Stefan cel Mare n-ar fi trecut-o cu vederea! Fiica din neam de razesi din tinuturile Husiului, frumoasa Moldovei a trecut de la concursul de Miss Romania, la "Floarea din gradina" si este, de multi ani, printre cele mai indragite interprete de muzica populara ale Moldovei. Are tot timpul alaturi un barbat negricios, din mai multe neamuri (roman-sas-evreu-tigan-ungur), tot timpul vesel si, se vede de la o posta, indragostit pana peste urechi de ea: violonistul Stefan Cigu. Pe scena, sta cu vioara langa umarul ei, iar in culise, ii da ocol ca un cocos de munte, prins in ritualul nuntirii. Si acum, dupa aproape 20 de ani de cand traiesc impreuna, Matilda si Fane, nascuti amandoi sub zodia dragostei, au o poveste care merita spusa acum, la portile primaverii.
Lectia de vals
- Banuiesc ca v-ati intalnit cu cantecul inca de cand erati codana, la mama acasa. Ce amintiri aveti de-atunci, doamna Matilda Pascal-Cojocarita?
- M-am nascut toamna, in zodia Balantei, acum 49 de ani, la Negresti, Vaslui. Parintii mei au fost oameni simpli, care ne-au iubit pe noi, copiii - patru la numar -, dar care nu ne-au rasfatat: ne sarutau doar cand dormeam si ne-au invatat de mici ce inseamna munca. Erau saraci, le era foarte greu, iar pe mine, ultima dintre frati, mama n-a vrut sa ma faca, dar poate tocmai de asta am fost norocoasa. Acum, parintii mei sunt batrani, doua bijuterii de intelepciune si frumusete. Au trecut de nunta de aur, iar casnicia lor a fost mereu un exemplu pentru mine. Amandoi cantau foarte frumos cand erau in puteri, mama mai canta si acum, iar bunicul meu de pe tata, de la Husi, de pe malul Prutului, fusese un rapsod cunoscut in zona. Dar pentru ca mama avea mereu treaba, tata a fost cel care ne-a leganat si ne-a cantat. Cand am inceput sa umblam, ne purta picioarele, adica ne sprijinea talpile pe picioarele lui si dansam asa, prin casa, valsuri, tangouri, sarbe si hore. Asta e una din primele mele amintiri, dintre cele mai luminoase, ale copilariei. Tata facuse armata in Banat si venise de acolo cu cateva cantece foarte frumoase. De la el am invatat primul cantec, o doina banateana, "Munte, munte, brad frumos". Si de la bunicul de pe tata am mai invatat cateva doine si balade. Imi pare rau ca n-am adunat mai multe de la el, pana sa se stinga, cand eu aveam 14 ani. Cu mintea mea scurta de atunci, nu m-am gandit ca n-o sa mai gasesc nicaieri acele cantece, intr-o limba moldoveneasca arhaica absolut superba. Lui ii seman. Bunicul era un om cat muntele, inalt si frumos, iar bunica era maruntica, maruntica, dar tare se iubeau ei.
Am fost un copil "zblehuiet", fara stare, eram baietoasa, jucam fotbal, nu prea-mi placeau papusile. La 17 ani am plecat de acasa si am terminat la Iasi liceul de chimie - aveam bursa si ma descurcam cu jumatate din ea, iar jumatate o trimiteam acasa. Am fost angajata la Combinatul de fire si fibre sintetice si acolo m-am inscris la echipa de handbal feminin, dar si la ansamblul combinatului, unde am facut de toate: si muzica populara, si usoara, si dansuri populare, si dansuri tematice, si brigada artistica, stiti cum era pe-atunci. In 1979, am fost aleasa Miss Romania, la primul concurs de acest gen care s-a organizat la Costinesti, sub sloganul comunist "Munca, Tinerete, Frumusete".
Fata cu paine si sare
- Pentru dvs. frumusetea a fost o povara, sau dimpotriva, un avantaj?
- N-am profitat niciodata de frumusetea mea, nu m-am folosit de ea ca sa ajung mai sus decat as fi meritat. Niciodata nu am avut vreun avantaj dupa titlul de Miss Romania, asa cum au fetele care castiga acest concurs in ziua de astazi. Eu am primit o diploma si o vaza de semi-cristal, care s-a si spart a doua zi, cand m-au chemat la filmare, in "Amfiteatrul" din Costinesti. "Avantajele" mele, in epoca, au constat in aceea ca mi-a revenit cinstea de a-l servi cu paine si sare pe "geniul din Carpati", cand venea in vizite de lucru la Iasi (lumea ma stia de la televizor, ca "fata cu painea si sarea"). Iar in uzina unde lucram, in holul mare, era o fotografie a mea, imbracata in echipament de lucru, marita cat un poster, sub care scria ca sunt un exemplu pentru tineret.
