Iar surprizele au urmat si in decembrie, cu toata forfota nebuna a Craciunului si a Anului Nou.
Desfasurate la distanta de doar doua zile la Sala Palatului, concertul sustinut de The Original Usa Gospel Singers & Band si spectacolul de muzica si dans flamenco, cu Angel Munoz drept cap de afis, au prilejuit publicului romanesc intalnirea cu artisti de top ai unor genuri muzicale ce si-au gasit mai rar loc pe scenele noastre. Ambele spectacole au inregistrat un succes nebun si romanii au putut simti pasiunea si emotiile intense ce razbat din doua genuri muzicale ce par la prima vedere atat de diferite. Este drept ca gospelul reprezinta muzica religioasa ce se canta in bisericile afro-americane, iar flamenco-ul duce cu gandul mai degraba la pasiunile pamantene, insa ambele muzici s-au nascut din suferinta si sudoare, din revolta si nevoia sclavilor africani, respectiv ale tiganilor andaluzi, de a-si exprima trairile, sentimentele. Patosul din care au izvorat aceste muzici s-a pastrat peste ani si a insemnat marele atu al acestor spectacole.
Dansand in biserica:
The Original Gospel Singers
Bucurestiul a fost singurul oras din Europa de Est in care s-a oprit turneul uneia dintre cele mai bune trupe de gospel, ce a avut onoarea de a canta la Vatican sau la Scala din Milano. Concertul a picat cum nu se poate mai bine, in perioada sarbatorilor, si a adus pe scena Salii Palatului atmosfera slujbelor din bisericile afro-americane din Statele Unite, in care se canta si se danseaza cu foc, in numele Domnului. Imnuri crestine si ritmuri africane. Concertul a insemnat atat o calatorie spirituala, prilej de a admira voci senzationale si de a cunoaste mai multe despre gospel, "o imbibare de tristete, bucurie, speranta si pofta de libertate", cum si-au definit muzica membrii trupei, dar si o seara plina de voie buna. Chiar daca pare greu de crezut pentru un spectacol in care cuvantul de ordine a fost "Amin", umorul a iesit si el in evidenta, iar cu piese precum Jumping Jesus si cu dansul celor de pe scena, nu-i de mirare ca dupa mai putin de jumatate de ora, sala era in picioare.
Trupa a fost alcatuita, cu o singura exceptie (culmea, tobosarul!) din cantareti de culoare, de fapt mai mult cantarete, trupoase si pline de energie. Pe langa piese precum Go Down Moses, Silent Night, Down by the River Side, cantate cu ani in urma, pe marile scene ale lumii, de Mahalia Jackson, americanii au facut o mare si foarte placuta surpriza spectatorilor bucuresteni. Prezentat ca un cantaret de succes, comic si star de cinema, Ioan Gyuri Pascu a aparut pe scena in roba albastra si a cantat cateva piese alaturi de Usa Gospel Band, in ropotele de aplauze ale publicului, care stie sa respecte integritatea unui artist. La fel cum s-a intamplat si atunci cand Cristi Minculescu a cantat, fara a fi cu nimic mai prejos, alaturi de solistul trupei Uriah Heep, prestatia lui Gyuri a aratat ca in ciuda situatiei jalnice in care se afla asa-zisa industrie muzicala din Romania, cantaretii nostri pot face fata cu brio pe scenele lumii. Americanii si-au incheiat concertul bucurestean dupa mai multe bisuri si a doua zi au plecat spre Italia, apoi spre o serie de concerte in Germania. Inainte de aceasta, am avut placerea sa discut cu doua din incantatoarele componente ale trupei, Donei Hall si Crystal C. Harvey.
- Atmosfera in bisericile din Romania este foarte diferita de ceea ce am vazut in filme ca se intampla in bisericile afro-americane. Sunt sigur ca multa lume se intreaba daca nu-i o exagerare, daca Dumnezeu poate fi celebrat cu dansuri si chiote.
