Autoarea acestei carti este, alaturi de Vladimir Tismaneanu, cel mai bun specialist in istoria comunismului romanesc. Pe langa activitatea didactica la Universitatea Bucuresti si munca de cercetare in arhive, Lavinia Betea a avut curiozitatea sa cunoasca si versiunea unor personaje politice importante din perioada stalinizarii Romaniei, sa afle de la sursa adevaruri ocultate. Dupa 1990, ea a purtat lungi convorbiri cu fosti demnitari comunisti (constienta ca, odata cu ei, vor disparea marturii importante pentru istoria perioadei) si le-a publicat in volume de tot interesul: Maurer si lumea de ieri, Alexandru Barladeanu despre Dej, Ceausescu si Iliescu, Paul Sfetcu - 13 ani in anticamera lui Dej, Convorbiri neterminate cu Corneliu Manescu. Bibliografia ei e mai vasta (a scris cea mai buna carte despre cazul Lucretiu Patrascanu, Moartea unui lider comunist, precum si cateva studii de psihologie sociala si politica), dar am mentionat volumele de dialoguri fiindca in ele au ramas versiunile unor participanti la evenimente. Lavinia Betea are o intelegere nuantata a epocii, nu judeca in alb si negru si, chiar daca e vorba de personaje detestabile prin fanatism, oportunism sau cinism, e important sa aflam - cat se mai poate - ce au de spus (nu degeaba e dansa specialista in psihologie politica). Dupa convorbirile inregistrate cu fosti inalti nomenclaturisti, in cartea pe care v-o recomand azi si-a ales ca interlocutor un "martor exemplar" pentru alta categorie: a victimelor comunismului. Octogenara cu o buna memorie, doamna Ioana Berindei vorbeste despre suferintele prin care a trecut fara incrancenare. Incapabila de ura ("cu ura nu mai poti intelege nici prezentul, dar trecutul"...), ea prefera sa evoce luminile vietii, scanteile de umanitate intalnite chiar si in cele mai negre experiente ce i-au fost date. De ce e Ioana Berindei un "martor exemplar" pentru categoria persecutatilor? In primul rand, prin origine. Este fiica lui Ioan Hudita care, pornit dintr-o familie de la tara, cu multi copii, a ajuns, datorita inteligentei si straduintei, sa-si ia un doctorat stralucit la Paris si sa predea istorie diplomatica la universitatile din Iasi si Bucuresti. Convingandu-se ca reusita in cariera e dependenta de sprijin politic, in 1931 a intrat in Partidul Taranesc Democrat, care in 1934 a fuzionat cu Pnt. In 1944-1945 a fost ministru al Agriculturii in guvernele Sanatescu si Radescu, dar, incepand din 1947, "recunostinta fata de tovarasii de drum" avea sa-l azvarle in inchisoare. Detinut, fara judecata, pana in 1955, a fost din nou arestat si anchetat timp de un an in 1961, fara a i se fi gasit vreo vina, alta decat aceea ca fusese un politician marcant in Pnt, or, fostele partide istorice trebuiau distruse. Si nu doar politicienii, ci si familiile lor. Nu erau de ajuns confiscarea tuturor bunurilor lor, respingerea de la studii a copiilor si trimiterea la munca de jos a unor intelectuali: dupa model leninist, intreaga aristocratie si burghezie trebuiau eliminate. Casatorita la 21 de ani, in 1945, cu Dan Berindei (coleg la Facultatea de Istorie si iubirea vietii ei, chiar si azi, dupa sase decenii de casnicie), provenit acesta din vechi familii boieresti de spita brancoveneasca, Ioana Berindei mentioneaza ca, dupa instaurarea terorii rosii, 22 de membri ai familiei ei au fost inchisi si condamnati ca "dusmani de clasa", unii pierzandu-si viata in puscarii. In iulie 1950 a fost arestata si ea. Lasa acasa un baietel de doi ani, Mihnea (ajuns azi un reputat medievist si turcolog la Paris), si nu stia ca e insarcinata. Fetita Ruxandra (stabilita azi prin casatorie in Olanda) s-a nascut in inchisoare si a fost crescuta in celula, pana la aproape un an. Scene impresionante din puscariile de femei de la Jilava si Mislea (de pilda cum si-a anuntat mama, aflata in alta celula, ca e din nou bunica), evocari ale colegelor de detentie, ale suferintelor comune sunt povestite calm, cu suras chiar. Caci, in chiar cea mai deprimanta situatie, Ioana Berindei a gasit puterea sa nu deznadajduiasca, sa se salveze agatandu-se de lucruri marunte, dar cu atat mai impresionante (de exemplu, in fiecare seara isi punea parul pe niste "moate" improvizate, pentru ca eliberarea s-o gaseasca pieptanata frumos; sau se abstragea promiscuitatii si mizeriei, visand la construirea si mobilarea unei case frumoase pentru ai ei). Din toata acea oribila perioada, prefera sa vorbeasca nu despre sadismele si umilintele la care era supusa, ci despre gesturi de solidaritate, de caldura umana. Lavinia Betea, foarte avizata cunoscatoare a epocii si a personajelor ei, intervine discret orientand discutia spre fapte de interes istoric, dar lasand libertate inlantuirii de amintiri si divagatiilor - si ele semnificative pentru personajul luminos-feminin, nutrit cu iubire, care e Ioana Berindei.