- Si totusi, cine v-a spus prima oara ca sunteti frumoasa?
- Baietii mi-au spus. Si mama, ridicand intotdeauna aratatorul si adaugand: "Ai grija, fata mamii!". Eu tot n-am crezut ca sunt frumoasa, n-am constientizat lucrul acesta, pana dupa 30 de ani. Pentru ca primul meu barbat (m-am maritat la un an dupa ce am fost aleasa Miss Romania) imi spunea mereu ca lumea zice ca arat bine, doar ca sa profite de mine, dar ca de fapt nu e asa. Ca e mai bine sa plec capul si sa tac, ca oricum, nu am nimic interesant de spus. Era foarte orgolios, niciodata nu mi-a spus ca e mandru de mine, niciodata nu m-a incurajat in cariera mea. Stia el bine ca daca ma face sa-mi pierd increderea in mine voi fi legata de el cu lanturi, pe vecie. Doamne, ce tanara si frumoasa eram atunci, dar ce naiva!
"Matilda nu crede in lacrimi!"
Cu adevarat am crezut ca sunt frumoasa si am fost fericita pentru asta, cand am sunat la usa lui Fane, cu o valiza si un copil de cinci ani de mana. Fugisem de acasa, de la Iasi la Bistrita, pentru un barbat care crestea singur doi copii - un baiat si o fata. Care atunci cand imi vorbea (ne intalneam la diferite concerte, in tara), bland, si cu o unda de admiratie, ma facea sa simt ca sunt puternica, frumoasa si talentata. Cand el mi-a deschis usa, am stiut ca, in sfarsit, frumusetea mea n-o sa-mi mai aduca necazuri. Nici nu stiu cum au trecut anii! Fostul meu sot a devenit un bun prieten si un apropiat al casei noastre, vine la noi sa-si vada baiatul si poate sa stea cat vrea. Acum nu mai avem nici un motiv sa ne uram, ci, dimpotriva, eu il respect pentru ca mi-a daruit un copil. In cele din urma, a recunoscut si el ca noi doi, eu si Fane, suntem perfect compatibili si trebuia sa fim impreuna de la inceput. Ei, dar viata te ocoleste, de multe ori, pana te aduce acolo unde trebuie.
- A fost greu sa luati aceasta hotarare, sa lasati totul in urma si sa o luati de la inceput?
- Ar fi fost, daca nu l-as fi intalnit pe Fane, si probabil ca toata viata as fi ramas agatata asa, de o iluzie, intr-un simulacru de casnicie, de frica gurii lumii. De aceea, cand am plecat, am lasat casa din Iasi si tot rostul acolo si nu m-am mai uitat in urma. M-am dus la barbatul care ma iubea si ma ocrotea. Eu sunt Balanta, iar Fane e Taur si ne intelegem extraordinar de bine. Eu am devenit mult mai inteleapta dupa 40 de ani, nu m-a speriat varsta aceasta, ca pe alte femei, ci abia acum m-am simtit o femeie implinita: frumoasa si fericita. Si starea aceasta continua si acum, cand ma apropii de 50 de ani, datorita sotului meu. El m-a ajutat sa deschid ochii, sa ma bucur de viata, de tot ce e in jurul meu. E plin de gingasie fata de mine, se trezeste dimineata si ma face sa rad, cand inca nici nu mi-am dezlipit pleoapele de somn. Se imbraca in sort si tricou, isi pune adidasii si pleaca sa alerge. Daca e frig afara, alearga prin casa. Si ia asta foarte in serios. Mie imi vine sa rad, dar il complimentez si-i spun: "Uite, dom`le, ce barbat fain si sportiv am, si ce muschi are la 56 de ani". Si el nu mai poate de bucurie. Zice: "Vai, dar uite ce nas mare si urat am eu, si uite, tu esti mai frumoasa, esti cea mai frumoasa femeie pe care am intalnit-o vreodata. Si esti o gospodina grozava si gatesti extraordinar de bine: mor dupa borsul tau moldovenesc si dupa sarmalele tale mici cat nucile". Eu rad si-i spun ultimele bancuri cu ardeleni pe care le-am auzit, pentru ca Fane, desi e foarte temperamental, are totusi o judecata asezata, de ardelean: intre "no" si "nu-i bai" astepti cateva secunde bune. Si cam asa incep diminetile noastre. Ne alintam, ne facem viata frumoasa si ne respectam - asta e foarte important. In felul acesta, nu cred ca o sa ne plictisim vreodata unul de celalalt.
