Apartamentele cu mai multe camere costa de cateva ori in plus. Au inceput sa fie cautate apartamentele situate la etajele superioare. Sunt ceva mai ieftine, nu pentru ca s-ar fi rezolvat problema liftului mereu stricat sau a gunoiului care infunda ghenele. Oamenii nu se mai uita, nu mai au timp de amanunte. Blocurile, de multe ori murdare, nerenovate de la constructie, sunt inghesuite unul intr-altul, cu terenurile dintre ele sufocate de garaje improvizate. Unde mai ramane un loc liber, creste din senin o crasma sau un butic cu de toate. Transportul in comun isi taie cu greu drum prin cartiere. Pe vremea cand comunistii ctitoreau marile dormitoare, lumea era incurajata sa se mute langa fabrica, sa nu bata creanga prin oras. A rezultat o ghetoizare industriala care acum condamna populatia refugiata in suburbii sa bata kilometri pana la statiile de masina. De asta, pretul apartamentelor fluctueaza si in functie de apropierea de metrou, dispensare, sectii de politie, hypermarketuri.
In Bucuresti nu s-au mai construit case de ani de zile. Sau a construit Agentia Nationala a Locuintei blocuri si vile costisitoare, fatoase, dar care nu au putut fi racordate la gaze si curent pentru ca primaria nu autorizase constructia. Uneori terenul pe care s-a construit era revendicat si constructia s-a dovedit un abuz. Greu de crezut, dar exista primarii, vorbim despre orase mari, resedinte de judet, care nu au harti exacte pentru propriile terenuri. O neglijenta care a venit ca o manusa pe mana lunga a celor care au luat case si terenuri intravilane cu toptanul, profitand de preturile mici sau de coruptia functionarilor. Arhivele primariilor sunt brambura, nu se stie daca un teren care ieri era maidan, azi nu a incaput pe mana vreunui grangur care construieste acolo de zor o supervila, chiar daca nu a primit avize de urbanism, sanitare sau de constructie.
A devenit o traditie, orice candidat la primarie ii caineaza pe cei fara locuinte. Daca am aduna promisiunile de locuinte ale candidatilor la primarii am strange apartamente si cartiere cat pentru toti locuitorii marilor orase europene laolalta. Dar cata vreme problema restituirii caselor si terenurilor confiscate de comunisti nu este rezolvata, primariile nu pot face nimic. Poate ca nici nu vad ce ar putea face. Locuintele sociale, blocurile de locuinte nu aduc prea multi bani. Oricum mai putini decat fac agentiile imobiliare care vand cu efort minim, putinul disponibil la preturi tot mai mari. Agentiile imobiliare si bancile care dau credite ipotecare sunt cele care controleaza preturile locuintelor, nu constructorii sau proprietarii de drept. Ramane o intrebare fara raspuns: cine controleaza aceste agentii minunate si preturile lor zburatoare? Deocamdata nimeni pentru ca, de cele mai multe ori, agentiile nu lasa in urma poteci de hartii si documente. Ele percep un comision de trei la suta din pretul vanzarilor si, de aceea, au interesul ca preturile sa fie cat mai piperate. Au ajuns sa controleze mai mult de 90 la suta din vanzarile de locuinte, prin urmare, catre ele, si nu catre primarii, ar trebui indreptate milioanele de cereri de locuinte care se inregistreaza anual. Iar daca, in cele din urma, gasesti de cumparat un acoperis deasupra capului, fie el si peticit, igrasios, lor ar trebui sa le multumesti, ca n-au schimbat pretul in ultima clipa sau ca te-au ajutat, cu pilele lor, sa faci un credit la banca, mare si lung sa-l platesti pana la pensie, uneori si dupa. Iar daca ai o garsoniera, fie ea si confort trei, ce-ti mai poti dori? Cel mult sa te muti la loc cu verdeata!