Capsunile nu tin de foame!

N. C. Munteanu
Acum cateva zile, ministrul muncii a fost in vizita la Calan. Nu pentru a face turism, ci pentru a convinge mai multi someri aflati in greva foamei sa renunte la protest.

Nu a putut sa le ofere salarii compensatorii si nici promisiunea unui nou loc de munca. Avea insa un as in maneca. El le-a propus grevistilor foamei sa se inscrie in cursa pentru Spania, la cules de capsuni. A promis chiar o mana de ajutor! Sa le puna, adica, o pila pe langa cei care fac selectiile si prefera, cum se stie, femei tinere cu stiinta de capsunar si ceva cunostinte de spaniola, cu alte cuvinte, care muncesc mult si bine si se multumesc cu putin. Pentru ca oricat de putin ar fi putinul din Spania, tot e mai mult decat nimicul de acasa.
Daca problemele saracilor si somerilor s-ar putea rezolva asa de usor, mii de oameni ar intra in greva foamei pentru un loc pe listele culegatorilor de capsuni. Sau pe cele ale muncitorilor necalificati care merg in Germania sau Italia. Mii de oameni ar pleca, si chiar pleaca, zilnic, pentru a imbunatati performantele economice ale cine-stie carei tari occidentale. Si in acest caz, ca si in multe altele, oamenii nu mai spera mare lucru de la guvern. Un paradox, pentru ca guvernul inca mai spera multe de la oameni. Proba - programele guvernamentale. Romanii cu dor de munca si de duca au descoperit potentialul integrarii europene cu mult inaintea politicienilor. Paradoxul e ca politicienii nu mai depun eforturi sa-i retina. Au migrat asa, cu sutele, absolventi de invatamant superior, muncitori cu inalta calificare, studenti bucurosi sa prinda o bursa, eventual, un contract in strainatate, si cu dorinta secreta sa nu se mai intoarca. Au migrat profesori, doctori, ingineri, multi ca necalificati, intrucat diplomele lor nu sunt recunoscute peste granita. Nici pentru acestia nu s-au gasit prea multe de facut acasa. In ritmul acesta, au calculat statisticienii, populatia va scadea la vreo 14 milioane romani, in urmatorii patruzeci de ani. Insa problema nu este numai a omului care a decis sa faca marele salt in necunoscut, ci si a guvernului, care, in viitorul nu prea indepartat, nu va mai avea destui oameni de guvernat. Statisticienii privesc cu pesimism cozile la granita, in care au identificat o imensa majoritate de oameni cu putere de munca, gata sa-si exporte energia pe bani mai buni decat ar primi in tara. Bine a spus cine a spus ca in Romania se pierde multa energie cu un minimum de efort. Pierdem energia termica din case cu aceeasi nepasare cu care pierdem energia umana peste granite. Raman doar cei care sunt prea batrani sau prea tineri, prea cinici sau prea blazati sa mai spere ca vor vedea candva luminita din capatul tunelului. Intr-o Europa care si-a propus sa deschida granitele pentru o transfuzie masiva de forta proaspata de munca, situatia nu ingrijoreaza pe nimeni. Nu va trece mult pana cand criza cronica a sistemului romanesc de pensii ii va forta pe demnitari sa caute si alte solutii decat pe aceea de a-i trimite pe oameni la cules de capsuni in Spania. Intr-o tara in care consumul a crescut excesiv fata de productie, iar valoarea bunurilor importate e aproape dubla fata de a celor exportate, a mai ramas doar omul, cel mai de pret capital, pe care guvernul, indiferent de culoare politica, nu stie, insa, cum sa-l investeasca, pentru a obtine ceva profit, si se multumeste sa-l trimita peste granite, poate or gasi altii ce sa faca cu el. Mai toate guvernele s-au dovedit inventive cand a fost vorba sa aplice masuri macroeconomice. Au invocat mai mereu macroeconomia, pentru a justifica ingreunarea poverilor zilnice pe capul omului obisnuit. Cu totii asteapta acum pe cineva preocupat si de microeconomie, adica si de viata oamenilor, nu doar de bunul mers al masinilor. Sunt prea putine capsunile din Spania pentru a astampara greva foamei, in care e pe punctul sa intre societatea romaneasca.