Mai intai - cate ceva despre autorul piesei. El se numeste David Hare, s-a nascut in Anglia, in 1947, la Bexhill. Pentru merite exceptionale in afirmarea dramaturgiei britanice in lume, cat si pentru inca alte merite privind activitatea sa de scenarist si promotor al marilor dramaturgi din literatura universala (Cehov, Schnitzler, Brecht etc.). Majestatea sa, Regina Elisabeta a Ii-a a Marii Britanii, i-a conferit in 1998 gradul de Cavaler. Asadar, el a devenit Sir David Hare si, totodata, membru al "Royal Society of Literature". Din tot ce am citit despre el, cel mai demn de subliniat mi se pare a fi faptul ca David Hare este cel ce s-a incumetat sa realizeze adaptarea pentru ecran a acelei tulburatoare carti - Orele - scrisa de Michael Cunnigham, carte care a si dobandit un foarte binemeritat premiu Pulitzer. Filmul (exceptional, cu o distributie de zile mari - Nicole Kidman, Merryl Streep si Julianne Moore) a rulat si la noi, atat pe marile, cat si pe micile ecrane. Asadar, o astfel de semnatura nu poate fi decat un stralucit garant pentru calitatea piesei in care joaca Valeria Seciu. Tema piesei este cat se poate de "banala" pentru lumea teatrului de la noi si de aiurea. Este vorba despre "conflictul dintre generatii", conflictul dintre cei mai varstnici, actori mari, iubiti de public, dar pe care trecerea anilor ii marcheaza vizibil, atat fizic, cat si, mai ales, psihic, si cei tineri - actori, critici, public format si din adolescenti - pentru care cei "batrani" sunt niste biete "mumii", numai bune de presarat cu naftalina. O astfel de victima a trecerii timpului este eroina principala a piesei lui David Hare. Si anume Esme Allen, o mare actrita, care, in cei douazeci de ani care trec peste ea, se vede oarecum indepartata, lipsita de atentia si dragostea publicului. Ba chiar si a familiei sale. Esme Allen, cea pe care doar iubirea fierbinte, indestructibila, pentru Teatru, o salveaza de la dezastru. De la insingurarea definitiva, pe care o traieste, in urma conflictului dintre modul cum gandeste ea, Esme, despre lume, despre Teatru si cum gandeste fiica ei, tanara Amy. "Piesa nu mi-a placut de la prima lectura", marturiseste regizoarea Catalina Buzoianu, aeasta mare creatoare de teatru, de spectacole antologice, realizate, mai ales, pe scena Teatrului Mic. "Si totusi, am facut-o pentru Valeria Seciu, care dorea sa joace rolul actritei Esme. Este un rol potrivit pentru talentul si experienta ei. Am descoperit mai tarziu adevarul acestei piese. Stiu ca va exista un public, in majoritate tanar, care o va considera demodata. Poate ca tinerii au dreptate. E si substanta subiectului. Dar concluzia la care ajunge autorul transcende conflictul dintre generatii"...
"Iubesc teatrul", spune Hare. "Imi place dificultatea lui. Imi place incredibila lui incapatanare (de a exista). Si faptul ca nu poate fi domesticit."
Acesta este si crezul Valeriei Seciu. Un crez pe care marea noastra actrita, de care ne era atat de dor, il exprima cu mijloacele ei miraculoase, in fiecare clipa de traire scenica. Un crez ce pare a fi o ruga. Mai ales spre finalul spectacolului, atunci cand, imbatranita si singura cu ea insasi, aflata in Templul Teatrului, actrita Esme se agata de Arta ca de o vesnic posibila ispasire. Sa-i multumim Teatrului Mic pentru aceasta revenire la traditia marilor spectacole semnate de Catalina Buzoianu. Sa-i multumim insa si regizoarei, pentru gestul de a o readuce pe scena pe Valeria Seciu - care, iata, ne cucereste pentru a cata oara? - ca si pentru modul in care si-a alcatuitrestul distributiei. Si inca un cuvant de lauda pentru decorul - naucitor - semnat de Dragos Buhagiar.