S-a intamplat cand presa a sesizat ca frecventa castigatorilor de partid si de stat la Loto este mai mare decat regulile probabilitatii. Dar si cand un amarastean a pretins ca biletul sau castigator i-a fost sustras de un ofiter Sri care a castigat astfel o suma consistenta. Sau cand s-a aflat ca un politician afacerist a facut o tranzactie in marginea legii cu Loteria Romana in urma careia, zic procurorii, a prejudiciat statul cu o caruta de bani.
Pasiunea romanilor pentru jocurile de noroc are trasaturile unei idei fixe. Omului de rand ii sunt inaccesibile trucurile prin care cei mai bogati 300 de romani si-au facut averile. De regula, este vorba despre un parteneriat public-privat care depaseste legalitatea. Pentru asta iti trebuie reteaua de interese si relatii ca sa deschizi usile si buzunarele care trebuie. Trebuie sa stii cand se organizeaza licitatiile cu usile inchise si sa dai pretul corect.
Buzunarele Loteriei, inchise pentru multi dintre impatimitii celor 6 numere norocoase, sunt cuibusorul de nebunii al multor afaceristi. Scandalul declansat de vicepremierul Copos a dat la iveala nu ca afacerea in sine, daca e adevarata, seamana a gainarie (de vreme ce beneficiarul se lauda ca are jumatate de miliard de euro, din afacerea cu pricina castigand doar un milion), ci bunastarea in care traiesc capii Loteriei. Aici intra case proprietate personala ridicate de sefii Loteriei din lipsa de noroc a altora, sedii opulente, salariile, primele si privilegiile bosilor jocurilor de noroc. Probabil ca este singurul caz in istoria intelectuala a Romaniei in care e suficient sa numeri pana la 49 pentru a ajunge in fruntea unui imperiu financiar. Si ce imperiu!
Marea smecherie a jocurilor de noroc nu putea trai fara sprijinul politicienilor zilei. Si oamenii nu s-au calicit. Banii erau bine dramuiti intre sport, industria fotbalistica si buzunarele sefilor. Acestia sunt marii castigatori la Loto din istoria norocului pe piciorul nostru de plai. De ce nu a protestat nimeni? De ce nu s-a vorbit despre vilele sefilor Loteriei de la Snagov, de casele de vacanta din Piatra Craiului? De masinile de lux care le faceau viata suportabila in cea mai saraca aspiranta la integrarea europeana? Un raspuns posibil? Oamenii au inceput sa considere firesc ca, o data cu functia, sa creasca vilele, nivelul de trai si conturile in banca.
Dupa explozia cazului Copos, a fost decopertata doar zona cu vile si conturi a sefilor Loteriei. La fel de norocoase sunt si numerele de pe carnetele noastre de asigurati. Sefii caselor de asigurari de sanatate sau de pensii sunt si ei bugetari fericiti. Daca ar fi sa evaluam sistemul dupa salariile si sediile acestor agentii guvernamentale de extorcat bani, am putea crede ca traiesc si in Romania pensionari fericiti si ca bolnavii nostri sunt mai sanatosi decat bolnavii altor tari, unde banii privati sunt gestionati pentru renovarea spitalelor, nu pentru constructia de sedii pentru sefi. Daca am evalua sediile companiilor de stat falimentare, vom vedea ca principiul Loteriei Nationale a functionat si in aceste domenii. Mirarea ministrului mediului ca zecile de milioane primite de la Uniunea Europeana pentru ecologizarea minelor s-au cheltuit aiurea este aproape retorica. Banii au fost castigati de norocosii din fruntea companiilor miniere.
Loteria Romana functioneaza peste tot. Este imaginea in mic a sistemului fiscal din Romania, unde cotizeaza toti si castiga cativa, alesi pe spranceana. Imorala nu este aritmetica premiilor si sintaxa castigurilor, ci faptul ca nimeni nu a spus pana acum ca de fapt pretul pentru un bilet la Loto este si el o taxa. Taxa pe noroc. E normal ca, intr-o tara unde norocul este la mare pret, sumele colectate sa-i transforme pe cei care controleaza sistemul in cei mai bogati 300 de bugetari.