- Prima mea intrebare e de fapt o urare: "Casa de piatra, Gianina!". Anul trecut ai dat marea lovitura a vietii tale: te-ai maritat...
- Da, asta e cea mai mare implinire a vietii mele. Dupa o copilarie foarte fericita si prelungita, iata ca am noroc si in dragoste! Ca aici n-ai cum sa-ti calculezi matematic miscarile. Aici e sau nu e! Vrea Dumnezeu sau nu vrea!
- Vestea mariajului tau a socat. Cine sa creada ca o nesupusa ca tine, o fiinta atat de nonconformista, cu tepi pe cap si rochii fosforescente, vrea sa fie mireasa...
- Nu stiu de ce paream eu asa o individa de nemaritat! E-adevarat ca pana sa-l reintalnesc pe Misa (numele sotului Gianinei este Mihai Anton), eram aproape convinsa de inutilitatea certificatului de casatorie. Dar totul s-a petrecut foarte lin si firesc. Noi ne-am cunoscut acum vreo 10-11 ani, la teatrul "Podul", unde am jucat impreuna in Romeo si Julieta, desi nu eram personajele principale. Misa era Parintele Lorenzo, iar eu eram mama Julietei. Am mai jucat impreuna intr-un Eugen Ionescu, dupa care domnul Catalin Naum, directorul si regizorul "Podului", ne-a distribuit in Om de omenie, in care eram sot si sotie. El se intorcea de la razboi, iar eu il asteptam, pentru ca ulterior intre noi sa se intample un mare vartej amoros. Si uite ca dupa zece ani, Misa s-a intors in realitate de la "razboi", adica din Mexic, iar eu il asteptam, fara sa stiu, tot cu un vartej amoros in suflet. Totul a curs logic. Reintalnirea a survenit cu ocazia unei reuniuni a vechii echipe din "Podul". Si atunci am stat noi de vorba si am descoperit ca vorbim aceeasi limba. Imediat, eu am plecat putin in Anglia, la nunta unei prietene. Dar pe tot drumul ala, am vorbit non-stop la telefon. Nu-ti spun ce facturi ne-au venit! Si dupa aceea, nici ca ne-am mai despartit. Iar pe parcurs am zis: hai sa facem si "actul ala". A fost distractiv, ca ne-am ascuns de toata lumea. La cununia civila, am vrut sa ne ducem numai noi doi si cu domnul Catalin Naum, care e nasul nostru spiritual, ca el e cel care ne-a adunat si ne-a si vazut primul in postura de sot si sotie. N-am vrut sa le spunem nici parintilor. Dar ne-au apucat remuscarile si in seara de dinaintea casatoriei, le-am dat telefon si asa au venit si ei. Dupa care, datorita "turnatorilor" de la primarie, s-a aflat si a inceput tevatura din presa. Si-atunci am zis ca, ce mai! Sa facem si-o petrecere si sa ma-mbrac si-n rochie de mireasa. Asa ca ne-am apucat sa ne cautam o bisericuta si-am ales in final Schitul Darvari, care e un loc minunat si mai are si hramul Mihail si Gavril, adica tocmai ceea ce ne trebuia noua, ca eu sunt si Gabriela, iar Misa e Mihai. Ei, si asta a fost si balul!
- Si cum e sa fii maritata, Gianina? Nu te simti prinsa-n lat?
- E foarte bine! Dar, sincer, sa stii ca eu nu prea realizez diferenta intre inainte si dupa! S-au intamplat niste legaminte in fata lui Dumnezeu si niste petreceri, dar in rest, nu s-a schimbat nimic. Nu mi s-a atarnat o greutate de coada, nu mi-e mai greu sau mai nu stiu cum. Marea bucurie e ca ne-am intalnit! Asta e: sa te gasesti cu celalalt! Sa-ti iasa in cale "Alesul". Ceea ce m-a convins a fost faptul ca niciodata inainte nu mai simtisem atata siguranta, atata echilibru in viata mea. Ma cazneam sa-i gasesc lui Misa un defect, dar nu reuseam! Ceea ce a fost o premiera. Ca mai avusesem si inainte povesti, dar de genul... mai treci cu vederea, fa-te ca nu-ti pasa, lasa de la tine, joac-o pe Penelopa invatand sa-l astepti pe Ulise... Dar toate compromisurile astea erodeaza o relatie si pana la urma se rupe! Se produce o falie peste care nu mai ai cum sa treci. Dincolo de ea sunt doar umilinta, suferinta si dorinta de razbunare. Orice, in afara de dragoste. Ei bine, in relatia cu Misa nu gaseam nimic in neregula. Nici o umbra. Totul era pe gustul meu. Curat si sigur. Eu nu am avut un portret robot al barbatului ideal, dar uite ca l-am gasit pe Misa cel fara de defect! (rade) Stiu ca e un cliseu, dar asta e realitatea: Misa e sufletul meu pereche. Iar alaturi de el, traiesc o bucurie vie si continua. Ma uit in dreapta sau in stanga, dupa el, si cand il vad, ma umplu de bucurie. Si eu sunt uimita! Uneori, mi se pare ca am ramas in urma evenimentelor, ca eu tot stau si ma-ntreb daca-i adevarat. Dar, zic din nou: e de la Dumnezeu! Si tocmai din cauza asta pare totul asa de natural. Uite, el e pasionat de publicitate si a inceput sa ma intereseze si pe mine domeniul asta. Ne-am si facut o agentie mica: "Liniile Aeriene Anton". Eu sunt doar ucenic. Dar sunt sarguincioasa. Cum termin cu treaba in televiziune, pac!, vin aici, la agentie. Misa m-a si pus sa citesc tot felul de carti de marketing, de manuale... De fapt, el a terminat Artele Plastice, a facut ceva scenografie, si de vreo 10 ani se ocupa de publicitate. In Mexic, tot publicitate a facut. Si a avut si un show de radio, tot lucruri legate de publicitate. Iar acum avem "Anton"-ul, de care Misa se ocupa intens, iar eu m-am aliniat echipei lui si am fost promovata la rangul de copilot. Catelul nostru, Corbi, e insotitor de bord. Si unul de mare incredere! (rade)
- Esti o femeie independenta financiar, cu un statut profesional respectat: canti, faci teatru, esti o vedeta de televiziune admirata. Atata libertate nu ameninta casnicia? Egalitatea femeilor cu barbatii a cam schimbat institutia casatoriei...
