O pace aparenta

Toma Roman
Luni, 27 februarie 2006, consiliul de coordonare al Aliantei Da a pus capat razboiului intestin ce o ameninta cu demolarea.

Pnl-ul si Pd-ul au decis sa nu mai discute public subiectul fuziunii, amanata sine die, urmand sa se concentreze pe actul de guvernare. Mai mult, ca semn al solidaritatii lor, cele doua partide au decis ca la alegerile locale partiale din luna aprilie sa se prezinte pe liste comune. Ceea ce parea un divort definitiv s-a incheiat asadar cu o noua confirmare a "mariajului". Pacea asternuta intre Pnl si Pd este insa o "pace armata". Cele doua partide au decis sa renunte la incriminarile reciproce (Pnl-ul avand partea leului) pentru ca, in preajma unor evenimente semnificative pentru tara - legate de procesul integrarii in Ue -, un razboi deschis le-ar fi provocat amandurora pagube extrem de grele. Dar pacea (sau compromisul) nu a schimbat nimic in raporturile dintre ele. Nici Pd-ul, nici Pnl-ul nu a renuntat la obiectivele proprii, fara legatura cu improbabila fuziune. Pd-ul a lansat, in continuare, ideea unui mare partid popular, de centru dreapta, iar Pnl-ul si-a reafirmat dorinta de a-si mentine identitatea doctrinara si apartenenta la Internationala Liberala.
In fapt, episodul escaladei razboinice Pnl-Pd nu a fost decat o repriza a unui meci de box inceput in primavara anului 2005. Atunci, Pnl-ul a refuzat propunerea alegerilor anticipate din cauza spaimei unor lideri ca si-ar putea pierde posturile recent dobandite. Anticipatele ar fi adus, probabil, majoritatea absoluta in Parlament pentru Ada, care ar fi putut astfel sa guverneze fara "solutia imorala" (Pc-ul) si incomoda Udmr (ce-si urmareste, in orice guvernare, scopul individual). Refuzul Pnl a fragilizat coalitia guvernamentala, si asa fragila, atragand impresia (materializata in optiuni electorale) ca el este responsabil pentru toate neimplinirile administratiei, de la "balbele" legate de eliminarea efectelor inundatiilor, pana la imposibilitatea schimbarii conducerii celor doua camere ale Parlamentului. Pd-ul, sustinut discret de fostul sau lider, presedintele Basescu, a amendat subtil situatia, sugerand ca liberalii sunt legati de "grupuri de interes" la cel mai inalt nivel. Nu intamplator, in campania anticoruptie declansata de presedintele Basescu si ministrul Monica Macovei, a aparut, alaturi de "pestii mari" din Psd (A. Nastase, D.I. Popescu etc.) si Dinu Patriciu, fost lider major si prim-finantator al Pnl-ului. "Hartuirea" lui Dinu Patriciu, dar si sprijinirea lui "normala" de catre conducerea partidului au divizat intern Pnl-ul, o parte din "ideologii" lui sesizand ca singura cale de stopare a unui declin, anuntat ca inevitabil, ar fi fuziunea cu Pd-ul. Valeriu Stoica, fostul presedinte al Pnl, a venit cu aceasta surprinzatoare propunere, motivand ca o formatiune unitara suporta mai usor uzura guvernarii decat doua (sau mai multe) grupari aliate.
Propunerea a suras Pd-ului, ce, intre timp, si-a construit o noua identitate, renuntand la social-democratie si aderand la Ppe, orientare dominanta in Europa. Pd-ul, ghidat de Cotroceni, nu s-a implicat in dezbaterile din Pnl, lasandu-i pe liberali sa-si accentueze divizarea intre cei ce-l sustin pe C. Popescu-Tariceanu (si, implicit, pe Dinu Patriciu), dornici de afirmarea, pe mai departe, a unei structuri liberale de sine statatoare, si cei ce au acceptat constituirea marelui partid al dreptei. Pd-ul s-a manifestat discret si in campania anticoruptie ce, intamplator sau nu, i-a ocolit pe liderii sai, pe cand toate celelalte partide parlamentare s-au prezentat cu coruptii lor. Treptat, conducerea Pnl-ului a putut sa sesizeze un declin al partidului in sondaje, declin ce a dus la inversarea raportului de 2:1, favorabil lui in momentul constituirii Ada. Pnl-ul a inceput sa se manifeste ferm in raport cu "manevrele" Pd-ului prea tarziu, pentru a mai recupera ceva din reducerea accentuata a ponderii electorale, alegatorii de centru-dreapta orientandu-se tot mai mult spre Pd. Momentul propice pentru o astfel de atitudine era cel al propunerii "anticipatelor", cand liberalii ar fi putut domina - ca partid mai mare - "listele" si, dupa alegeri, noua majoritate parlamentara. Indecizia de atunci a d-lui Popescu-Tariceanu a deservit cauza. Pd-ul a profitat de contradictiile Pnl-iste, solicitand - la 31 ianuarie 2006 - in mod imperativ fuziunea, dupa un calendar riguros si in formula "populara", ceea ce a dus la declansarea escaladei, socotita de unii analisti un razboi pe fata. Decizia conducerii Ada, din 27 februarie a.c., a incheiat "runda" cu un substantial avans de "puncte" pentru Pd. Liberalii au fost obligati sa realizeze ca ruperea aliantei cu democratii va avea efecte devastatoare atat pentru guvernare, cat si pentru partidul lor.
"Pacea" nu este definitiva. Pd-ul a dezvaluit - prin propunerea formarii unui mare partid de centru-dreapta, ce ar urma sa regrupeze toate partidele de aceasta orientare ideologica - planul realizarii unei formatiuni prezidentiale pe gustul lui Traian Basescu. Pnl-ul vrea dimpotriva, sa limiteze puterile presedintelui prin desfiintarea Csat-ului si excluderea regruparii Serviciilor Secrete intr-o "comunitate de informatii" dependenta de el. Pd-ul vrea, in continuare, fuziunea cu Pnl-ul, dar numai dupa eliminarea "grupului de interes" condus de Dinu Patriciu si sustinut de Tariceanu. Pnl-ul exclude deja orice fuziune, multumindu-se cu "fructele" guvernarii in functiune, pe considerentul ca viitorul este imprevizibil. Pd-ul face acum cu ochiul Pntcd-ului (membru al Ppe), pe care l-a ignorat, si Png-ului, pe care vrea sa-l "educe". Pnl-ul s-a apropiat, si pentru forta lui mediatica, de Pc, chiar cu riscul incadrarii in "solutia imorala". Ambele partide afirma ca sustin alianta, dar fiecare vizeaza transformarea ei dupa ideile proprii.
Pacea s-a incheiat, dar razboiul (subteran) continua.