Nici sa le apreciem la adevarata lor valoare: o raza de soare venind sa ne incalzeasca la timp trupul infrigurat, trilul privighetorii intr-un binecuvantat ceas de tihna al amurgului, pasnicele explozii de culoare si de parfum ale florilor, cerul deopotriva de inalt si adanc, impodobit cu constelatii stralucitoare, sau numai bucuria simpla ca acei pe care ii iubim sunt sanatosi si ii avem aproape... Dar, pentru ca toate acestea si inca multe altele fac deja parte din cotidian si nu mai avem nici ochi, nici timp si nici rabdare pentru a le privi si intelege, Dumnezeu, in marea Sa bunatate, infaptuieste si alte miracole, cu adevarat tulburatoare, dand veste despre puterea si maretia Lui. Cateva astfel de minuni s-au petrecut la biserica ce poarta hramul "Sfantul Antonie cel Mare", de pe Aleea Valea Boteni, din cartierul bucurestean Drumul Taberei.
Crucea din cumpana noptii
"N-am cum sa uit ziua aceea de 5 iunie 1997. Era o splendida dimineata de duminica, scaldata intr-un soare generos, ridicat pe un cer limpede si senin, pe care nu se banuia nici macar o parere de nor. Am considerat ca si acesta este un semn ca Dumnezeu aprobase planul meu care unora li se paruse cumva deplasat: sa fac o Sfanta Slujba in aer liber, chiar pe locul unde se va inalta viitoarea biserica. N-am pus afise, n-am dat sfoara-n tara, n-am chemat pe nimeni. Slujeam, pur si simplu, in plin maidan, pe un fel de scena improvizata din cateva scanduri aduse de-acasa. Iar daca la prima ora eram doar eu si cantaretul bisericesc, la sfarsitul Liturghiei, am constatat ca in jurul nostru se adunasera si participasera cu evlavie, la o slujba poate mai putin obisnuita, cel putin 25 de persoane. Cine credeti ca i-a adus acolo pe acei credinciosi? Eu? Dumneavoastra? In nici un caz! I-a chemat o putere mai presus de noi: vointa lui Dumnezeu, care, dupa cum stim din cartile sfinte, lucreaza si prin intermediul oamenilor..."
Parintele paroh Constantin Misu se opreste o clipa din povestit, pentru a revedea, cu ochii mintii, acea Liturghie. Il privesc atent: este un barbat inca tanar, in plina putere. Dincolo de vorba cumpatata, in gesturile sale se simte o energie care se lasa strunita mai greu. Cu siguranta, aceasta l-a ajutat ca acum, la nici 48 de ani impliniti, Sfintia Sa sa ridice aici, in Drumul Taberei, cea de-a treia biserica (celelalte doua fiind construite in sate din judetele Giurgiu si Teleorman).
"O enoriasa care locuieste intr-unul din blocurile din vecinatate mi-a povestit ca, uneori, in puterea noptii, pe acest camp se putea vedea aparitia unei cruci - imateriale, care se topea apoi, ca un borangic de fum, in ceata laptoasa a zorilor de zi. Intrucat balconul sau da chiar spre locul in care acum se afla biserica, femeia respectiva putea sa-i vada si anumite detalii..."
Doua batai discrete in usa cancelariei in care stau de vorba cu parintele Constantin, apoi, de dupa un imens buchet de flori, apare in prag chipul unei femei cu ochii ca albastrul deschis al cerului de vara: "Iertati, parinte! Am adus niste flori pentru biserica!". Sfintia Sa se intoarce spre mine, cu o mirare nedisimulata: "Ea este Marina Mares, doamna despre care tocmai va povesteam ca a vazut crucea de pe camp". Femeia confirma, si mult timp dupa aceea, ma intreb daca venirea ei a fost doar o intamplare, ori ceva mai adanc.
Simple coincidente?
