Statisticile spun ca azi, in lume, femeile citesc mai mult decat barbatii. Si nu doar citesc, adaug, ci si scriu mai mult (nu neaparat mai bine). Urmarind revistele literare romanesti si straine, vad ca numarul scriitoarelor e in crestere cam peste tot; dintre miile de debuturi anuale, proportia cartilor remarcate semnate de femei e considerabila. Fenomenul are desigur explicatii legate de evolutia societatii. Daca, secole la rand, femeile au fost admise (si au excelat) doar in "interpretare" (ca instrumentiste, actrite, balerine, cantarete), numele creatoarelor retinute de istoria universala a literaturii, artelor plastice si muzicii fiind mai curand exceptii (cate nume de pictorite sau compozitoare geniale cunoasteti?), din a doua jumatate a secolului Xx, teoriile sexiste conform carora creativitatea e un atribut masculin sunt contrazise convingator, pe toate palierele artelor si stiintelor. Odata cu accesul democratic la studii si relativa egalitate de sanse in afirmare, femeile au devenit tot mai vizibile, iar cultura romana nu face exceptie de la aceasta tendinta. Si la noi, numarul poetelor, prozatoarelor, eseistelor e in continua crestere. E de ajuns sa va uitati la semnaturile din revistele literare. Pe langa scriitoare afirmate in anii 60 - 80, a caror opera rezista la ochiul proaspat, apar mereu nume noi ce se straduiesc sa atraga atentia, care cum poate. Partea proasta cu multi tineri autori - fete si baieti - e ca nu stiu sau n-au pofta sa scrie decat despre ei insisi si experientele lor nemijlocite, fatal limitate si destul de asemanatoare, dupa cum asemanator e si limbajul dezinhibat, voit socant dupa pudibonderia de pana in 1989. Totul se invarte in jurul unui singur personaj histrionic-dezabuzat, intr-un gen literar facil, ce tine mai mult de confesie decat de roman. Prozatori de acest fel, mediu talentati, avem multi. In schimb, romancierii adevarati, iesiti la iveala dupa caderea comunismului, pot fi numarati pe degete: Radu Aldulescu, Gheorghe Craciun, Ioana Bradea, Filip Florian, Ioan T. Morar, Dan Lungu, Florina Ilis. Am facut tot ocolul asta ca sa ajung la ea: o revelatie, un talent urias menit anume constructiei romanesti din istorii imbricate, unui univers populat cu multe personaje distincte, memorabile, si in care se petrec intamplari cu sensul deasupra, imprevizibile si pasionante. Cruciada copiilor a fost recunoscuta imediat dupa aparitie ca un eveniment: daca cronicarii literari au avut o ezitare in fata celor aproape 500 de pagini, premiul "Cartea Anului 2005" acordat de "Romania literara" luna trecuta, urmat de premiul pentru proza al revistei "Cuvantul", au focalizat atentia asupra cartii si acum criticii sunt unanimi in a-i recunoaste excelenta. Desi mai publicase doua romane, Coborarea de pe cruce (2001) si Chemarea lui Matei (2002), scriitoarea clujeana de 37 de ani a devenit abia de curand foarte vizibila pe aglomerata si galagioasa noastra scena literara. Ca o romanciera de cursa lunga, intrunind toate datele unei opere perene: forta epica, imaginatie, rabdare, stiinta a constructiei si ritmului, expresivitate, idei originale, stapanire coerenta a materiei vaste, simt de observatie. Cruciada copiilor reuseste sa panorameze realist Romania contemporana intr-o poveste deschisa spre parabola, dar mentinuta cu bun-simt literar in aria veridicului. Subiectul complex nu poate fi rezumat decat in schelet, toata frumusetea lui fiind insa carnea epica vie: un tren plin de copii preadolescenti care pleaca de la Cluj prin Bucuresti spre mare este deturnat, luat in stapanire mai mult in joaca de acestia, iar autoritatile cred ca e vorba de teroristi. Pe langa elevi, profesori, ceferisti si pasageri oarecare, prin compartimente circula si doi copii ai strazii care vor avea un rol crucial in desfasurarea evenimentelor. Odata oprit trenul undeva langa Posada, copiii vagabonzi isi vor chema confratii si vor cere guvernului eliberarea celor ca ei din orfelinate si case de corectie. Multiplele conflicte intre scolari si orfani, intre maturi si copii, intre diversele grupari care manipuleaza politic evenimentele, intre inocenta si coruptie, intre lumea falsa creata de mass-media si lumea reala, plina de ipocrizie si cruzime, pe care copiii de 10-11 ani inca o ignora - sunt vazute prin ochii diverselor personaje, intr-o gama cromatica nuantata, fara ingrosari, de la ironie pana la tragedie.
Marturisind intr-o publicatie cum i-a venit ideea scrierii acestui roman, Florina Ilis spune ca a vazut odata in gara un asemenea tren de vacanta: "Privindu-i pe copii, pe profesorii insotitori, pe parintii ramasi pe peron, am avut subit revelatia a ceea ce ar putea sa reprezinte masa mare si galagioasa de copii, daca ceva, o idee, o scanteie, o credinta, un joc de-a istoria i-ar determina, printr-un anumit concurs de imprejurari, sa actioneze ca o forta elementara, unica, in care inocenta sa se amestece cu violenta, abjectul cu puritatea, fragilitatea cu puterea si realitatea cu mitul". De la acest impuls a construit, pe etaje narative, subsoluri si retele, romanul devenit "Cartea anului 2005". Si nu doar: dupa opinia mea, e o carte pentru istoria literaturii romane.