Era in iarna anului 1986. Pe 10 februarie a acelui an, intr-o zi in care viscolea de nu se mai vedea la un metru, eu ma gaseam in fata blocului in care locuisem pana atunci impreuna cu cele doua fete ale mele, plus cateva boccele cu lucrurile ce ni s-au cuvenit in urma unui proces de divort si a executarii judecatoresti efectuate in acea zi. Viata pe care o dusesem pana in acel moment nu se poate descrie. Disperarea mea era la fel de neagra ca iadul. M-am mutat, deci, intr-o alta locuinta, la stat, unde plateam chirie. Cum era normal si firesc, eu trebuia sa-mi cresc in continuare si sa ma ingrijesc de soarta copiilor mei. Fata mai mare avea atunci de dat examen de treapta a Ii-a de liceu, iar cea mica termina clasa a V-a in acel an scolar. Eu am lucrat si lucrez in sectorul sanitar si este stiut ca salariile cadrelor medicale erau pe atunci foarte mici. Practic, era imposibil sa poti trai cu un salariu de 1350 lei pe luna, cand totul trebuia cumparat. S-a intamplat de mai multe ori sa nu stiu ce-o sa manance fetele mele a doua zi, dar odata am ramas fara nimic in casa, nici macar bani de o paine nu mai aveam. Seara, dupa ce fetele s-au culcat, m-am pus in genunchi si am rugat-o, plangand amarnic, pe Maica Domnului sa-mi trimita alinare, rabdare si ceva de mancare pentru copiii mei. A doua zi am plecat la serviciu, cu gandul ca poate voi gasi la colegii mei cativa bani imprumut, ca sa cumpar macar paine. Ajunsa la Policlinica, langa usa cabinetului unde lucram ma astepta o maicuta de la Manastirea Varatec. Fusese trimisa de o alta maica batrana pe care o cunosteam. Descui, intru, iar ea imi spune urmatoarele vorbe, pe care le redau textual: "Duduie Lenuta, am venit cu autobuzul de 5 direct la mata. Te rog sa m-asculti cu luare aminte si sa nu spui nimic. Maica Valentina s-a trezit la 3 si jumatate asta noapte, m-a sculat si pe mine si mi-a zis: "Elisa, imbraca-te si du-te la Targu Neamt. Am visat ca Lenuta e tare necajita, n-are un franc. Du-i astia 500 lei sa cumpere mancare la copii; te descurci tu, ii spui sa nu inteleaga gresit gestul meu, oricum, sa nu vii cu banii inapoi". Deci, duduie Lenuta, te rog ia banii si ma rog, nu te supara". In acel moment, am izbucnit in hohote de plans. Atunci, 500 lei era cat toata chenzina mea. A inceput sa planga si ea si ma tot intreba cu multa, multa blandete: "De ce plangi? Cu ce te-am tulburat asa tare?" Printre suspine, i-am spus: "Maicuta, pana sa vii dumneata, eu nu stiam ce-o sa manance copiii mei azi. Stii ca eu nu mi-am putut usca perna de lacrimi asta noapte? Numai o mare minune a Lui Dumnezeu sau Maica Domnului te-a trimis la mine tocmai azi".
Spuneti si dvs., n-a fost aceasta o mare minune? Raspunsul rugaciunilor mele? Dumnezeu nu ne lasa niciodata la greu. Crede, si El va fi totdeauna in preajma ta.
Elena Onisie - Str. Stefan cel Mare,
bl. M4, sc. 1, ap. 38, Targu Neamt,
jud. Neamt, cod 615200
Lumanarea de pe noptiera
As dori sa va povestesc o intamplare pe care am trait-o acum patru ani. Era in septembrie, in anul 2002, si eram somera. (Avusesem o slujba destul de bine platita, la o firma mare, dar din aprilie mi s-a desfiintat postul.) Din luna iunie, am ramas fara paine, si tot de atunci, singurul meu sprijin moral a fost rugaciunea. Ma rugam acasa, dar mai ales in biserica (participam aproape zilnic la Liturghie si la orice alta slujba care se facea - maslu, acatist, vecernie). Ma rugam foarte mult la Maica Domnului. Intr-o seara de marti, pe la orele 23.00, mi-am facut rugaciunea (de obicei aprind candele din acelea mici, pe care le las sa arda pana la capat), dar in acea seara, am aprins o lumanare cumparata de la biserica. Am vazut ca era un pic indoita, dar am zis ca nu se intampla nimic. Cum eram foarte obosita, dupa ce m-am rugat, am zis sa stau 5 minute intinsa, dupa care sa ma ridic sa fac un dus. Dar am cazut intr-un somn adanc, din care m-am trezit (de fapt, nu m-am trezit eu) pe la ora 1 noaptea, inconjurata de un fum gros si de flacari destul de mari. Lumanarea mea provocase un incendiu (a ars o parte din mobila, peretii erau negri, perdelele la fel), iar pe mine ma salvasera ingerii trimisi de Maica Domnului (sunt convinsa de asta, pentru ca singura eram incapabila sa ma trezesc). Dovada sta in faptul ca nu aveam nici cea mai mica tulburare, adica nu eram speriata, cum de regula se intampla in astfel de situatii. Mai rau a fost cu repararea pagubelor (stateam cu chirie intr-un apartament foarte elegant, cu mobila adusa din alte tari). Tin sa mentionez ca dormitorul avea geamuri termopan, usa inchisa ermetic, deci nu aveam nici o gura de oxigen. Ceea ce este si mai tulburator este faptul ca sora mea se uita la televizor in sufragerie si nu a auzit nimic si nu a mirosit nimic. A doua zi, adica miercuri, m-am dus la biserica dimineata, la Liturghie, ca sa-i multumesc Maicii Domnului ca m-a salvat de la o nenorocire si mai mare.
