Parca niciodata sarbatoarea Craciunului nu a fost mai zgomotoasa si mai agitata ca in acest an. Am castigat in lumini si bogatie, dar am pierdut mult din fastul si trairea mistica a Craciunului de altadata. Grabiti si fara a ne da prea bine seama ce se intampla, am transformat o mare sarbatoare religioasa intr-un spectacol galagios si plin de artificii, intr-o competitie a risipei si a ornamentelor stralucitoare. Prinsi de febra nebuneasca a cumparaturilor, am refugiat intreaga solemnitate a Craciunului in lucruri si cadouri cu nemiluita, in frigidere doldora de mancaruri scumpe si alese. Vazand forfota grea si apasatoare a strazii, asaltul neintrerupt al marilor magazine, te intrebi cat loc mai ramane pentru Cristos, pentru un gand de pace si impacare cu noi, cu aproapele, cu intreaga faptura a lui Dumnezeu.
Cheia mantuirii e bunatatea
Ca o linie taioasa si nevazuta, Craciunul si Anul Nou despart axa timpului in doua - in ceea ce a fost si ceea ce incepe. Sarbatoarea, oricat de imbelsugata si zgomotoasa, acopera in adanc nelinisti si temeri. Ce va fi cu noi, cu lumea din jurul nostru? Vom birui necazurile sau ele ne vor birui pana la urma? Vom fi sanatosi? Vom fi paziti de lipsuri si incercari? Singura nadejde de indreptare a vietii ne va fi, si de acum inainte, credinta? Ce putem face sa ne punem sub pavaza Domnului, sa-L avem pe Dumnezeu mereu cu noi?
Chiar daca nu e strain de greutatile si slabiciunile lumii, parintele Nicolae Iovan, ctitorul bisericii "Sf. Mina" din Straulesti, ma priveste zambind. "E simplu", zice. "Bunatatea este cheia manturii si nu intamplator avem un etalon de bunatate inca din Cartea Facerii, cand in Rai, animalele nu se mancau intre ele si omul nu ucidea ca sa manance sau sa se apere. Ne-am pierdut inocenta si acum, se pare, nu mai este nimic de facut. Dar macar trebuie sa incercam. Scara credintei poate fi urcata de oricine. Cat traim, invatam - si mersul, si rugaciunea. Nu este greu, daca avem rabdare. De cum deschidem ochii, sa incepem ziua prin a da binete lui Dumnezeu. Sa ne trezim, deci, cu numele Lui pe buze si cu un gand indreptat spre slava Sa cea mare. Rupandu-ne de lenevia patului, sa cugetam cateva clipe la El, la minunata lucrare a mainilor Lui, multumind pentru tot - pentru lumina care ne bate-n fereastra, pentru viata pe care ne-o mai daruieste o zi, pentru faptul ca esti intreg si te poti bucura de toate cate te inconjoara. E mare lucru sa te simti si tu partas la rostul si intregul firii. Oricat de mic ai fi, esti si tu o particica din temelia lumii, asemenea calugarului ascet care se scula de cu noapte si se ruga lui Dumnezeu sa se milostiveasca si sa ridice soarele deasupra omenirii. Odata s-a sculat mai tarziu si, vazand pe cer astrul zilei, a cazut si mai cutremurat in genunchi, multumindu-I Domnului ca i-a implinit rugaciunea chiar si atunci cand nu a rostit-o."
Cele trei rugaciuni
"Sunt trei feluri de rugaciuni pentru un bun crestin: de cerere, de multumire si de slava. Toate sunt bune, dar nici una in sine nu e intreaga, de este rostita fara a le cuprinde pe celelalte. De regula, oamenii se opresc in disperarea si graba momentului la cereri de sine statatoare, rugandu-L pe Dumnezeu sa-i ajute la boala, la examen, la o poticnire familiala. Altii, dimpotriva, isi tainuiesc cererea, rostind in soapta modest: "Doamne, fa asa cum vrei Tu". E minunat sa te lasi in voia Domnului, dar e si gresit, cata vreme rugaciunea noastra este atinsa, poate fara voie, de gandul delasarii si al asteptarii pasive. In toate, Dumnezeu ne cere conlucrare si bunavoire. Dumnezeu nu vrea sa impuna nimic omului sau sa-l sileasca prin ceva, ca nu cumva sa-si retraga marele Lui dar al libertatii si al discernamantului, asa cum intareste si Cristos pe cruce, atunci cand spune cu lacrimi de sange: "Tata, trece paharul acesta de la mine, dar faca-se voia Ta". Sa nu uitam niciodata ca Dumnezeu nu are nevoie de rugaciunea noastra, ci noi avem nevoie de ea.