"Pana si construirea acestei biserici poate fi considerata o minune, daca avem in vedere ca ea a fost ridicata in numai trei luni. Caramizile parca se asezau singure una peste cealalta, ceea ce inseamna ca demersul nostru a fost pe placul lui Dumnezeu. Acest lucru s-a vazut, de altfel, si pe 18 septembrie 1997, data la care a fost sfintita de catre Preasfintitul Episcop Teodosie Snagoveanul, cand peretii interiori ai noii biserici erau tapetati cu 384 de icoane donate de credinciosi, in numai cateva zile! Dar acum ma intorc cu vreo doua luni inaintea acestui eveniment, pentru a va povesti o intamplare care mi-a dat foarte mult de gandit. Era intr-o sambata dupa-amiaza si ma obseda ideea ca indata se va face luni, cand era ziua de plata a constructorilor. Trebuiau sa primeasca 1.600.000 lei, suma care, la vremea aceea, insemna destul de multi bani, iar in contul nostru nu mai era nici macar o bruma de maruntis. A doua zi, duminica, in timpul slujbei, vine o doamna la altar si-mi spune ca vrea sa doneze niste bani pentru biserica. "Foarte bine" - ii spun - "mergeti la domnul acela de acolo, dati-i banii si dansul o sa va taie chitanta". Femeia insa mi-a replicat ca ar dori ca eu insumi sa-i completez chitanta, fiindca este vorba de o suma ceva mai consistenta. Cat? - am apucat sa intreb, si parca am inlemnit la auzul raspunsului sau: "1.600.000, parinte"."
Drumul de lumina
Biserica "Sfantul Antonie cel Mare" este o constructie modesta, nu are nici amploarea si nici inaltimea ametitoare a marilor lacase de cult care se inalta in ziua de astazi. Cu toate acestea, ea adaposteste nepretuite comori duhovnicesti: este vorba de particele din moastele Cuviosului Antonie de la Iezeru - Valcea si un fragment din femurul Sfantului Pantelimon, ocrotitorul bolnavilor. "Un domn care locuieste in zona si are venerabila varsta de 94 de ani m-a sunat intr-o zi, rugandu-ma sa-i citesc o rugaciune de vindecare, dar in lipsa lui, fiindca nu mai putea merge deloc, ambele picioare fiindu-i aproape paralizate. Am facut o slujba intreaga pentru el si nici acum nu va pot descrie bucuria pe care am trait-o cand am constatat ca rugaciunea mea, impletita cu puternica lui credinta, au dat roade minunate: dupa cateva zile, omul s-a ridicat din pat, n-a mai avut probleme de sanatate si de atunci este nelipsit de la Sfanta Biserica..." Sunt uimit de naturaletea cu care parintele povesteste intamplari aflate mai presus de puterea noastra de intelegere. Cand ii marturisesc acest lucru, Sfintia Sa imi spune ca acestea sunt doar o mica parte dintre lucrurile minunate petrecute aici. Sesizand umbra de neincredere care-mi trece, pentru o clipa, prin fata ochilor, preotul paroh incepe sa depene, cu rabdare, o alta poveste adevarata, petrecuta in anul 1999: "O doamna din Bacau, a carei fata nu se putea casatori, vede intr-o noapte, in vis, o persoana care ii spune sa se ridice degraba si sa mearga la Bucuresti, la biserica Sfantului Antonie, si sa se roage acolo daca vrea ca Dumnezeu sa ii asculte dorinta. A doua zi, dis-de-dimineata, s-a urcat in masina alaturi de sotul ei si au pornit spre Capitala... "Bine", i-am intrebat dupa ce le-am ascultat necazul, "dar cum ati ajuns tocmai la aceasta biserica? O stiati dinainte sau cunosteati macar cartierul acesta?". Raspunsul lor a fost de-a dreptul halucinant: "Parinte, suntem din provincie, nu cunoastem Bucurestiul, iar in Drumul Taberei n-am mai fost niciodata. Practic, noi am plecat de-acasa fara sa stim incotro mergem, dar ne-am ghidat dupa un fel de lumina care s-a aflat tot timpul in fata noastra, aratandu-ne drumul. Ne credeti sau nu, dar am ajuns aici pe o carare de lumina..."". Nu ma pot stapani sa nu-l intrerup: "Sa nu-mi spuneti ca fata lor s-a casatorit imediat dupa ce ati facut rugaciunile de cuviinta!". Parintele Constantin zambeste pe seama indoielii mele: "Nu chiar imediat, ci dupa trei luni! De altfel, m-au invitat si pe mine la nunta... Inca pastrez, in sertarul acela, invitatia insotita de o scrisoare de multumire. Doriti sa le vedeti?!".
