Doamne, ce in ceruri esti!
Te rugam sa ne pazesti!
Pazeste tarisoara toata
Sa nu mai fie tradata!
Alunga departe strainul
Sa nu mai planga romanul.
Va scriu o scrisoare in numele copiilor romani din Tiraspol si va rog, daca puteti, sa o trimiteti si la alte ziare, ca sa afle cat mai multi oameni ce mult sufera copiii romani din Transnistria si in ce conditii grele invata, dar si ce lucruri frumoase pot sa faca si ce poezii au scris! Noi nu avem sala de sport, nu avem sala festiva, nu avem laboratoare... avem numai o mica incapere, care si ea a fost devastata anul trecut.
Lasa sa stie o lume intreaga, ca aici, copiilor romani le sunt incalcate drepturile si nimeni nu stie cum sa ne apere! As avea sa va povestesc atatea lucruri! Pe 15 iulie 2004, a fost o zi de neuitat pentru mine si pentru noi toti cei ce gandim si judecam romaneste. Eu cu fratele meu, Andrei, trebuia sa plecam la tara, la bunici, cand am auzit telefonul sunand. Mama ne-a anuntat ca nu mai plecam nicaieri si a iesit repede din odaie, cu ochii in lacrimi, iar noua ne-a spus sa nu plecam nicaieri din casa. A lipsit toata noaptea. La scoala romaneasca se intampla ceva groaznic. A fost distrusa din temelii. Totul a fost furat, incarcat in masini si dus intr-o directie necunoscuta. Am mers si eu la scoala a doua zi, si vedeam ca toti profesorii plangeau si parintii la fel; toti erau agitati si revoltati, scoala era inconjurata de multa militie. Profesorii si noi toti eram alungati peste drum ca niste caini. De atunci, zilnic am mers cu mama si am protestat in fata scolii, nu puteam sta mult acolo, fiindca parintii ne trimiteau acasa. Ei ramaneau pana seara. Nu aveau nici mancare, nici apa, nimic. Apoi, noi, copiii, impreuna cu cei maturi, am facut un sondaj de opinie prin oras: adunam semnaturi de la populatie, daca sunt de acord cu inchiderea scolii romanesti din Tiraspol. Atunci am scris eu prima poezie din viata mea. Incepe asa: "Cum sa invat intr-o limba straina/ Daca limba mea e limba romana?".
Apoi, am inceput sa merg cu mama la diverse mitinguri de protest la Chisinau, si am participat, impreuna cu profesorii, colegii mei de scoala si parintii, la pichetat ambasada Rusiei, pana cand scoala noastra s-a deschis din nou.
Ce ne-a facut sa rezistam? Suntem "moldoveni", dar profesorii la scoala ne-au explicat de ce suntem noi "moldoveni" si nu suntem romani. Foarte mult discutam cu profesorii de istorie, de limba romana. Iar mama zice: "...Ne-au distrus ticalosii atatia ani, dar acum nu voi mai permite ca pruncii mei sa fie robii cuiva".
Poate suntem inca micuti si nu pricepem inca multe lucruri, dar stim una: avem o limba atat de frumoasa si un popor atat de destept... de ce sa studiem in alta limba, daca trebuie sa aflam cine suntem, iar cand vom creste mari si vom avea si noi copii, sa stie si copiii nostri cine le-au fost stramosii. Daca vom studia in limba rusa si copiii nostri la fel, n-o sa mai stim cine suntem si de unde ne vin radacinile.
Voi stiti ce dorim noi, copiii romani din Tiraspol?
Dorim sa fim auziti de toata lumea,/ sa avem si noi drepturi egale cu toti copiii,/ sa invatam in conditii normale./
Iar acum, va spun ultima mea dorinta: Sa avem o tara mare./ Sa nu mai fie hotare/ Pomii sa ne infloreasca,/ Holdele sa inverzeasca,/ Iar strainul sa dispara/ Sa nu mai aiba loc in tara./ Sa ne-ntalnim frate cu frate/ Sa ne iubim pana la moarte!
Elena Padurean, 14 ani, eleva la Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol (e-mail: elena777p@yahoo.com)