In fata Domnului, cuvintele sunt de prisos. Dumnezeu ne stie oricum necazul si pornirea inimii. Prin rugaciune, insa, implinim o jerfta de recunoastere si de umilinta. Ii aratam Domnului ca suntem mici si ca fara El nu putem sa facem nimic. De aceea, cerand un lucru cat de marunt Ii aducem slava si, nu in cele din urma, Ii multumim.
Nu trebuie sa ne pierdem neaparat in suvoaie de vorbe. Important este sa ajungem la un dialog personal cu Dumnezeu, si rugaciunea noastra sa ne fie dupa suflet, tasnita din caldura si taria inimii. Chiar si la spovedanie, sub patrafir, prin caintele si pacatele marturisite rostim o cerere disimulata - aceea de a fi iertat sau de a primi ajutor. Nu strica, deci, ca la rugaciunea de seara sa recapitulam tot ce am facut peste zi si, astfel, sa ne marturisim Domnului, cerandu-I sfatul: "Ce sa fac? Ajuta neputintei mele". Adeseori, raspunsul vine prin cuget si prin gand, ca o sclipire, ca adierea unei aripi de inger, asa cum da marturie chiar Biblia, cand raspunsul cel bun ii apare in vis lui Iosif sau Mariei."
Sa rostim mereu numele lui Cristos
"Multe trebuie sa implineasca cel ce vrea sa-L aiba pe Cristos mereu alaturi, dar, din toate, cel mai important este sa-I faca loc Domnului si sa-L astepte, curatind mereu camara sufletului si netraind nici o clipa "de capul sau".
Toate necazurile noastre si, mai ales, nelinistea (cumplita boala a vremurilor moderne) din singuratate vin. Cand pornesti de unul singur la drum, orice ti se poate intampla. Nu ai nici sprijin si nici sfatuitor. Cand Il ai pe Dumnezeu alaturi, ai protectie nebiruita si, mai cu seama, ai nadejde. Cand spui nadejde, spui credinta, si astfel implinesti cuvintele lui Isus, Cel ce a biruit lumea: "Mergi in pace. Credinta te-a mantuit".
Dumnezeu nu ne lasa. Niciodata nu suntem singuri si lipsiti de aparare. Inca din prima zi a noului an, crestinul are Molitvele si Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, pavaza de netrecut in calea demonilor si a ispitirilor de tot felul. Urmeaza apoi Botezul, cu miraculosul sau ajutor in boli si alungarea de spirite rele ale agheasmei mari. In februarie, de Sf. Trifon, se mai savarseste o data sfintirea apei, grabnic ajutor in protectia campurilor de insecte si daunatori. In martie, de regula, incepe Marele Post si, luna urmatoare, viata noastra liturgica se implineste stralucitor cu Sfintele Pasti, cu impartasania din Joia Mare si triumful Invierii si al Luminii calauzitoare pana de Santamarie Mica si Ziua Crucii, cand, in cantari si imnuri de speranta, incepe noul an bisericesc.
Dumnezeu si ingerul protector dat de la botez ne insotesc pasii clipa de clipa. Noua nu ne ramane decat sa-I invocam mereu prezenta, cugetand la cele sfinte pe drum, in masina, la serviciu, in orice clipa libera. Atat trebuie, doar sa rostim numele lui Isus - in gand si fara fala. Sa fim pregatiti a-L primi pe Cristos. Nu va trece mult si, la tainuita usa a sufletului, va bate Imparatul lumii cu prea plinul sau de sanatate, pace, liniste si dragoste. Degeaba ne speriem de cataclisme, boli sau pagube menite de ziare sau de prezicatori. Daca Il ai pe Isus cu tine, ai toate bogatiile pamantului."
*
De Revelion, chiar la miezul noptii, am iesit, ca multi alti bucuresteni, pe strada. Fara sa vreau, m-am oprit in dreptul unei biserici. Spre marea mea uimire, biserica era plina de lume. Cu greu mi-am facut loc in pridvor si am ascultat Acatistul Mantuitorului sau psalmii cuveniti de multumire, pentru tot ce a fost si putea sa fie mai rau sau mai bine in anul care a trecut. Afara, zgomotul petardelor capata intensitati de razboi, iar cerul se invesmanta in sclipiri feerice de stele mincinoase. Inauntru, oameni de toate varstele se rugau intr-o apropiere calma, tacuta si plina de emotie mistica. Am tresarit. Asa cum stateam cu capetele plecate si adunati laolalta, eram parca in primele zile ale crestinismului. In mijlocul bisericii, imbracat in straie de lumina, domnul nostru Isus Cristos tocmai rostea porunca Lui cea blanda: sa ne iubim unii pe altii si sa marturisim intr-un glas. In spate, tunetele si stralucirile trecatoare ale artificiilor multicolore dispareau neauzit si fara importanta in adancul innegrit al noptii. Au mai trecut un an si o noua sarbatoare.