50 de ani: frumoasa si fericita
- Au aparut atatea carti despre cum sa cuceresti si cum sa pastrezi un barbat... Dvs. aveti vreo reteta despre succesul unui cuplu?
- "Axioma 1: Orice femeie frumoasa are nevoie de un barbat care s-o iubeasca. Axioma 2: Orice femeie e frumoasa." Nu trebuie sa te sperie oglinda si ridurile pe care ti le arata. Orice femeie trebuie sa stie ca poate face un barbat sa o iubeasca si ca poate fi fericita, chiar daca a trecut de 40 de ani si i se pare ca viata ei sentimentala s-a stins pentru totdeauna. Dragostea ii da unei femei incredere in ea insasi si forta pentru a lupta in viata. Eu eram atat de nefericita in timpul primei mele casnicii, nici nu mai credeam ca exista dragoste si oameni fericiti. Nu credeam ca mi se va mai intampla sa dau peste un barbat care sa ma iubeasca si sa ma faca sa ma indragostesc de el. Dar, uite ca s-a intamplat, iar viata mea s-a schimbat cu totul, de cand l-am intalnit pe Fane. Traim impreuna de atatia ani, dar fara acte! Doar cu cununie la popa, ca asta-i mai importanta! E foarte important sa existe dialog in cuplu, chiar si pe subiecte aparent banale. Iar noi nu ezitam sa avem si discutii contradictorii, vorbim despre absolut orice, punem la cale impreuna orice nou proiect, facem planuri pentru copiii nostri si pentru batranetea noastra. Cand nu e Fane acasa sau nu e cu mine undeva, parca n-am stare. La fel se intampla si cu el.
- Cu ce se "lauda" astazi cuplul Fane - Matilda?
- Cu copiii nostri, desigur. Totii copiii nostri au facut muzica - fata e profesoara de pian, baiatul meu a terminat Conservatorul, vioara, si acum isi face un masterat si e in turneu in Elvetia. Iar baiatul cel mic este inca student, va fi tot violonist, ca si Fane (si ca strabunicul lui, bunicul lui Stefan Cigu, violonist-concertist, care a cantat in fata Kaiserului, la Viena, si la curtea noastra regala, Regelui Ferdinand si Reginei Maria). Eu si Fane am razbatut in viata prin munca si cu multa truda, pas cu pas, iar studiile ni le-am definitivat abia acum - am terminat de un an Universitatea de Muzica la Bucuresti, iar acum ne pregatim masteratul. Amandoi am vazut ce inseamna studentia la patruzeci de ani, stand pe trepte, cu caietul in fata si asteptand sa ne vina randul la examen, tremurand de emotii. Asa ca noi si copiii alcatuim o adevarata orchestra acasa, cand reusim sa ne intalnim cu totii. Ca suntem mai mult pe drumuri, la Bucuresti pentru facultate si pentru filmari, in tara si in strainatate, pentru turnee si concerte.
- Ati dat gata, de curand, un nou album: "Melodii de-atunci... cantate acum". Vorbiti-ne despre el.
- Dupa ce mi s-au mai "asezat" si mintea, si inima, am avut maturitatea sa abordez si alte genuri, in afara muzicii populare, cum ar fi cantecele vechi, romantele, cantecele de petrecere. Romantele populare le inganam de mica, odata cu mama, alte melodii le-am auzit acum mai bine de 30 de ani, la petrecerile din casa parintilor mei, iar piese celebre, semnate de Gherase Dendrino, Nicolae Kirculescu, Puiu Maximilian, Richard Stein si altii, le-am invatat in restaurantele unde am cantat ani buni, incepand de pe la 18 ani (extraordinara scoala pentru orice interpret!). Toate acestea, cu foarte mare dragoste si cu multa pasiune, le-am inregistrat, reorchestrate de Stefan Cigu, si le-am asezat pe un Cd. Acum, la inceputul primaverii, pe 5 martie, la spectacolul pe care il sustinem la Sala Radio, impreuna cu cativa invitati speciali, voi lansa oficial noul meu album.