Din miliarde de molecule nu exista doua la fel
Printre toti fulgii de zapada, ce plutesc din inaltul cerului spre noi pe parcursul unei ierni, nu se intalnesc doi cu o structura cristalina identica. Indiferent cat de imens ar fi numarul acestor giuvaeruri de zapada, fiecare din ele ni se infatiseaza ca un cristal unic, de o forma nemaiintalnita si care nu se va repeta vreodata. Nu putem decat sa staruim in uimire si admiratie. Ei bine, vitamina E se prezinta intr-o multitudine de forme, care o depaseste si pe cea a fulgilor de zapada. Cum se explica inepuizabila inventivitate a naturii? Acesta este si va ramane vesnic un mister.
Exista cel putin opt forme diferite de vitamina E, asa-numitii tocoferoli. Cu totii se compun doar din trei elemente: hidrogen, oxigen si carbon. In ce priveste constructia lor spatiala, moleculele de vitamina E, ca si fulgii de zapada, nu coincid unele cu altele. Dintre miliarde de molecule, nu se gasesc doua la fel. Insa exista si o vitamina E sintetica, produsa industrial, ale carei molecule sunt identice. Si ea are capacitatea de a actiona asupra metabolismului, dar, comparativ cu prima, constituie o materie "moarta", lipsita de diversitatea fascinanta si de vitalitatea moleculelor naturale.
"Jandarmeria" organismului
Vitamina E indeplineste in corpul nostru o importanta misiune de protectie. Ea combate radicalii liberi, aparand acizii grasi de agresivitatea acestor pradatori nesatui ai proceselor metabolice. Acizii grasi nesaturati au o importanta deosebita (de pilda, pentru membranele celulare), insa din pacate sunt vulnerabili. Radicalii liberi ii ataca si ii distrug.
Cum actioneaza vitamina E
Daca n-ar fi impiedicata, distrugerea acizilor grasi nesaturati de catre radicalii liberi s-ar propaga rapid, ca rostogolirea bulgarelui de zapada. Dar molecula de vitamina E captureaza o molecula de radical liber, o transforma intr-o substanta neutra, inofensiva, ce poate fi descompusa si eliminata prin urina.
De ce rancezeste untul
Acolo unde nu intra in actiune functia de protectie a antioxidantilor, cum este vitamina E, grasimea se degradeaza. Asa se intampla de exemplu cu untul, daca este expus la lumina, descoperit. Rancezeste, ceea ce nu inseamna altceva decat ca acizii grasi pe care ii contine sunt atacati si distrusi de radicalii liberi.
Petele de batranete care
se vad si care nu se vad
Cand cantitatea de vitamina E pe care ne-o procuram din alimentatie este prea mica, grasimile din organismul nostru rancezesc, si ele, in modul descris mai sus. Semnalmentele tipice sunt petele maronii aparute pe dosul mainilor, asa-numitele pete de batranete. Ele constau din acumulari de grasimi oxidate de catre radicalii liberi. Fenomenul apare si in locuri ce raman ascunse vederii: in plamani, in sistemul nervos, in creier, in rinichi, in depozite adipoase, muschi si alte tesuturi. El poate fi prevenit insa daca ne asiguram un aport satisfacator de vitamina E.
10.000 de atacuri zilnic
Oamenii de stiinta au calculat ca fiecare celula din corpul nostru este supusa de aproximativ 10.000 de ori pe zi atacurilor din partea radicalilor liberi. Deci ne dam seama ce insemnatate revine functiei de protectie a antioxidantilor, in primul rand vitaminei A, vitaminei C, vitaminei E si seleniului. Deseori, neplacerile si bolile noastre sunt numai o consecinta a deficitului de antioxidanti, cum ar fi vitamina E. In acest caz, radicalii liberi distrug nucleele si celulele, iar apoi se inmultesc exploziv in materialul celular distrus.
Verificati-va singuri
carenta de vitamina E
Primele semne ce ne avertizeaza asupra unei posibile carente de vitamina E sunt:
scaderea acuitatii vizuale;
imbatranirea pielii;
senzatia de oboseala, randamentul scazut;
inflamatiile intestinale;
sterilitatea;
bolile de inima;
petele de batranete aparute pe piele;
nervozitatea;
dificultatea de concentrare;
vindecarea anevoioasa a ranilor.
Vitamina E combate inflamatiile
Vitamina E are inca o proprietate, pe care cercetatorii au descoperit-o in ultimii ani. Ea combate inflamatiile, o afectiune la moda, provocata de alimentatia gresita. Vitamina E diminueaza producerea de substante inflamatoare, de exemplu ca urmare a consumului exagerat de carne. Cine mananca prea multa carne sau nu se aprovizioneaza cu suficienta vitamina E risca sa ajunga la concentratii prea mari de substante generatoare de inflamatii.
