Vreau sa va atrag atentia si simpatia asupra unei carti in compania careia am petrecut atat de bine, incat nu ma lasa inima sa nu impart si cu dvs. aceasta placere. La prima sa aparitie, in 1998, pe cand autorul mai traia, o proasta difuzare si popularizare a facut-o sa treaca aproape neobservata. Acum, cand pentru recentul targ de carte "Gaudeamus" s-a tiparit o a doua editie, pe care o puteti gasi in librarii, va propun ca, in momentele de tihna sa vizitati, condusi de Vlaicu Barna, lumea boemei interbelice romanesti, sa-i cunoasteti, in ipostaze inedite, pe marii scriitori si gazetari ai timpului. Puteti sta, alaturi de ei, la un "svart" (nu stiti ce-i asta? un fel de cafea strecurata, a carei reteta s-a pierdut odata cu miticele cafenele de pe Calea Victoriei) sau la un pahar, delectandu-va cu vorbele lor de duh, ii puteti insoti in redactiile de pe Sarindari, la ei acasa, ori pe strazile Bucurestiului din urma cu 6-7 decenii, puteti afla o multime de amanunte neconsemnate in biografiile oficiale. Cu memoria lui fabuloasa, cu un farmec de povestitor plin de umor, culoare si bun simt, Vlaicu Barna, martor si participant la efervescenta culturala a anilor 1932-1947, va va reda dimensiunea umana a unor personalitati devenite statui, nume de strazi, subiecte de examene scolare. Acest poet si gazetar, nascut in 1913, intr-o familie de moti, si ajuns de foarte tanar in miezul lumii culturale bucurestene, a avut sansa de a apuca, la senectute, eliberarea de comunism si cenzura si de a-si pastra, pana in 1999, cand s-a stins, verva, mintea limpede, o obiectivitate si o modestie extrem de rare in republica literelor. Nu despre sine si propria biografie vorbeste el in aceasta carte exceptionala, ci despre oamenii de valoare pe care i-a cunoscut si ale caror opere sunt azi bunuri de patrimoniu. Personalitatile evocate in imprejurari semnificative ale vietii lor, cu o arta de portretist ce foloseste tuse fine si pete vii de culoare, se numesc N. Iorga, Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Serban Cioculescu, Vladimir Streinu, Ion Barbu, Cezar Petrescu, G. Calinescu, Ion Vinea, Vasile Voiculescu, Emil Cioran, Lucian Blaga, Anton Holban, Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Ionel si Pastorel Teodoreanu, intre multi altii. Cu totii, urmariti in complexitatea sinuoasa a umanitatii lor, cu slabiciuni si calitati, cu sentimente si emotii, cu reactii umorale si ciudatenii, cu prietenii si adversitati. Toate acestea ne modifica imaginea emblematica, incremenita, pe care o avem despre ei, o coloreaza afectiv, o insufletesc, dandu-ne si o mai buna intelegere a unui capitol important din istoria literaturii si presei romanesti.
Vlaicu Barna a ajuns in Bucuresti la 19 ani, ca student la Litere, si, pentru a se intretine, a inceput sa munceasca, in paralel cu studiile, in "bucataria" unor ziare si reviste ale timpului. A fost corector, secretar de redactie, apoi a inceput sa publice el insusi, facandu-si ucenicia in toate speciile gazetaresti, de la stiri, recenzii si comentarii la interviuri si reportaje. Poet debutant, a frecventat cenaclul lui E. Lovinescu, "Zburatorul", cafenelele literare si restaurantele unde se intalnea boema artistica a Capitalei, avand astfel prilejul sa cunoasca si sa devina un apropiat al celor mai importanti scriitori ai vremii. Alaturi de care a trecut prin multe, caci relatiile dintre acestia erau departe de a fi idilice, iar in anii 30 - 40 istoria Romaniei a fost tulbure si dramatica. Memorialistul a asistat la rivalitatile intre grupari, a participat sau a aflat de la altii scene memorabile, replici spirituale si, traind destul, a putut urmari pana la capat destine, uneori sfarsite tragic si prematur. Se stie ca artistii sunt fiinte speciale, ca tensiunile creatoare din care se nasc marile opere ii consuma si le ascut sensibilitatea, ca in pauzele de munca simt nevoia de a se intalni cu oameni care au aceleasi preocupari, chiar daca opiniile lor sunt uneori divergente. La mesele scriitorilor de la celebrele cafenele Otetelisanu, Capsa, Corso, mai tarziu la Athne Palace sau la cofetaria Nestor, se discuta in primul rand despre literatura si arta, dar si politica, se barfea copios, iar anecdota si farsele erau la mare cinste. Vlaicu Barna e o comoara de intamplari cu scriitori din deceniul patru, de povestiri savuroase sau triste din intimitatea lor, relatari care n-au nici urma de vulgaritate sau indiscretie grosolana, desi nu le lipseau deloc sarea si piperul. Iar cand e vorba de drame, compasiunea lui e cea a unui suflet nobil, altruist, care, fara sa faca nici un caz de asta, deducem ca i-a ajutat si sprijinit sufleteste pe colegii sai nefericiti. Exercitii de admiratie scrise cu umor bonom, niciodata sarcastic, cu o urbanitate si o adecvare a stilului ce vin din marea scoala gazetareasca interbelica, memoriile lui Vlaicu Barna te fac sa razi, te emotioneaza, te surprind adeseori prin aspecte nebanuite. Va rog sa cititi Intre Capsa si Corso si, daca puteti, sa-mi reprosati entuziasmul cu care vi-o recomand. Pun pariu ca n-o sa puteti.