- Asa e. Orice femeie care e independenta financiar are o forma de detasare. Dar asta e bine. Iti poti analiza si gestiona sentimentele mai curat si mai onest. La mine, viata a fost mereu o chestiune de independenta. Odata ce m-am rupt de ai mei, castigandu-mi singura existenta, nici in relatiile amoroase nu m-am prea implicat. Mi-era bine pe picioarele mele, stapana pe viata mea. Si-apoi, stiam ca marea iubire nu-ti iese asa de repede in drum, si m-am inarmat cu rabdare, in asteptarea celui ales, un om langa care sa ma simt absolut linistita. Si cum el nu prea se arata, si nici sa ma prefac ca sunt indragostita nu pot, am cam zis la revedere relatiilor sentimentale. Mai bine singura! Inainte de Misa, in toata viata mea, nu stiu daca am acumulat doi ani de... cineva. Dar acum sper ca va dura pana la capatul vietii. Spun "sper", fiindca tine de amandoi si mai cu seama de Dumnezeu.
- Iti doresti copii? - Da, sunt absolut normala din punctul asta de vedere. (rade) Stiu ca sunt si oameni pragmatici, care pun capatuirea materiala si profesionala inaintea copiilor, dar modelul normal este sa vrei. Mai ales daca ai gasit omul pe care il iubesti. Eu, din capul locului, de cand am inteles ca Misa este Acela, mi-am dorit copii. Asa ca vreau copii: cati vrea Dumnezeu, ce va vrea Dumnezeu sa fie si cand o vrea. Numai sa apara.
- In afara de fericirea asta molipsitoare pe care o iradiezi, s-a schimbat ceva in tine de cand ti-ai pus cununa de lamaita pe cap?
- Da, sunt mai linistita acum si am voluptatea cotidiana de a trai. Mi-am regasit copilaria! In copilarie, eu eram intotdeauna cu gura pana la urechi. Un zambet pe care l-am pierdut oarecum in adolescenta care a venit cu tot felul de intrebari si tristeti. Dar acum mi-am regasit zambetul. In fiecare zi sunt fericita si rad, iarasi, cu gura pana la urechi, ca in copilarie.
- Nu putem incheia interviul fara sa vorbim despre planurile tale de viitor. De la o vreme, ai disparut de pe micul ecran, desi emisiunile tale "Stele de cinci stele" si matinalul "Ora 6" s-au bucurat de o buna audienta...
- Nu stiu exact de ce s-a oprit matinalul. Audientele erau foarte bune, iar eu ma simteam minunat in plina nebuneala de zori de zi. Probabil ca de vina a fost vara care se apropia, cand oamenii sunt cu mintea mai in vacanta si fug dupa distractii, in afara televizorului. In ce priveste "Stele de cinci stele", pe care am prezentat-o alaturi de Cosmin Cernat, a fost o experienta interesanta, fiindca mie imi place sa ma transpun in diverse roluri. Era prima data cand prezentam momente festive, clasice, cu cantareti mari si cu actori de calibru. Jucam rolul gazdei potolite, linistite. Da, mi-a placut, dar "stelele" fusesera un proiect pe termen scurt. Ulterior, a venit Titus Munteanu, cu propunerea de a face "Scoala Vedetelor" intr-un fel nou: sa fie sub forma de concurs. Ceea ce dinamizeaza atmosfera, aduce o doza de suspans, departajeaza elevii pe criterii corecte, datorita juriului de specialisti. Dar si acesta a fost un proiect care a fost gandit pentru o perioada bine definita de timp. Deci, emisiunile acestea doua n-au avut vreo problema. Pur si simplu s-au oprit, fiindca fusesera create pe un format strict definit ca durata. Acum, eu sunt in asteptarea aprobarii unui proiect. In Tvr a fost un concurs de proiecte si zilele acestea se dau rezultatele. Eu mai sunt implicata si in echipele altor catorva posibile emisiuni. Vom vedea ce va fi! Tvr 1 se va mentine pe o linie clasica, in timp ce Tvr 2 va deveni un post mai tacanit, mai tineresc. Iar eu pot face multe: de la un nou matinal, pana la o emisiune de seara. Idei am multe, numai sa le pot concretiza. Majoritatea se abat de la regula obisnuita. Urasc rutina!
- Am ajuns la final, si desi afara gerul isi face de cap, eu iti voi pune o intrebare apropiata de starea ta: cum astepti primavara?
- Ce frumoasa intrebare! Chiar ca am o stare de primavara! De altfel, si eu, si Misa suntem Varsatori, suntem nascuti acum, la sfarsit de ianuarie, asa ca asteptam primavara cu optimism! Pluteste in atmosfera o forma de efervescenta, de dulce nebunie... Seara chiar ma enervez ca s-a mai dus o zi! Parca trece timpul prea repede. Pe cand inainte... mai un televizor, mai o tristete care-mi dadea tarcoale... Dar acum, asa cum ti-am mai spus, sunt mereu cu gura pana la urechi!
Fotografii de Iulian Ignat (3)