Intr-o perioada confiscata de cultura dintre blocuri, de postmodernisme si fracturisme, Eminescu a pierdut si acum ocazia unui test sincer de simpatie publica. Exceptand confiscarea pentru ideile lui politice de solutia imorala a politicii romanesti.
Se pare ca de asta data, Academia a pasit cu dreptul, initiind un set de opere complete in manuscris, cum nimeni in cultura romana nu a mai avut. Pretul, exorbitant, nu a alungat cumparatorii. Exista sanse ca editia sa se bucure de succes. Studierea manuscriselor ar putea relansa critica eminesciana, prinsa inca in siajul verbiajului nationalist si al grandilocventei retorice. Caci nu stim cu mult mai mult astazi, ca acum un deceniu, despre enigmele din viata poetului, iar viziunea critica asupra operei sale a inghetat intr-o admiratie fara limite de bun-simt si bun-gust. Si nici nu se intrevede momentul in care Eminescu ar putea fi salvat din capcana banalitatilor scolare si a platitudinilor patriotice!
Intamplator, in aceste zile aniversare, Ministerul Sanatatii a reciclat o ordonanta veche de patru ani, conform careia cei care castiga bani de pe urma profesiilor liberale trebuie sa plateasca o cota parte din venit pentru sanatate. La vremea cand a fost redactata, ordonanta se referea la avocati si medici, acum insa, noua versiune priveste, intre altii, fotoreporterii, jurnalistii liber-profesionisti, scriitorii. Conform legii, scriitorii trebuie sa plateasca 6,5 la suta din castigul lor asigurarilor de sanatate. Pentru cei care, ametiti de onorariile fotbalistilor sau de balta de bani in care inoata cantaretii de manele, isi imagineaza ca scriitorii stapanesc imperii financiare, aceasta decizie pare legitima. La urma urmei, legea e aceeasi pentru toti. Castigi bani, trebuie sa platesti pentru asta. Desigur, scriitorii castiga. Pentru o carte de proza in care investesc, de multe ori, ani de meditatii, efort, talent, energie si sanatate, nu exista scriitor sa castige mai mult decat venitul minim garantat pe un an de zile. In cazuri fericite. In celelalte cazuri se castiga doar venitul minim garantat pe o luna! Pentru o carte de poezie, onorariile se platesc, adeseori, in exemplare din volumul tiparit. Banii castigati de un scriitor nu ajung nici pentru cerneala si hartia urmatorului volum, nu mai vorbim despre pingelele tocite prin edituri. De multe ori, scriitorii nu pot face fata altor obligatii sociale, nu au vreme si nervi de altceva decat de cartea care se naste. Se multumesc, adeseori, sa lucreze ca salahori, in cine-stie-ce trust de presa, pe un salariu pe care nu stiu sa-l negocieze, ca sa aiba timp de scris si bani de intretinere. Mecenatul in cultura romana nu exista decat postmortem, pentru ca multi scriitori se prapadesc cu zile din pricina sensibilitatii, mizeriei sau lipsei de simt practic. Manuscrisele lasate in urma sunt de multe ori risipite, nimeni nu mai are vreme si bani sa le tipareasca. Mai cu seama ca asa ceva nu aduce nici voturi, nici venituri mari. Pe scurt, nimeni nu se gandeste sa faca bani din scris, iar impozitul despre care vorbeste hartogaraia ministeriala este un impozit pe fumul de tigara si pe aburul cafelelor.
Romania este inca o tara a traducerilor. Se tipareste putina literatura originala, de regula in tiraje confidentiale. Primele cinci volume de manuscrise eminesciene ar putea fi evenimentul editorial al anului. Niste manuscrise mai vechi de o suta de ani. Pentru care Eminescu, daca ar mai trai, ar trebui sa plateasca taxe si impozite. Decat sa fii scriitor in Romania, mai bine manelist, fotbalist sau vedeta Tv. Singura sansa ar fi sa-ti cada pe cap o matusa de prim-ministru.