Semne bune anul are?

N. C. Munteanu
Din diferite motive, multi dintre romani ar fi vrut ca anul 2006 sa dispara din calendare. E un an care incepe greu, parca din alta mladita ca 2005.

Criza de gaze rusesti dintre Rusia si Ucraina, care ingrijoreaza deja toata Europa, ne infioreaza deocamdata doar pe hartie, insa molia scumpirilor roade deja manusa de matase in care e imbracat pumnul de fier al fiscalitatii. Noul an ne-a lovit drept in nucleul societatii, adica in portofel. Oamenii care si-au instalat repartitoare de caldura si apometre prefera sa-si mai puna o haina pe ei, sa se spele mai rar si mai bine, doar-doar or ramane cu iluzia bunastarii pe care le-a creat-o, la inceputul lui 2005, reducerea spectaculoasa a impozitelor.

Nu e de mirare ca multi ar prefera ca, in locul anului 2006, sa reia anul 2005 sau sa inceapa, direct, fara durerile facerii, anul integrarii, 2007. Stare de disconfort pe care o regasim cam la toate palierele. In primul rand pentru ca politicienii si-au inghesuit in 2006, ca intr-o pivnita de vechituri, toate controversele, incepand cu statutul minoritatilor si continuand cu alegerile anticipate, fuziuni sau fisiuni ratate, posibilitatea modificarii Constitutiei si, implicit, a functionarii institutiilor statului. Ba chiar si antipaticele modificari la Codul fiscal au fost amanate tot pentru 2006, mai pe vara. Anul 2005 s-a balacit in aceasta neputinta generalizata de a duce pana la capat planurile politice, sociale sau economice. Spectrul politic a palit, dupa repetate scurtcircuite, si bantuie, ca un spectru ce e, Romania. Codul Muncii a intepenit in sistemul digestiv al guvernului, unde a fost infipt de sindicalistii revoltati. Si nici cu sanatatea nu stam prea bine, de vreme ce medicii vor sa ramana in continuare stapani atat pe banii, cat si pe vietile pacientilor.

Asadar, tot ceea ce, din neputinta, nepricepere, prostie sau frica, a fost tergiversat atata amar de vreme, urmeaza sa fie rezolvat in anul care tocmai a inceput. Iar unele decizii trebuie luate mintenas, fara zabava, sub presiunea Comisiei europene si a raportului pe care trebuie sa-l alcatuiasca aceasta pana in primavara. Justitia trebuie sa fie spalata in trei ape pana atunci si sa miroasa a iasomie, acum duhneste a trecut si a neputinta, agricultura trebuie sa duduie si ea, afacerile interne sa mearga cu toate rotitele unse, dar altfel de cum erau unse pana acum la granita si la vama. Nivelul de trai trebuie sa ramana si el peste pragul decentei, economia trebuie sa iasa din convalescenta, soarta copiilor parasiti pe ulita prafuita a tranzitiei trebuie decisa pentru a nu ne gasi integrarea europeana cu cohortele de copii "nationalizati" atarnand de sanul guvernului. Greu de crezut ca se vor intampla toate acestea dupa anul care a trecut greu, inghiontit de proteste sindicale si sufocat de plictiseala salilor parlamentare. Asadar, romanul incepe noul an cu chef. Cu cheful de a-l inlocui cu altceva. E drept, economia duduie, insa in bunkere subterane din care uneori mai sare cate un peste mare pe care procurorii il arata publicului, inainte sa dispara in abisul tranzitiei, mai ceva ca monstrul din Loch Ness. S-au micsorat tunurile trase in bugetul de stat si in cele sociale si de sanatate si exista perspective ca situatia sa se schimbe in bine, dar economia tot a ramas pe sfert ingropata in malul tranzitiei. Sabia justitiei a tuns chilug cativa granguri care fac si desfac in dosul scenei politice, insa nu a descapatanat pe nimeni. Poate si pentru ca, dupa ce ca-i oarba, justitia noastra e si surda. Asa se explica cum, dupa ce ca nu-i vede, nici nu-i aude pe cei peste doua sute de mii de fosti proprietari care-si cer inapoi proprietatile luate cu japca de comunisti. Cel putin din acest punct de vedere ne-am integrat deja in Europa. In 2005 ne-au ajuns din urma binefacerile Psd-ului. Romania a ocupat locul 3 in topul plangerilor depuse la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului. Situatia s-ar putea schimba pentru ca repunerea in posesie treneaza in continuare. In 2006 plangerile s-ar putea inmulti si Romania ar putea egala si chiar depasi Turcia si Rusia care sunt, deocamdata, castigatoare intr-ale faradelegii. Daca mai pune umarul si Politia, cu practicile ei atat de batator la ochi comuniste, romanii ar putea vedea cu ochii lor invinetiti cum luam marele premiu.

Tot pe un loc fruntas stam si la capitolul munca. Munca la negru, infloritoare inca, e substituita, tot mai mult, de munca in strainatate. Cateva milioane de romani pleaca anual peste mari si tari pentru a trimite acasa ceva mai mult decat venitul minim garantat de guvern. Sunt, cei mai multi dintre ei, someri sau muncitori necalificati. Plecarea lor nu este, de cele mai multe ori, consemnata in catastifele fiscale si oamenii nu platesc nimic statului. Codul fiscal ar putea reglementa situatia lor, nu fara a provoca un protest in masa. Lor li s-ar putea alatura zecile de mii de mineri sau muncitori din industria usoara pe care proiectele guvernamentale ii scot din calcule anul acesta. Pentru a nu mai spune ca sindicalistii din diferite domenii au anuntat deja ca nu vor trece prea multe zile din noul an pana vor pune la punct calendarul unor noi proteste. Aceste amenintari atarna si mai greu pe umerii guvernului in anul hotarator pentru aderarea la Uniunea Europeana. Parca le era mai bine in 2005, cu toata gripa lui aviara, cu inundatiile catastrofale si alunecarile lui de pamant, cu dezastre politice, cu mizeria si stralucirile lui. Si-apoi am vazut tot anul 2005 ce fantezie bogata au politicienii romani cand e vorba sa faca promisiuni si sa amane scadentele.