Concursul
Scrisoare catre Dumnezeu
- Primele mesaje de la cititori -
"Cred in Tine, Doamne!"
Doamne, Iti multumesc pentru ca mi-ai dat viata. Iti multumesc ca mi-ai dat putere sa trec peste obstacolele vietii. Doamne, Tu stii ca eu in fiecare seara ma rog Tie, pentru mine, familia mea, pentru examenul de capacitate de la sfarsitul anului 2006, ce ne asteapta pe mine si sora mea geamana. Stii, Doamne, ca ma rog foarte mult pentru aceasta dorinta. Speranta mea mi-o las la Tine, Doamne. Iti multumesc ca m-ai ajutat la fiecare pas, sa merg inainte, chiar daca a fost si greu, si usor, dar m-ai vegheat intotdeauna. Stiu ca rugaciunile pe care le fac ma ajuta in drumul meu, pentru ca voi avea multe trepte de urcat pana voi deveni ce voi vrea in viata. Tie, Doamne, Iti voi multumi pentru reusita mea.
Doamne Dumnezeul nostru, Tatal tuturor vietuitoarelor de pe pamant, eu cred si voi crede in tine pana cand voi fi batrana si voi muri. Eu stiu ca Tu esti mereu langa mine. Tu imi dai putere, speranta si incurajare in planurile vietii mele. Ajuta-ne, Doamne, sa putem fi mai buni, mai omenosi si cu sufletul curat, sa putem pretui fiecare dar pe care ni-l faci in fiecare zi: soarele care rasare, iarba care creste, florile ce infloresc, pasarile care canta. Toate, toate cate sunt Tie, Doamne, trebuie sa-Ti multumim ca le avem si sper sa fim in stare sa le pastram asa cum ni le-ai dat.
Doamne, Iti multumesc ca ai fost aproape de mine atunci cand am trecut printr-o perioada foarte grea din viata mea, din cauza unei fete dintr-o clasa mai mica decat mine, care m-a strans de gat, pana cand am simtit ca lesin, si din cauza ei am stat in spital. Cat timp am stat internata am plans si imi era teama ca nu voi mai avea viata dinainte, dar Tu m-ai ajutat. Eram pentru prima oara departe de familia mea, de casa, de sora mea geamana, de fratele meu mai mare, eram singura si straina, fara sperante de viitor. Tie, Doamne, ma rugam, si zi, si noapte, sa ma fac bine, sa plec de acolo. Au trecut de atunci doi ani de zile si am incercat sa uit si sa iert, dar am ramas cu urmari pentru toata viata. Ma doare locul si acuma si ma sufoc cateodata, dar sper ca voi putea sa uit cu timpul si sa pot merge inainte, cu ajutorul Tau.
Mai am doar o rugaminte, Doamne, la Tine: sa ma ajuti sa castig la "Formula As" doar o mentiune, pentru ca avem nevoie sa luam meditatii la romana, eu si sora mea geamana. Multumesc, Doamne, ca m-ai ascultat.
Ciu Raluca Alexandra, eleva in clasa a Viii-a -
str. Constantei nr. 1, loc. Targusor,
jud. Constanta, cod 907275
Scrisoare de multumire
Draga Doamne, Tata din ceruri,
Sunt bucuroasa ca pot sa-Ti scriu! Vreau sa-Ti multumesc pentru atat de multe lucruri, dar cel mai mult, pentru tara mea, Romania, unde m-am nascut si traiesc. Ai dat cu mana larga, ai risipit atatea frumuseti in locul acesta, atatea minunatii de care ochiul si inima nu se mai satura... Iti multumesc si pentru oamenii acestor locuri, romanii adevarati. Ai pus atata sensibilitate si profunzime in sufletul lor, atat talent si iscusinta in mintea si mainile lor, oameni de cultura neintrecuti, dar si altii, multi si necunoscuti, dar stiuti de Tine, muncitorii pamantului, truditorii manastirilor care inalta pentru noi rugaciuni de iertare si mantuire.
Iti multumesc ca darul Tau cel mai de pret, Credinta, s-a pastrat in sufletul romanilor, in ciuda masinariei diavolesti. Multumesc pentru Parintele Arsenie Boca si pentru atatia altii care au taiat carari de Lumina pe unde au trecut.
Se apropie ceasul judecatii Tale asupra intregului pamant. Judecata cea dreapta si adevarata. Te rog, Doamne, ai mila de Romania! Destul a patimit ingerul ei pazitor si a suferit ocari si rusini nemeritate.
In numele Domnului Isus Cristos, Mantuitorul nostru, Te rog, Doamne, salveaza Romania. Si adu-Ti aminte si de familia mea!
Te iubesc.
Silvia Bunescu - B-dul Decebal nr. 18,
Bucuresti, cod 030968