"Parasca, stii ca pe 24 Faurar se marita pasarile?", m-a intrebat tata intr-o seara de iarna, zambindu-mi intr-un fel anumit, ca atunci cand il napadeau amintirile: imagini minunate, de pe vremea cand era foarte tanar si Cineva de Sus ii trasa drumul vietii, presarandu-l cu semne. Si semnele nu sunt oferite oricui, ci numai acelora ce le pot intelege si respecta.
Tocmai trecuse Dealu, batand Calea Magarului, adica venind in Maramures de ginere. Si a fost mare uimire insuratul sau "Peste Deal", pentru ca nu era un om oarecare, ci Aurelu lu Indreiu Diacului din Danesti, om intre oameni, cu stare buna. Pe langa aceasta, era si frumos, inalt, destept, si fetele umblau dupa el funie. Pe sate, in vremea aceea, se insurau numai cei cu hibe: gujditii (cocosatii), schiopii, ciungii, ochiorbusii (cu strabism), heticosii (bolnavi de plamani), prostalaii si coldusii. Or, el era un daruit de Dumnezeu.
Ca sa mearga intr-o seara la draguta lui, batea cu piciorul cei vreo cincizeci de kilometri, strabatand muntele Gutai pe scurtaturi. Ajuns in satul Mara, drumul devenea drept, insa dura mai mult decat traversarea Gutaiului, pentru ca ii atineau calea sase-sapte fete frumoase, imbiindu-l sa intre in casa, la placinte fierbinti. El stia insa ca trebuie sa ajunga la mandra cea cu ochi albastri, stralucitori, pe care o cunoscuse in vis si-apoi o vazuse aievea, de sarbatoarea Santamariei, la Manastirea din Sisesti. Era imbracata in port popular si purta pe cap o coronita de flori de camp. Camasa alba, parul blond impletit in doua cozi grele si coroana de flori o faceau sa semene cu un inger. Asa o aleasa nu era de lasat si feciorul cel mandru tinea drumul drept.
Nunta in cer
"Cum se marita pasarile?", am raspuns intr-un tarziu la intrebare. "In primavara, dupa ce am vinit io aici de ginere, socru meu o fost iesit a ara de grau de primavara si m-am dus la el. Era in 24 Faurar. In 24 Faurar sa marita pasarile ca oamenii si umbla tat cate doua alaturea. In zaua aceea, atata ciripesc, de-ti ieu auzu. Doamne, mandra larma fac! Tate au nunta, numa uliu si cucu nu. Si-o fost atuncea un Faurar cald ca vara. S-o fost dus tat omatu, erau rasariti clocoteii (ghioceii). Margand la socru-meu, atata m-am bucurat de pasari, cum zburau doua cate doua, cum sa jucau si sa veseleau! Cand am ajuns, am zas: "Vai, cat de mandru ciripesc pasarile!". "D-apoi astazi ii 24 Faurar si sa marita pasarile si-i bine a semana grau de primavara ca-i tare rodit. In zaua aiasta ii cel mai bine. Poti semana in alta zi, ca nu-i ave acelasi rod in veci". N-oi uita zaua aceea mandra cat oi trai. Si, intr-adevar, o fost mult grau de primavara in anu acela. S-apoi, de-acoale inainte, am stiut care-i lejea si totdeauna m-am uitat in sus, ca sa vad si sa ascult cum canta si nuntesc pasarile cerului. Si-mi aduc aminte ca io cu mama-ta ne-am logodit tot in 24 Faurar. In sara acee, am fost inaintea popii si i-am dat inelu. Logodna sa facea la preot pa acele vremuri. Si tot la preot sa desfacea.
Noa, apoi noi ase am stiut sa ne conducem lucrarile si viata: dupa voia lu Dumnezau, dupa semnele ceriului, dupa soare, dupa formele lunii, dupa stele, dupa nunta pasarilor. Da si cand o fost frig si omat in 24 Faurar, pasarile tat o facut nunta. Ele n-o dat gres, nu si-o amanat data nuntii. Ooo de mine si de mine, ce ma bucuram! Stam pa loc si cate un ceas si ma uitam la ele. Stiam ca sa desprimavareaza si o da Dumnezau ca s-a duce pustusagu de omat. Ca iarna nu-i draga nimarui, numa coconilor, ca sa dau pa turlis (gheata) si cu sania. Nici la bietele pasaruci nu li-i draga. Multe mor de frig, da nu stiu ce sa face corpu lor, ca nu pre vezi pasari moarte. De cand sunt, daca am vazut doua-tri. Ce sa intampla cu ele dupa ce mor, nu stiu. Dispar? Mie mi-s tare dragi. Mi-s dragi ca sufletu. Pasarile graiesc si-ti spun ce ai de facut, daca le asculti cu atentie. De multe ori, m-am luat dupa ce-o povestit. Si ca sa multumesc ca m-o ajutat, cand am cules ciresele, merele, perele, nucile, am lasat pentru ele pa varfurile pomilor cele mai mandre poame. Sa aiba ce manca, mai ales iarna, ca is oarecum sfinte; io ase le vad. De ce cunosc mersul timpului mai bine ca oamenii? Si cum stiu ele sa se intoarca din lumea larga la cuibul lor? Este una la care-i zace "pasarea plugului". Acee fluiera tare si intoarce glasu foarte frumos. Nu-i om pa lume sa poata fluiera ca ea. Pana n-ai auzit-o fluierand, n-ai cutezat sa ari si sa sameni porumbu, ca daca te-ai grabit, o rasarit si-o inghetat."
