Povestea bolii
- V-ati gandit vreodata, in toti anii acestia de lupta cu boala, care a fost cauza aparitiei ei?
- Boala mea a inceput in anul 2001, intr-o perioada in care eram tare suparata si cu multe probleme de rezolvat. Probleme sufletesti, pe care n-ai cum sa le impartasesti chiar oricui si oricum. Necazuri si ganduri care raman de obicei intre peretii casei, pe care nu le spui nimanui, din foarte multe motive, si care te apasa apoi ca un bolovan. Cred ca aceasta este una din cauzele bolii - tensiunea in care am trait, la care se adauga si alimentatia la intamplare, haotica. Atunci mi-au aparut la sanul stang primele semne de boala. N-am fost la nici un medic, nu prea stateam bine cu banii, n-aveam platite nici taxele pentru asigurari de sanatate. Am crezut ca o sa se rezolve totul, daca trec de perioada aceea de suparare. Dar boala a evoluat, sanul s-a umflat din ce in ce mai tare si mi-am dat seama ca nu e bine ce se intampla, chiar daca atunci, la inceput, n-am avut dureri. O vecina a vazut necazul in care ma aflam si mi-a spus ca la Sibiu exista un specialist iridiolog, d-l Ioan Albescu, care pune diagnostice si recomanda si tratamente, studiind ochiul bolnavului. Mai cu fereala mi-a spus, pentru ca nu stia daca voi fi capabila sa tin regimul alimentar pe care-l indica dumnealui. Se gandea ca n-am sa pot tine postul si rugaciunile cu care incepe tratamentul si fara de care nu te poti vindeca. Am ajuns la d-l Albescu intr-o duminica si dumnealui mi-a spus ca ar fi bine daca m-ar vedea mai intai un doctor. Am plecat a doua zi la Cluj, am facut o mamografie si in aceeasi zi aveam in mana biletul semnat de oncologii de acolo, bilet pe care scria neoplasm de san stang, stadiul Iv, cu metastaze. Nu va pot spune ce-am simtit in momentul acela. Ce spaima si disperare m-au cuprins! Ma gandeam la fetita asta care era numai de cativa anisori, la ce va face ea, daca eu am sa dispar. Tot drumul, de la Cluj pana acasa, nu mi-a iesit din cap gandul ca fata mea va ramane a nimanui. Si-atunci, pe drumul acela care parca nu se mai termina, m-am gandit ca trebuie sa fac tot ce este omeneste posibil ca sa nu-mi las fetita singura, ca trebuie sa traiesc, ca am pentru ce si pentru cine sa traiesc. M-am dus cu analizele la d-l Albescu, la Sibiu, si dumnealui mi-a spus foarte calm si hotarat ca situatia mea era foarte grava si ca daca mai continui sa traiesc si sa mananc la intamplare, cum facusem pana atunci, am cam terminat-o cu viata. Mi-a spus ca trebuie sa tin un regim foarte sever, si ca daca ma gandesc ca n-am sa fiu in stare sa-l tin asa cum trebuie, n-are rost sa ma mai chinuiesc degeaba, n-are rost sa-l incep. Pe de alta parte, tot dumnealui mi-a dat sperante, adica mi-a spus ca e posibil sa ma vindec daca sunt perseverenta, daca am incredere in mine, daca am vointa.
- In ce consta acest regim?
- E un regim de curatare a corpului de toxine, un regim naturist, vegetarian, in care alimentele nu sunt trecute prin foc. Mi-a fost foarte greu la inceput. Ma duceam la frigider, il deschideam, ma uitam si-l inchideam la loc. Mi-a intrat in minte, ca un cui inrosit, ce mi-a spus d-l Albescu, ca daca nu respect regimul alimentar, nu apuc sa-mi vad copila mare. N-aveam ce lua din frigider, ca pe lista de alimente interzise erau carnea, ouale, branzeturile, grasimile. Ma duceam la caietul in care aveam scris ce-am voie sa mananc: legume, fructe, ceaiuri si sucuri proaspete de legume si fructe, si-mi alegeam de acolo ceva. Oricum, din momentul in care am inceput tratamentul si pana astazi, niciodata nu l-am abandonat, l-am urmat intocmai, si in zile obisnuite, si in zile de sarbatoare.
