Oana Sirbu
"As vrea ca primavara sa tina tot anul"
Sunt nascuta in ultima luna a primaverii - mai, luna florilor, de aceea astept cu ardoare acest anotimp. Pe an ce trece, suport cu din ce in ce mai mare dificultate iarna: nu-mi place frigul si nu gasesc nici un fel de poezie in zloata si viscol. In plus, iarna nu pot gasi fructe si legume proaspete - nu vorbesc aici de cele din import, care sunt supradimensionate si frumos colorate, dar crescute fortat, cu hormoni. Asa ca pana in martie, duc lipsa vitaminelor, mananc multe paste, beau sucuri de grapefruit si portocale si astept cu nerabdare urzicile si ceapa verde, laptucile, ridichile rosii, patrunjelul si mararul. Romanesti, dar cu gust si cu miros pregnant.
As vrea ca primavara sa tina tot anul. Imi plac florile primaverii - ghioceii, zambilele, lalelele, paralutele, narcisele, clopoteii. Soarele timid, aerul subtire si imbatator. Este o nebunie, ce mai! Urmaresc cu infrigurare cum plesnesc primii muguri - si acesta e pentru mine semnul absolut al dragostei de viata. Mi se pare un miracol seva care pompeaza in ramurile batrane, ce pareau fara viata peste iarna, inverzind frunzulitele ce se desfac din muguri si cresc vazand cu ochii, de la o ora la alta. E un spectacol minunat, care isi are reversul toamna, cand frunzele trec prin toate nuantele ruginii, pentru a se desprinde si a cadea pe pamant. Cand raman crengile goale de frunze, simt ca am murit si eu putin.
Schimbarea anotimpului ne aduce si nevoia de innoire. Sigur, e usor, mai ales atunci cand ai bani, sa-ti schimbi garderoba, sa-ti schimbi coafura, dar mai greu e sa-ti schimbi starea de spirit. Sigur, ca orice femeie, imi place sa ma ingrijesc pentru a fi mereu in forma si proaspata, dar schimbarile care ma fac sa ma simt implinita cu adevarat sunt de alta natura. Si aici, e vorba de dragoste! Care, dupa mine, nu tine de un anotimp anume. Anotimpul dragostei poate fi vara, toamna sau iarna, oricand, daca ai norocul sa te indragostesti. Pentru ca dragostea, cred eu, e o chestiune de noroc. Eu am noroc: sunt foarte indragostita in momentul acesta. E adevarat, nu e aceeasi stare ca la 17 ani, nici ca la 27, ci ca la 37 de ani, cati am acum. Fiecare varsta isi are iubirile ei, si e minunat ca astazi traiesc constient si plenar sentimentul acesta, cu capul pe umeri si fara sa-mi pierd mintile. Pe de alta parte, eu sunt "de profesie" indragostita, pentru ca am o relatie exceptionala cu oamenii minunati cu care colaborez in plan artistic, cu familia mea, cu catelul meu Teckel de 13 ani, Alice, cu copacii si florile din fata casei mele. Am intotdeauna sufletul plin de dragoste si sunt o rasfatata a sortii, pentru ca nu m-am simtit niciodata goala pe dinauntru.
Venirea primaverii si explozia naturii imi amintesc de zilele minunate ale copilariei, de serbarile de 8 Martie, de sarbatoarea Pastelui, cand mergeam cu parintii si bunicii mei la slujba de Inviere, imbracata in hainute noi si cu flori de primavara in maini. Cand am mai crescut, primavara gaseam si eu, ca si alte prietene, flori si biletele in banca, puse de vreun coleg, la fel ca in filmul Liceenii, cu care publicul ma identifica si acum, dupa douazeci de ani de cand am jucat in el. Uneori, mi se pare ca nu m-am schimbat foarte mult de-atunci, de altfel lumea crede ca acesta e secretul meu. Incercand sa risipesc un pic "vraja", as spune ca e un noroc, o gena buna de la parintii si bunicii mei, dar la mijloc e si grija fata de echilibrul vietii mele. Am un instinct de conservare care functioneaza in momentele dramatice. Pentru mine, dramatic este, de pilda, sa ies din casa, intr-o lume zgomotoasa si prafuita, cum este cea din Bucuresti. Am iesit pe strada astazi, in prima zi de primavara, si n-am vazut nici o femeie cu un martisor prins in piept. Traditia s-a pierdut... De altfel, am cautat mult sa-i cumpar mamei mele un martisor frumos si simbolic cu adevarat pentru aceasta zi, din marea de obiecte kitsch care erau oferite. Gustul romanilor s-a schimbat, uneori am impresia ca nu-i mai inteleg. Cred ca perioada aceasta in care traim, plina de framantarii, este cu siguranta un motiv pentru care nu mai gasim bucuria micilor gesturi de afectiune, bucuria de a face un dar si de a ne arata sentimentele deschis.
