Cand compari casele, masinile, conturile si aspiratiile politicianului de Dambovita vezi ca el este mai razbatator, mai adaptat economiei de piata decat politicianul de Tamisa sau de Sena. E drept, apele Dambovitei sunt mai tulburi si arunca la malul politicii jivine care pot trai si pe uscat, cu conditia sa se reintoarca la mandatul urmator in balta.
Topurile arata ca averile mari, scutite de control si impozite, sunt ale politicienilor. Ei cresc intr-un an de mandat, cat altii intr-o suta. Imunitatea se aplica si conturilor agonisite in ani de tocit bancile Parlamentului. Iar daca marii pesti, cum li se zice clientilor puiti pe langa scena politica, sunt discreti, bolile copilariei politice ii fac pe maharii din parlament sa-si exhibe jucariile lucioase la ore de maxima audienta.
Recent, un ziar a riscat si a publicat topul celor mai bogati 50 de politicieni. Sunt bogati dupa orice criteriu si ar face fata in orice anturaj fara sa para sarantoci. Oricum, daca socotelile sunt exacte, politicienii nostri sunt cei mai multi si mai bogati bugetari, sfidand statisticile care plaseaza Romania pe locuri codase cand e vorba despre venitul pe cap de locuitor. Nu e de colo sa reusesti in doua, trei mandate sa aduni sume cu sase sau sapte zerouri in coada, doar ca sa ridici mana la vot si sa frecventezi bufetul parlamentului.
Insa sumele bogatanilor politici sunt estimative. Au legatura cu ce scrie politicianul in declaratia de avere si interese, nu cu realitatea. Topul nu ia in calcul averile rudelor apropiate, ale caror surse se afla in talentul de cartita strangatoare al demnitarului.
Problema cu acesti bani nu este ca ei exista. Baietii ar fi putut strange cureaua, cum le cer ei romanilor, convertindu-si salariul in iaurt si salam cu paine. Insa salariile parlamentarilor nu sunt atat de mari incat si printr-o crancena economie sa fi adus atatea zerouri in coada conturilor. Chiar si de ar fi consumat zero lei din salariu, mancand legi pe paine si band apa de la artezienele lui Ceausescu, un parlamentar nu ar putea strange decat a suta parte din ce pretinde ca a agonisit. Poate sunt bani adunati din afacerile facute inainte de angajarea cu trup si suflet in politica? Fals. Desi afaceristi cu state vechi, politicienii nu stiu sa puna pe hartie un plan de afaceri si sa strabata hartogaraia votata de ei in parlament. Un politician adus in politica de afaceri prospere ar fi tentat mai putin de bani si avantaje si ar fi mana cereasca pentru electorat. Asemenea politicieni sunt putini. Cei mai multi imbina afacerile cu politica. De cand se stiu pe listele electorale asta fac, sunt alesi pentru a-si rotunji averile si pentru a le dosi bine.
Aceasta mentalitate a creat un tip aparte de a face politica. E valabil si pentru felul lor de a face afaceri. Politicienii nostri imbina inutilul cu placutul. Au preferat sa stea in parlament, chiar daca se plictiseau de moarte si trebuiau sa traiasca din compromis in compromis, pentru a-si creste si feri averile de controale si ochii curiosilor. Si nimeni nu a considerat ca a-ti continua afacerile, chiar si cand te afli la guvernare sau pe bancile opozitiei, este imoral. Cu atat mai mult sa te lansezi in afaceri pentru ca te afli in parlament si stii mai bine ca oricine, din interiorul sistemului, ce decizii se vor lua si cand. Un paradox printre multe altele, daca tinem cont ca multi dintre cei pe care parlamentul i-a facut oameni isi sprijina discursurile pe spinarile incovoiate ale saracilor adunati pe strazi si prin statistici. Si chiar daca ochii tuturor sunt indreptati acum catre roiul de muste care s-au puit si imbogatit pe spinarea unei economii falimentare, banii demnitarilor miros mai urat pentru ca sunt trecuti prin parfumul ideologiei si prin tamaia nerusinata a bunelor intentii.