- Cand au aparut primele semne de ameliorare a bolii?
- Cam la patru luni de la inceperea tratamentului am vazut deja primele semne de vindecare. Incepusem sa ma simt mai bine. Imi revenise si mirosul, care disparuse cu totul, si starea sufleteasca era alta. Cand eram in faza aceea grava, nu puteam nici sa rad, nici sa plang, n-aveam simtul gustului, n-aveam miros, eram ca o bucata de lemn. Eram ca intepenita de spaima bolii grave pe care o aveam. Doamne, cat de singur esti in fata bolii! Dar nu e bine sa te lasi doborat de spaima. Trebuie sa crezi ca intotdeauna mai este o portita de scapare. E important sa crezi, sa ai speranta. Nimeni nu-mi purta grija, numai bunul Dumnezeu m-a intarit de-am putut razbi. Credinta in marea si sfanta Lui bunatate, speranta si dorinta mea de a trai, astea m-au ajutat. Pai cum sa mor? Ca am un copil de crescut!
- Cu alte cuvinte, mai ales in tratarea unei boli grave, este nevoie si de tratarea sufletului, nu numai a trupului, nu-i asa?
- Stiti ce mi-a spus d-l Albescu, dupa ce mi-a dat prima serie de sfaturi si prima lista cu ce trebuie sa mananc? Mi-a spus ca trebuie sa curat si sufletul, nu numai trupul de toxine. Ca numai daca pica tavanul pe mine, numai atunci am scuza sa nu merg la biserica. Din ziua aia, am luat drumul spre manastiri. Am cerut sfatul unor duhovnici buni. Am fost la parintele Petroniu, de la Manastirea Turnu Rosu, am fost la schitul Stanisoara. La Manastirea Turnu ma duc si acum, o data pe luna, si stau cate doua-trei zile. Ma rog, ma spovedesc, ma cuminec. Am alta stare sufleteasca atunci cand ma intorc de acolo. Sunt alt om. Eu stiu ca dumneavoastra ati scris mult in revista despre cat e de importanta rugaciunea in tot ceea ce facem. Eu nu stiu sa vorbesc asa de frumos cum scrieti dvs. in revista, dar va pot spune ca fara rugaciune n-as fi gasit reazem in toata aceasta perioada grea a vietii mele. Cum sa nu ma vindec, daca o aud pe fetita mea, seara, cum zice la sfarsitul rugaciunii: "Doamne, tine-o pe mami a mea si fa-o bine!"? Cum sa nu fac tot ce pot eu, tot ce-i omeneste posibil ca sa ma vindec? De multe ori ma gandesc ca parca s-a petrecut o minune cu noi: eu i-am dat viata si ea mi-a dat mie putere si speranta de a trai.
- Au trecut aproape patru ani de cand ati inceput tratamentul pentru boala dvs. E mai usor acum de tinut regimul acesta sever?
- Da, acum m-am obisnuit cu regimul, nici nu mai am pofta sa mananc altceva, decat ceea ce am scris pe caiet. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al domnului Albescu, simt ca am invins boala. Dar nu dau inapoi, urmez cu aceeasi grija toate indicatiile pe care mi le da. Boala asta e ca un dusman viclean si perfid. Poate sa stea adormita ani de-a randul si sa te atace cand nici nu te astepti. De aceea este important sa fii pregatit oricand. Eu m-am obisnuit sa vad partea frumoasa din tot ce mi se intampla intr-o zi. Sa fiu increzatoare. Stiu ca trebuie sa evit supararile, conflictele, certurile. Nu ma mai supar pentru orice. Stiu ca de mine depinde viata pe care o mai am de trait si vreau ca atata cata va fi de acum inainte, sa fie curata ca si bucuria din ochii copilei mele.
Dr. Ioan Albescu are cabinetul in Sibiu, str. Alba Iulia nr. 8 (cu intrare din str. Onisifor Ghibu). Primeste bolnavii in fiecare luni, de la ora 15.30.