Icoane pe lingurita euharistica
De multe ori vedem in jurul nostru lucruri care se intampla in mod real. Le vedem - ca sa folosesc unul dintre cele mai frecvente pleonasme - "cu ochii nostri" si parca tot nu ne vine sa credem ca este adevarat. Iata, in acest sens, un exemplu edificator, oferit de parintele Constantin: "Nu cu multa vreme in urma, am impartasit-o pe sotia d-lui inginer Manescu, o femeie deosebit de credincioasa, din parohia noastra. Fiind foarte bolnava, dumneaei a considerat ca trebuie sa ia neaparat Sfintele Taine, pentru ca, dupa cum probabil stiti, ele au extraordinare puteri vindecatoare, atat pentru trup, cat si pentru suflet. Pare greu de crezut, dar imediat dupa ce am impartasit-o, pe metalul linguritei au aparut, in miniatura, desigur, doua icoane: in interiorul linguritei, cea a Inaltarii Domnului, iar pe partea exterioara, icoana Sfantului Gheorghe calare pe cal. Am pastrat acea lingurita, tocmai pentru ca cine nu crede s-o poata vedea!".
Auzind intamplarile minunate de aici, oricat de sceptic ai fi, n-ai incotro si trebuie sa te inclini in fata evidentei. Altfel spus, "Sa dai Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu". La intrebarea din finalul discutiei noastre, daca toate acestea pot fi considerate minuni, parintele Constantin zaboveste cu raspunsul, parca pentru a-si cantari foarte bine vorbele, apoi imi spune, cu aceeasi voce calda, care stie sa patrunda si sa rascoleasca cele mai adanci tainite ale constiintei: "Eu v-am povestit niste fapte care s-au petrecut la bisericuta noastra. Nu pot sa afirm ca sunt neaparat minuni, dar nici nu incerc sa le banalizez. Un singur lucru pot sa va spun cu certitudine: credinta sincera face minuni uimitoare, este capabila sa realizeze vindecari miraculoase si poate chiar muta muntii din loc, asa cum afirma Insusi Fiul lui Dumnezeu. Nu trebuie sa alergam dupa minuni, ele vin singure, cu conditia ca noi sa traim duhovniceste, in spirit autentic crestin. Adica sa fim cumpatati, sa vorbim putin si cu judecata, sa dam dovada de smerenie in toate imprejurarile, sa facem fapte bune si sa-i privim cu mai multa intelegere pe cei din jurul nostru. In fruntea acestor virtuti trebuie sa stea lucrurile cu adevarat importante si folositoare pentru mantuirea sufletului: rugaciunea, postul, frecventarea bisericii si primirea cu vrednicie a Sfintei Euharistii. Nici dupa ce se indeplinesc toate aceste conditii, eu nu pot garanta ca vom mai fi martori ai altor miracole, in schimb, va asigur ca ne vom bucura mereu de harul si binecuvantarea Domnului nostru Iisus Cristos, care ne-a confirmat, odata pentru totdeauna, acest adevar esential: "Cel ce crede in Mine are viata vesnica si cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane in Mine si Eu in el..."".
Victor M. Ionescu
Fotografii de Petre Cojocariu