Donei: - Chiar asa e. La mine, in cartierul new-yorkez in care locuiesc, sunt patru astfel de biserici si toate sunt pline ochi la slujba de duminica. Se canta, se danseaza, si toata energia si ritmul vin in mod natural, de la Dumnezeu. Asta-i traditia noastra, de la strabuni, asa am invatat de mici. Cu totii mergeam duminicile la slujba, de mana cu parintii, pana cand, incet-incet, am inceput sa cantam la biserica mai intai, si apoi pe scena, acolo unde incercam sa transmitem acelasi mesaj important.
Crystal: - Stii ce a facut Donei, dupa ce a cantat prima oara la biserica? Un flick-flack pe spate. Nu s-a suparat nimeni, dar nu la fel s-ar fi intamplat intr-o biserica din Europa. Eu stiu, pentru ca am cantat in corul unei biserici ortodoxe, ma leganam incet-incet, de la stanga la dreapta, si faceam mari eforturi sa nu ma misc mai mult.
- Ce conteaza mai mult pentru un cantaret de gospel, o tehnica vocala desavarsita sau pasiunea de a canta?
Crystal: - Eu am studiat mult, am urmat cursurile mai multor scoli de canto si pot sa spun fara sa ma gandesc prea mult ca pasiunea, feelingul, este cel mai important. Cunosc mai multi cantareti de gospel care nu stau prea bine cu vocea, insa daruirea pentru aceasta muzica ii face sa fie foarte buni.
Flamenco, numele pasiunii
Angel Munoz
Considerat de presa internationala ca fiind cel care va prelua de la Joaquin Cortez coroana de rege al dansului flamenco, Munoz a stralucit la Bucuresti alaturi de dansatorii sai, intr-un spectacol de-o intensitate si o senzualitate cum rar s-a mai vazut pe marile noastre scene. Rochiile lungi si incretite s-au involburat, din priviri au scaparat scantei, iar miscarile dansatorilor au atins perfectiunea, parand a fi continuarea fireasca a emotiilor, a dramelor, a esecurilor sau implinirilor sentimentale.
In culise, dupa spectacol, barbatul fatal de pe scena, Angel Munoz, s-a transformat intr-un tanar vesel, energic ca un pustan, bucuros sa acorde autografe si sa stea de vorba cu fanii sai. "Nu am avut pe nimeni in familie care sa stie sa danseze, doar o verisoara care canta bine", ne-a declarat spaniolul. "In tinutul meu natal, Cordoba, din Andalusia, existau mai multe academii de dans pentru copii, si atunci cand am ajuns la una din ele si am invatat sevillianas, mi-a placut atat de mult, incat am continuat sa invat, si dansul a devenit un mod de viata pentru mine. Exersez cate sapte, opt, chiar noua ore pe zi, locuiesc mai mult prin hoteluri decat acasa, chiar si sotia mi-am cunoscut-o in sala de repetitii. Ea este din Sevilla, dar ne-am intalnit la New York, unde am participat impreuna la realizarea unui spectacol, dupa care fiecare si-a vazut de drum. In curand insa, fiecare din noi a simtit ca ne leaga ceva puternic, astfel ca am continuat sa dansam impreuna."
- Ce v-a fascinat la flamenco atat de mult incat sa renuntati la dansul clasic pe care l-ati studiat o vreme?
- Diferenta intre flamenco si orice alt dans este ca odata ce te-ai apucat de el, nu te mai poti lasa. Flamenco iti da forta si pasiunea prin care te poti exprima fara nici o teama, cu dezinvoltura, este stilul care te ajuta cel mai mult sa te apropii de public si sa-l emotionezi. Ca si-n celelalte dansuri, este important sa ai o tehnica, un stil ce te ajuta sa te controlezi pe scena, sa-ti transmiti emotiile, insa la flamenco pasiunea este cea care primeaza.
Multumiri organizatorilor spectacolelor - Emagic (respectiv Events), - precum si Mariei Hosu, pentru traducerea interviului cu Angelo Munoz.
(Fotografiile autorului)