Bucatarie rapida

Redactia
Crochete de pasare cu sos de rosii.


Ingrediente (pentru 12 bucati): 800 g carne de pasare data prin masina de tocat, 1 ceasca miez de paine proaspata, 125 g boabe de porumb din conserva, zdrobite si frecate cu putin unt, sare si piper, 1 lingura codite de ceapa verde tocata marunt, 1/4 ceasca faina de malai. Pentru sosul de rosii: 2 rosii mari taiate marunt, 1 ceapa potrivita tocata, 1 catel de usturoi presat, 2 linguri de verdeata tocata (eventual coriandru), 1-2 linguri zeama de portocale.
Mod de preparare:

Se-ncinge cuptorul la 180gr., se tapeteaza tava cu folie de aluminiu si se unge usor cu ulei. Se amesteca miezul de paine, carnea tocata, boabele de porumb, coditele de ceapa verde si malaiul, se imparte tocatura in 12 portii mai mari si se formeaza crochete ceva mai lungi (ca niste carnaciori).
Pentru sos se amesteca intr-un castron toate ingredientele, se lasa sa stea cel putin o ora la rece si se serveste la temperatura camerei.
Se aseaza crochetele pe tava, se coc aproximativ 35 de minute, intorcandu-le din cand in cand, si se servesc calde, cu sos de rosii.

Rulada fierbinte cu branza si busuioc

Ingrediente (pentru 10 persoane): 60 g unt moale, 1/3 ceasca parmezan (cascaval) ras, 2 linguri pasta de rosii, 1 lingura busuioc tocat, 2 baghete.
Mod de preparare:

Se incinge cuptorul la 210gr.. Se pun intr-un bol untul, cascavalul, pasta de rosii si busuiocul si se freaca bine, pana ce devin ca o pasta.
Se taie baghetele felii groase de 1,5 cm (dar fara sa se desprinda complet), astfel ca partea de jos sa ramana intacta, se unge un strat de pasta intre felii si se preseaza painea ca sa revina la forma initiala.
Se infasoara bagheta in folie de aluminiu, se coace 10 minute in cuptorul incins, se desface folia si se mai lasa painea circa 5 minute la cuptor, ca sa devina crocanta. Atentie: Baghetele pot fi taiate si unse cu cateva ore inainte si se dau la cuptor inainte de a le servi. Sau pot fi congelate si pastrate in jur de doua luni.

Branza de soia (tofu) prajita

Ingrediente (pentru 4 persoane): 375 g branza tare (o bucata intreaga), 1/2 ceasca faina de orez, 2 lingurite coriandru macinat, 1 lingurita cardamom macinat, 1 catel de usturoi presat, 1/2 ceasca apa, ulei pentru prajit.
Mod de preparare:

Se lasa branza sa se scurga si se taie felii.
Intr-un castron, se amesteca faina, usturoiul si mirodeniile, se adauga apa si se freaca, pana ce devine ca o pasta subtire.
Se incinge uleiul intr-o tigaie de fonta (sau intr-o cratita) si se inmoaie bucatile de branza in pasta cu usturoi si mirodenii.
Se pun cate 3 felii de branza in uleiul incins si se prajesc - la foc potrivit - cate un minut pe fiecare parte, ca sa fie rumenite si crocante. Se scurg apoi pe hartie absorbanta si se servesc fierbinti, cu un sos de rosii si chili.

Macrouri poloneze

Ingrediente: 4 macrouri (a 200-250 g), zeama de la o lamaie, 2 cepe, 250 g rosii, 100 g ciuperci (din conserva), 40 g unt, sare, piper alb, 1 varf de cutit cimbru maruntit, 4 linguri smantana acrisoara, 1/2 legatura patrunjel verde.
Mod de preparare:

Se curata macrourile, se spala bine sub jetul de apa rece si se zvanta cu un stergar. Se stropesc cu zeama de lamaie pe dinauntru si pe dinafara si se lasa sa se patrunda 20 de minute.
Se curata ceapa si se toaca ceva mai mare. Rosiile oparite se curata de pielita, se taie mai intai in doua, se indeparteaza semintele - prin presare - si pe urma se taie cubulete.
Se incinge untul intr-o cratita si se caleste ceapa, pana ce devine sticloasa. Se adauga rosiile si ciupercile scurse si taiate in doua, se condimenteaza cu sare, piper si cimbru si se dunstuiesc toate circa 10-12 minute.
Se freaca macrourile cu sare, se aseaza in cratita peste legume si se fierb - cu capac - 20 de minute, la foc slab. Se scot din cratita, se rastoarna legumele intr-un castron incalzit, se pun macrourile din nou peste legume, se stropesc cu smantana si se presara cu patrunjel. Se servesc cu o garnitura de orez sau de cartofi piure.



Dulciuri

Rozete de ciocolata si lamaie

Ingrediente (pentru 60 de bucati): 125 g unt, 2/3 ceasca zahar pudra, 1 ou batut usor, 2 lingurite coaja rasa de lamaie, 1 1/4 ceasca faina, 1/4 ceasca pudra de cacao, 2 linguri coaja glasata de lamaie si portocale, amestecata si taiata bucatele sau visine din dulceata.
Mod de preparare:

Se incinge cuptorul la 180gr. si se tapeteaza cu hartie pentru copt o tava de 38X28 cm. Se bate bine untul cu zaharul (eventual cu mixerul), se adauga oul si coaja de lamaie si se amesteca pana ce devin spumoase.
Se incorporeaza faina cernuta si praful de cacao si se amesteca in continuare cu o lingura de metal, pana ce compozitia se leaga bine si devine neteda.
Se toarna - pe rand - crema in cornetul spritat si se formeaza - direct pe tava - rozete de aproximativ 3 cm. Pe fiecare rozeta se pune putina coaja de lamaie si portocala, se dau apoi 12 minute la cuptor, dupa care se lasa sa se raceasca pe tava.