Am multe planuri pentru aceasta primavara si ma bucur sa le impartasesc "Formulei As", o revista a carei "consumatoare" fidela am ramas in toti acesti ani, de la aparitia sa si pana acum. De cateva luni am inceput un proiect muzical, e vorba de un nou album. Mai am si un proiect de emisiune pe care l-am prezentat unui post de televiziune, care l-a gasit interesant. Televiziunea este un domeniu pe care-l abordez in premiera si care deja mi-a starnit pasiunea.
Loredana Groza
"Primavara e o minune!"
Adulmec primavara in aer, chiar daca "Babele" au fost cam "isterice" anul acesta: ne-au luat din pripa, cu viscol si ninsoare. Sper sa fie o primavara frumoasa, calda si inmiresmata, si vreau ca toti cei din jurul meu sa simta dorinta de innoire si de schimbare. Iar puterea de a te schimba inseamna gratie! Starea de gratie se asociaza foarte bine anotimpului acestuia, primaverii. Gratia este o stare pe care nu poti s-o capeti decat atunci cand ai puterea de a renunta la ceva. Renuntand, de exemplu, la "cojoacele" pe care ni le punem iarna - starile apasatoare si grijile pe care ti le da frigul si lipsa soarelui de la orizont - si care ne acopera de multe ori si sufletul, sensibilitatea, deschiderea. Eu incerc sa-mi pastrez disponibilitatea aceasta de a ma bucura de lucrurile marunte si aparent nesemnificative care se petrec in natura, indiferent de anotimpurile anului sau de cele ale varstei sufletesti. E o minune faptul ca in fiecare an primavara ne demonstreaza ca ea se intampla, ca natura renaste si viata o ia din nou la goana. Asta iti da un sentiment de incredere, de confort psihic. Ar fi ingrozitor sa descoperim, intr-un an, ca primavara nu mai vine. Am impresia ca oamenii devin din ce in ce mai cinici, mai sceptici, parca le e teama sa mai creada in minuni. Nu se mai pot bucura de lucrurile simple, firesti, nu mai pot celebra natura si evenimentele ei, marunte si sublime. Am pierdut orice conexiune cu ea si nici macar n-o mai respectam. In schimb, ne dorim tot felul de lucruri imposibile si din cauza aceasta suntem si nefericiti. Primavara simtim mai mult ca in orice anotimp nevoia de a ne (re)indragosti: tot o stare de gratie. Este si aceasta o alta minune, dragostea. Si tocmai cand crezi ca nu ti-e data si tie, atunci se intampla sa fii atacat de "virusul" acesta, care pluteste in aer primavara mai mult decat oricand.
Simt si acum, la fel ca in copilarie, ca ma invadeaza o imensa bucurie atunci cand descopar primul ghiocel care-si scoate capul din omat sau primul fir de iarba care strapunge ca o tepusa verde pamantul reavan. Cand eram copil si locuiam la Onesti, mergeam cu parintii si prietenii lor in padure, ca sa vedem aceste minuni ale naturii - pe Valea Trotusului, spre Pasul Prislopului, care trece in Ardeal. Uneori ne prindea ploaia, pentru ca vremea e destul de capricioasa acolo, dar si asa era frumos. Tot reinnoirea primaverii imi aducea si hainutele noi de Pasti, pe care, din superstitie, ca sa-mi poarte noroc, nu le puneam prima data, decat la slujba din noaptea Invierii. Chiar daca mama mi le cumpara mai devreme si innebuneam sa le port, respectam traditia. Si o mai fac si astazi, cu fiica mea, Elena.
Ce vreau sa schimb in primavara asta la mine? Hainele, desigur. Intotdeauna am vrut sa fiu in ton cu vremea, dar si cu vremurile, si chiar in avangarda lor. In primavara aceasta imi doresc sa fiu cat se poate de creativa, dar simpla, pentru ca "sfanta simplitate" e cel mai greu de obtinut.
In prima zi de primavara, am in brate cel mai nou album al meu, se numeste Jam-paralele (a se citi "Geamparalele"). Cred ca este unic in peisajul muzical romanesc. Sunt cantece inspirate din folclorul popoarelor dintre Balcani si Carpati, pe ritmuri vulcanice, la fel ca temperamentul balcanicilor. Sper ca la sfarsitul lunii sa-i fac o lansare oficiala, desi de saptamana viitoare se va gasi deja pe piata. Mai am in lucru un album cu cantece pentru copii, compuse de mine si inspirate de cartea de povesti scrisa de tatal meu, Vasile Groza, care este un fel de Ion Creanga postmodern.