Va doresc tuturor numai zile frumoase si sa nu va despartiti niciodata de rugaciuni.
Nicoleta Draghici - Bucuresti
Vindecarea
Era in 30 martie 1991. Mai stiu ca era sambata si ca saptamana care urma era Saptamana Patimilor. M-am trezit dimineata pe la ora 8. In noaptea respectiva avusesem ceva dureri de cap, carora nu le-am dat atentie. Cand m-am ridicat din pat, am simtit la tampla dreapta ca se misca ceva. Am observat ca nu mai am echilibru si m-am asezat din nou in pat. Dupa aceea, am simtit un zgomot in cap, ca de motor de masina, dupa care a urmat o pocnitura. Eram constient ca mi-a plesnit un vas de sange pe creier. In acel moment, ochiul drept si partea dreapta a gurii mele s-au strambat. Am fost dus cu masina unui vecin la spital. Cand am ajuns la Triaj, un medic mi-a administrat un Diazepam injectabil cu papaverina. Cum eram cu gura stramba, am refuzat sa mi se faca injectia, stiind ce avea sa urmeze. Ii strigam sotiei sa nu-i lase sa-mi faca injectia si-i spuneam sa cheme un medic neurolog. Au tabarat pe mine vreo trei surori si m-au injectat fortat. La cateva secunde dupa injectie am simtit ca nu am aer si nu mai puteam misca nimic. Eram constient, auzeam si vedeam totul, insa eram complet paralizat. Simteam in zona inimii o amorteala cu furnicaturi, iar nevasta mea, care nu m-a parasit nici o clipa, parca stia si ma masa in dreptul inimii si simteam ca imi face foarte bine.
M-au internat intr-un salon la psihiatrie. Ce a urmat apoi, timp de trei ore, nu stiu daca este important pentru altii, insa tin minte cum intram in delir si parca treceam pe cealalta lume si ma intrebam de ce ma chinuie si acolo, pentru ca eu ma asteptam ca macar dincolo sa am liniste. Ca sa nu mai lungesc vorba, vecinul care m-a adus la spital s-a dus la tara sa-mi anunte parintii si surorile despre boala mea. A adus-o pe mama si sora mea mai mica. Am vazut cum au venit. Mama s-a oprit la usa plangand, iar sora mea s-a apropiat de mine si cu gura langa urechea mea, mi-a soptit: "Fratioare, ai credinta in Dumnezeu, ca te vei face bine". In acel moment, mi-am adus aminte ce ne spunea mama, ca atunci cand esti la un necaz, spune "Tatal Nostru" in gand. Am inceput sa spun rugaciunea si, cum eram speriat, nu o puteam zice pana la capat, o incurcam. In acel moment, s-a produs minunea lui Dumnezeu. Am simtit ca-mi pot misca mainile si picioarele, am inceput sa vorbesc. Ce a urmat dupa aceea nu tin prea bine minte, eram concentrat doar sa spun rugaciunea, dandu-mi seama ca ma scotea, incet, dar sigur, din starea de agonie. In cateva ore mi-am revenit. Intai mi-am vazut sotia, apoi medicii si surorile adunati in jurul meu ca la circ. Inviasem din morti!
P.S. Nu lipsit de importanta este faptul ca dupa externare am mers si la Iasi, unde am fost supus la numeroase investigatii, pe urma am fost la Bucuresti, si mi s-a pus cu totul alt diagnostic. Cel mai important este insa ca, incurajat de miracol, am renuntat la medicamente, si ajutat de Dumnezeu si de Tatal Nostru, de care nu ma mai desparteam, m-am refacut de nu mai am nimic. De pe noptiera nu mi-au lipsit niciodata sfaturile de sanatatate din "Formula As".
Dita Dumitru - Str. Mare a Unirii, bl. 57,
ap. 1, Focsani, jud. Vrancea, cod 620063