Vitamina E = uleiuri vegetale
Diversii tocoferoli, adica varietati de vitamina E, se gasesc din belsug in uleiurile vegetale, obtinute din germeni sau seminte, de pilda uleiul de floarea-soarelui, uleiul de soia, uleiul de masline.
Pentru a fi absorbita in mucoasa intestinala, vitamina se combina cu molecule de grasime. Ca si in cazul celorlalte vitamine liposolubile A, D si K, este necesar ca hrana zilnica sa contina o oarecare cantitate de grasimi, pentru ca vitaminele sa poata fi asimilate in intestin.
Drumul vitaminei pana la celule
Vitamina E este trimisa, prin intermediul sistemului limfatic, spre ficat. De aici, vitamina E intra in sange. Pe aceasta cale, se distribuie in intreg corpul, mult mai uniform decat suratele ei liposolubile, vitaminele A si D. Din acest motiv, dozele foarte mari de vitamina E nu sunt nici pe departe la fel de primejdioase si de toxice precum cele de A si D.
Efectele vitaminei E
Vitamina E isi are locul de munca in primul rand in stratul umed si uleios al membranei celulare. Acest strat protector din jurul celulei reprezinta un fel de "cap de linie" pentru miliarde si miliarde de molecule de nutrienti sau hormoni, ce sosesc aici in fiecare minut si sunt introduse in interiorul celulei, printr-un sistem de canale extrem de complicat, dar care functioneaza perfect. In tot acest proces, vitamina E joaca rolul unui jandarm, care nu scapa din ochi radicalii liberi. Ei pandesc lacomi tocmai in zona strategica a invelisului celular, fiindca li se pare apetisant tot ce e umed si uleios. Sunt indeosebi periclitate globulele rosii, acestea avand membranele celulare foarte sensibile si vulnerabile. Daca ele nu sunt inconjurate de molecule de vitamina E, radicalii liberi le ataca si le distrug.
Fiecare milimetru cub din sangele nostru cuprinde pana la cinci milioane de globule rosii. Lipsite de protectia vitaminei E, ele si-ar putea pierde intr-o singura zi jumatate din capacitatea de actiune. Astfel, calitatea sangelui nostru variaza de la o ora la alta, in functie de vitamina E si alti antioxidanti pe care ii ingeram. Oboseala extrema, resimtita dupa o petrecere pana in zori, cu mult alcool si tutun, isi poate gasi explicatia in miliardele de globule rosii pe care le-am compromis. Pentru a suporta mai usor o asemenea distractie nocturna, se recomanda sa luam o lingura de ulei de floarea-soarelui, care contine multa vitamina E.
Necesarul dvs. zilnic de vitamina E
In general, se recomanda urmatorul aport zilnic de vitamina E pentru diferite grupe de varsta:
Copiii pana la 14 ani: 6-12 miligrame, in functie de varsta.
Adultii: 12 miligrame.
Gravidele si mamele care alapteaza: pana la 16 miligrame.
Cercetarile de ultima ora au pus in evidenta faptul ca valorile amintite mai sus nu sunt, totusi, suficiente pentru combaterea radicalilor liberi.
Chiar persoanele atente la sanatatea lor, care gatesc, respectiv isi prepara salatele cu uleiuri vegetale, au nevoie de un supliment corespunzator de vitamina E, pentru a feri grasimile cu structuri complicate de distrugerea datorata radicalilor liberi.
Din toate aceste motive, biochimistii recomanda insistent administrarea zilnica a 15 miligrame de vitamina E.
Cele mai sanatoase:
uleiurile vegetale presate la rece
In ce priveste continutul de alfa-tocoferol, vitamina E cea mai importanta pentru sanatatea noastra. Se cuvine sa acordam atentie uleiurilor vegetale, semintelor si nucilor (aportul margarinei este mai putin consistent, fiindca tocoferolii ei sunt cu aproximativ 25% mai putin eficienti).
Uleiurile vegetale presate la rece contin mult mai multa vitamina E decat cele obtinute pe cale industriala, pentru ca in procesul de rafinare se distrug aproape doua treimi din vitamina naturala. Desi tocoferolii isi mentin stabilitatea pana la temperaturi de circa 200gr.C, totusi, incalzirea repetata a grasimilor si uleiurilor, de exemplu la prajirea in tigaie, face sa se piarda mare parte din cantitatea de vitamina. De aici decurge un sfat util pentru practica dvs. zilnica in bucatarie. Folositi (o singura data) uleiurile vegetale presate la rece. Nu puneti in tigaie mai mult ulei decat va trebuie pentru o unica intrebuintare.
Lista finala: foloasele vitaminei E
Vitamina E este foarte importanta pentru:
compozitia optima si fluiditatea normala a sangelui;
evitarea tulburarilor circulatiei locale;
respiratia celulara;
sanatatea ochilor;
prevenirea inflamatiilor;
profilaxia arteriosclerozei;
longevitate.