Jurnalistii au demontat mecanismele prin care d-l Nastase (si, asemeni lui, nenumarati colegi din "familii instarite") a reusit sa albeasca bani negri, proveniti din afaceri mafiote, inclusiv prin apelul la mosteniri cazute din cer "la punct fix", adica numai la cel interesat. S-a vorbit de "strategia" celui incriminat in ocolirea "statutului Psd" (autosuspendarea din functie neexistand), de mentinerea ex-premierului, cu sprijinul "dezinteresat" al partidului, la sefia Camerei Deputatilor, s-a discutat despre cum va arata viitoarea revenire etc. D-l Nastase insusi a debordat de "grija pentru partid" (pe care nu vrea sa-l angreneze in scandal), punand intreaga "afacere" pe seama puterii in functiune, a serviciilor secrete, si pe lipsa de sprijin a unor colegi nu tocmai binevoitori. Victima colaterala a "manevrelor matusii", Dan Ioan Popescu, aparent cel mai bogat lider al social-democratilor (cu un "moft" de vreo unsprezece milioane de euro, acumulati in cariera politica), a trebuit si el sa se "autosuspende", tot din functie. Dupa diversi analisti, urmeaza si altii, Psd fiind un partid de oameni foarte bogati dar, desigur, plini de compasiune pentru cei multi. Daca procesul va continua, Psd va deveni, in consecinta, un partid al... autosuspendatilor.
Sa lasam gluma deoparte. Retragerea - fie si temporara - a liderului executiv va avea efecte dramatice asupra Psd-ului. Plasarea in defensiva a d-lui Nastase rupe echilibrul fragil stabilit la ultimul congres in fruntea formatiunii. Congresul Psd s-a terminat, dupa cum se stie, cu un "paricid" - eliminarea "tatucului-fondator" Ion Iliescu - si cu un compromis, alegerea unei "troici" la conducere, in care d-l Nastase reprezenta continuitatea. Mircea Geoana, desemnat presedinte, si Miron Mitrea, secretar general, fac parte din a treia generatie Psd-ista, formata dupa evenimentele din 1989. La ultimul sau congres, Psd-ul a parut a afirma o deschidere spre modernitate, o vointa de asumare reala a formulei ideologice definitorii. Excluderea lui Ion Iliescu trebuia sa fie primul pas spre restructurarea formatiunii, spre transformarea ei dintr-o cleptocratie politica intr-un partid politic veritabil: "Revolutia binelui", propusa de d-l Geoana, presupunea curatirea Psd-ului de "excrescentele" tranzitiei, adica de "feudalii" care il domina, de marii profitori ai guvernarilor sale. Misiunea era si este imposibila, pentru ca Psd-ul s-a nascut dintr-un "pacat originar" ce, pentru a fi depasit, ar fi presupus si eliminarea in totalitate a celei de-a doua generatii.
Psd-ul s-a format ca un succesor al Pcr, pe baza esalonului secund al fostei nomenclaturi comuniste, blocat in ambitiile sale de ascensiune, de vocatia dinastica a familiei Ceausescu. Ion Iliescu a stiut sa-i exploateze frustrarile sociale, promovandu-i componentii in toate functiile majore ale administratiei, pe toate palierele decizionale. Conditia esentiala a fost fidelitatea fata de lider, apararea acestuia fata de orice contestare din partea societatii civile. D-l Iliescu, dar si "baietii" sai - solidari dupa lungii ani petrecuti in "scolile partidului" (comunist) - erau cu un ochi la Moscova si cu altul la Occident, pregatiti pentru orice eventualitate, cu exceptia renuntarii la putere. Prabusirea definitiva a comunismului de tip sovietic i-a pus in situatia de a infaptui ei reforma, de a promova tranzitia. Atunci a murit Pcr, si nu acum, dupa cum observa, intr-un excelent articol din "Gandul", cunoscutul analist C.T. Popescu. Pentru ca "baietii", dominand administratia si avand date despre toate resursele economiei etatizate, s-au aruncat cu frenezie in impartirea intre ei a "placintei" economice, in privatizarea in folos propriu a bogatiilor natiunii. Psd (fost Fsn, Fdsn, Pdsr) s-a transformat in cea mai pura organizatie de tip mafiot, controland totul si "vamuind" totul. Din "traditiile" Pcr-ului nu a pastrat decat "dublul limbaj" si solidaritatea interesata, de casta, a celor ce se considerau deasupra "prostimii". Social-democratia a devenit suportul propagandistic al unei oligarhii repartizate pe specialitati in dominarea tarii, de la economie la invatamant, de la sanatate la cultura. Peste tot s-au impus "mari familii", blocand intreprinzatorii cinstiti, clasa de mijloc ce ar fi asigurat stabilitatea (si realitatea) democratiei. D-l Iliescu a incercat sa limiteze (si sa onorabilizeze) aceasta frenezie a imbogatirii, vorbind de un "capitalism de cumetrie", dar nu a nominalizat vreodata un mare corupt, desi presa a prezentat cazuri strigatoare la cer. El devenise dependent de "baieti", in timp ce ei nu mai aveau nevoie de "tata".
Cazul "matusa Tamara" a explodat ca urmare a conflictului intre generatiile din Psd. A treia generatie s-a ridicat contra celei de-a doua. Toata lumea stia ca d-l Nastase este unul dintre cei mai bogati oameni ai tarii. El si prietenii lui si-au impartit fara jena "fruntea bucatelor". Fostii lideri ai Cc al Utc, ai Cuascr si oamenii lor din "teritoriu", fostii securisti "scoliti" s-au transformat in stapani absoluti ai vietii sociale si economice a tarii. Generatia a treia, formata de ei, trebuia sa se conformeze cu rolul de clientela fidela a "stapanilor", a noilor feudali. Un conflict economic intern era inevitabil in situatia in care unii au acumulat totul, iar ceilalti au trebuit sa se multumeasca, pentru ca nimic nu mai este de furat, cu statutul de birocratie parazitara. Psd a ajuns intr-o fundatura in care reactiile electoratului pot fi devastatoare. Pentru ca, desi tarziu, "prostimea" s-a trezit.
D-l Nastase a vorbit de rolul serviciilor secrete in instrumentarea "cazului" sau. Si in "servicii" s-a intamplat insa ceea ce suporta acum partidul pe care l-a condus. Noua generatie nu mai are ce castiga dintr-o alianta mafiota cu potentatii zilei. O normalizare pare mult mai eficienta, asigurand stabilitatea pe fondul admiterii in Ue. Momentul real al "normalizarii" ar fi trebuit insa fixat din 1990, printr-o lustratie reala, cum s-a intamplat in toate celelalte foste state socialiste. Daca ea ar fi fost realizata, buboaiele s-ar fi spart de mult si Romania ar fi aratat azi altfel.