Ziua dragostelor
In acest moment a intervenit mama, care stia de la bunica ei un alt inteles al acestei zile de 24 Februarie, proiectand asupra ei o lumina sentimentala. "Mama cea batrana zacea ca in 24 Februar, cand sa marita pasarile, ii "ziua dragostelor". Si zacea ca-i bine sa nu fii sangur, ba sa te intalnesti cu cine ti-i drag. "Cine-a pune mana pa tine te-a iubi tat anu. Si tu daca pui mana, tat ase". Ca pasarile nu-si parasesc puii si cuibu si soata. La ele dragostea ii sfanta. De-ar fi si oamenii ca ele", a adaugat mama. "Da mai mult si mai mult isi iubeste sotaia porumbelu. Daca unu moare, celalalt nu mai mananca si nu mai bea nimic. Sa lasa mortii. In 40, cand ne-am luat laolalta cu tata-tau, m-am dus de nora in Danesti. Ne-am dus cu carale - o fost in october - cu druste, cu nanasi, cu ceterasi, cu nuntasi. O venit dupa mine de peste deal cu mirele si cu steagu si cu socrii. Tati nuntasii mirelui o venit... Si cum ne-am bagat in casa, o si aparut socacita cu un blidut de lut, in care era o pasaruica fripta, un porumbel, si-o zas: "Ie si mananca!". Soacra, ierte-o Dumnezau, i-o apucat blidu din mana si-o sfadit-o: "Ce-ai facut? De ce-ai omorat porumbelu? Dac-are prunci, apoi cine i-a creste, ce-a fi de capul lor? Nu t-am spus ca nu vreau sa omori porumbelu si sa sufereasca sotaia lui? Traiasca fiecare, cata viata li-i scrisa de la Dumnezau! Du-te si-l da la cane ori la mat". Asa femeie scumpa si cuminte o fost soacra mea, da i-am fost nora numa trei zale, ca am lasat acasa doi bunici batrani si bolnavi, si tare amar o plans dupa mine cand o vazut ca ma duc in alt sat. Ei m-o crescut. Mama o murit in bratele mele, cand aveam 14 ani. Tata s-o insurat si s-o dus la femeie. Pa noi patru coconi ne-o crescut batranii. M-am tat gandit la ei si am plans. Si tata-tau, daca o vazut ca sufar si daca m-o iubit o venit cu mine. O zas: "Nu vreau sa te vad suparata". Si bine-o fost, ca i-am grijit, si ne-o dat o avere mai mare decat am fi avut in Danesti. Numa mi-o fost greu cu sase copii. Eu n-as fi vrut sa avem atatia, da tata-tau o zis ca el ii sangur aici, peste munte, si vrea sa aiba pa oarecine; vrea sa aiba neamuri, familie. Si n-am cutezat sa nu-l ascult, ca si el m-o ascultat si-o venit cu mine aici, unde-i mai greu de trait. Noi n-am facut nimic unu fara celalalt, nu ne-am ascuns, n-am dosat banii, nu ne-am mintat, nu ne-am inselat. Si pa voi, dupa cum stii, va iubeste ca pa ochii din cap. Tan minte ca in sara acee, in 24 Faurar, cand o zinit la mine in sat din armata, o venit cu gand de logodna, ca mi-o adus un inel de aur cu pietruca albastra, numa ca era trudit de pa drum. Si io am glumit: "Apoi daca mi-ai adus inelu, inseamna ca trebe sa merem inaintea popii, maine sara". "Da de ce sa nu ne ducem in sara asta?", mi-o raspuns. Si ne-am dus. N-am trait fara nici o grija, ca pasarile, da am avut o viata frumoasa si draga laolalta. Si-am petrecut si-am cununat patruzeci de perechi si nici macar una dintre ele nu s-o despartit. Apoi, cati copii am botezat, nu le mai stiu numaru."
"Am fost fericita cu tata-tau", imi zicea adeseori mama, "numa ca toata viata m-am temut sa nu pateasca ceva. In timpul cununiei, cand eram in biserica, am auzit o voce in ureche care-mi soptea: "Vei ramane vaduva, Luchiana". Am plans amarnic. In toata viata mea, n-a fost zaua lasata de la Dumnezau sa nu ma rog pentru el. Da vezi, vaduvia mi-o fost scrisa in Cartea Vietii, si-am stiut din zaua cununiei ca a fi asa."
In octombrie 90, tata si mama si-au sarbatorit nunta de aur - cincizeci de ani impreuna. Au venit feciorii si fetele, ginerii, nurorile, nepotii si stranepotii. Toti erau neamuri cu tata, asa cum a vrut. Familie numeroasa. Apoi au trecut sarbatorile in pace, Craciunul, Anul Nou, Boboteaza. Apoi, intr-o zi, el a zis: "Doctore, mi se opreste sufletu". Asa a intrat mama in vaduvie.
Dar nici moartea nu i-a despartit. Comunicau, stiau unul de altul, se ajutau! Cum plangea dupa el fara incetare, intr-o dimineata mama mi-a spus: "L-am visat pe tata-tau. M-a sfadit cumva. O zas: "Nu mai plange atata si nu ma tat striga sa te aduc la mine, ca Aici nu eu comand. Cand ti-a sosi ceasu, ii vini. Pana atunci, roaga-te, ca tare mult ma ajuti"".
Si asa a facut. Au ramas mereu alaturi ca sfintele pasari ale cerului. Sau, poate, sufletele lor sunt doua pasari cu pene albastre, care vin adeseori si se aseaza pe crengile pomilor din gradina.