Pensionarii lui Gabriel

Ion Longin Popescu
Oferta otravita.

Ultima strategie de publicitate a companiei Gold Corporation din Rosia Montana are la baza folosirea pensionarilor ca vectori de influenta asupra comunitatii si chiar asupra intregii tari. Expertii platiti de Rmgc au inteles ca adevarata problema a acestui proiect nu sunt oficialii, atat de usor coruptibili, ci oamenii simpli, mai ales batranii, care refuza sa-si paraseasca gospodariile. In consecinta, Rmgc a pus la punct tactica zaharelului, oferind "oglinjoare" si "margele colorate" in schimbul "fildesului". Spre deosebire de vremurile colonialiste, cand africanii erau pacaliti cu nimicuri, astazi, noii colonialisti scot din desaga telefoane mobile - in fond, tot nimicuri. Zeci de telefoane "de serviciu", cu abonamente cu tot, au fost daruite satenilor izolati. Apoi, a fost demarat programul "Vecin bun": 15 tineri din sat au fost angajati sa aiba grija de batranii singuri, despre care exista banuiala ca, la timpul potrivit, ar accepta sa-si vanda casele. Cu toate ca multi rosieni au respins oferta otravita, programul merge inainte cu cei mai neputinciosi, care au acceptat. Trimisii Goldului sparg lemne, curata zapada, dau fanul jos din sura, pun la dispozitie o masina pentru cumparaturi sau pentru deplasari de urgenta. Un adevarat paradis, o lume ferice, am putea spune, amintind de scenele propagandistice din anii 50, cand tinerii comsomolisti sovietici trebaluiau prin caminele mutilatilor de razboi. Numai finalul idilei lipseste: lacurile cu cianuri care vor ineca amintirea Rosiei Montane.

Inteleptul, Ecologistul, Revoltatul. Pentru ca ingineria de sunet si imagine sa fie desavarsita, Rmgc a imaginat un triptic cu pensionari care vorbesc direct sau indirect despre "solutia" lui Gabriel pentru Rosia Montana. Asa putem vedea un Intelept ("Daca sta aurul aici in piatra, ce rost are? Ce rost are sa tinem acest zacamant ascuns in pamant"?), un Ecologist ("Sa va spun eu cum e cu poluarea...") si un Revoltat ("Nu exista medic de familie, nu am masina, nu are cine sa-mi aduca medicamente" etc.). Primul dintre ei, venerabilul pensionar Gheorghe Ivascan, spunea anii trecuti ca in veci nu-si va parasi gospodaria si nu va accepta ofertele amagitoare, de oriunde ar veni ele. Se vede insa ca a cedat pana la urma in fata nevoilor familiale (recent, i-a murit un nepot intr-un accident de circulatie). Celalalt actor al dezinformarii este pensionarul Szekely Akos Adalbert, zis "Totancuta", ai carui fiica si ginere sunt angajati la Gold Corporation. Fost excavatorist si miner la releul de benzi subterane, Akos bacsi a devenit peste noapte ecologist, dand sfaturi organizatiilor specializate, chiar si organizatiei Greenpeace, despre cum devine cazul cu poluarea si apa "galitoasa". Oare de ce nu spune nimic d-l Szekely despre tragedia petrecuta in familia sa, unde cumnatul, Ladislau Hruber, si-a pus streangul de gat in Baia de Aries, nemaiputand suporta dorul de locurile natale de care se instrainase, dupa ce a fost obligat sa-si vanda casa din Rosia Montana? De altfel, potrivit unor statistici neoficiale, numarul mortilor prematuri, din randul celor ce au fost stramutati din casele lor din Rosia, se ridica deja la 27! Gheorghe Jorja este pensionarul numarul trei. Locuieste pe deal, in Corna, primeste medicul de familie din Rosia o data pe saptamana (desi in reclama televizata neaga acest adevar) si, in general, nu prea are motive sa fie revoltat. Nu doreste sa plece din Corna, si nu vede cum ar folosi cineva spusele sale in favoarea companiei. Deh, tehnicile moderne de manipulare ii sunt straine octogenarului, care nu intelege cum figura sa de om asuprit de soarta si de batranete sta tocmai bine langa un program infam de stramutare...