau mai rai, in functie de zona geografica. Peste tot exista oameni de calitate. Ceea ce difera e climatul cultural in care evolueaza. Nu poti sa analizezi un om, scotandu-l din context. In zona din care vin eu, de pilda, exista un amalgam cultural care e benefic pentru toti cei de-acolo, un model de solidaritate si toleranta. Acolo, in Satu Mare, oamenii au invatat sa traiasca unii cu altii. Romanii au invatat sa-si faca gradina ca a nemtilor, sa-si ingrijeasca animalele la fel ca ungurii, dupa cum nemtii si ungurii au invatat sa fie comunicativi si toleranti ca romanii. Banatul si Ardealul sunt zone in care a existat o interactiune activa a mai multor culturi, iar interactiunea asta i-a imbogatit pe romani. Ai mai multe modele pe care sa le alegi. In Satu Mare, de pilda, sunt foarte multi oameni preocupati de muzica. Acolo e ceva anormal sa Nu iei lectii de pian sau de chitara. Muzicienii din trupa mea provin tot din Ardeal sau Banat. Aici, in sud, sunt foarte putini instrumentisti. Dar, repet, valori exista peste tot, contextul e cel care difera.
Suta la suta viata
- Sa ne intoarcem la muzica. Ai scos un al doilea album si un videoclip in stil retro, care se bucura de succes...
- Da, mi-am dorit un videoclip foarte simplu, care sa nu distraga atentia de la melodie. Am lucrat cu Dragos Buliga, care mi-a facut si primul videoclip de pe albumul Somerio. Nota aceea retro, cu mult alb si negru, m-a incantat. Respira parfumul unor vremuri de care sunt legat afectiv. Sunt atat de multe clipuri care promoveaza vulgaritati si nuditate! Tot acest gunoi ne incarca la modul urat. Piesa asta vorbeste singura. Nu avea nevoie de floricele. Singura "floare" este fata care aduce culoare in clip, iar ea e asa de proaspata si plina de candoare! Succesul inregistrat cu piesa aceasta m-a hotarat sa fac urmatorul album singur. Nu pentru ca vechile colaborari n-ar fi fost satisfacatoare, ci pentru ca simt nevoia sa ma implic in totalitate in actul artistic. E o necesitate, dar si o forma de datorie morala fata de cei carora le-a placut muzica mea de pana acum.
- Lucrezi la un nou album, iar primavara bate la poarta. Te inspira primavara, Emanuel?
- E imposibil sa nu te inspire! De altfel, mie imi plac primaverile si toamnele mai mult decat verile si iernile. Verile sunt de consum. Se trec repede. Sunt foarte pasionale, dar se ard prea repede. Primavara e anotimpul meu preferat. Toamna e tandra, dar explozia asta de energie a primaverii e imposibil sa nu-ti umple sufletul. Mie imi prieste teribil, mai ales acum, cand lucrez la noul album. Va fi un album facut cu maximum de respect pentru acei oameni, multi sau putini, care vor o alternativa la ceea ce se intampla in acest moment pe piata. Vor fi piese "traite" 100%.
- Desi vremea martisoarelor a trecut, cititoarele noastre s-ar bucura sa le faci o urare de primavara.
- Le doresc sa se bucure de viata, sa fie fericite si optimiste, sa aiba puterea sa schimbe tot ce e rau, sa-si infrumuseteze existenta. Daca sufletul ti-e incarcat de speranta, maine va fi mai bine. Si sa nu le fie frica sa iubeasca. Sa nu-si lase sufletul impietrit.