Va spun o poveste alba, cea mai draga sufletului meu, pe care mi-am dorit dintotdeauna s-o astern pe hartie. Este amintirea vacantelor copilariei in satul bunicilor, in troienele de zapada de sub poala padurii, sub ocrotirea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Namaesti. La cativa kilometri de Campulung Muscel, pe drumul care urca inspre Rucar si Bran, acest taram se iveste parca din alta lume: o lume unde trecerea timpului se masoara prin glasul toacei si dangatul clopotelor care dezleaga ninsori.
Colind de maici
Sfanta Sarbatoare a Craciunului incepe la Namaesti in noaptea de 23 spre 24 decembrie, cand satul vuieste de glasurile tinere ale cetelor de copii care umbla cu "Buna dimineata la Mos Ajun". Imbroboditi din cap pana-n picioare, cei mici alearga toata noaptea din casa in casa, schimband colindul aducator de sarbatoare si bucurie, cu traistele grele de mere, nuci si covrigi.
Mai sus, pe ulita, la cativa metri de casa bunicilor mei, portile Manastirii Namaesti se deschid, si ele, in asteptarea marii sarbatori a luminii. Exista obiceiul ca maicile tinere sa duca pe rand bucuria colindului in chiliile calugaritelor in varsta. Si iata ca odata, intr-o iarna, pe vremea cand eram de-o schioapa, maicutele au coborat cu colindul si in curtea noastra. Stateam in pridvor cu sufletul la gura, nevenindu-mi sa cred ca este adevarat: in noaptea adanca, fapturile acelea invesmantate in negru, pe urmele carora ma tineam ca vrajita tot timpul, venisera in ograda noastra modesta, ca sa ne aduca vestea cea mare ca in ieslea sfanta se nascuse Pruncul Isus. A fost unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit vreodata de Craciun. Ani mai tarziu, pe vremea cand imi doream si eu sa ma fac maicuta, am colindat cu ele, in noaptea de Ajun, impodobindu-ma de lumina unor trairi nemaiintalnite vreodata.
Toaca
Ceea ce reverbereaza insa in permanenta la Namaesti, mai presus de sarbatorile sfinte, este sunetul toacei si-al clopotelor. De trei ori pe zi, bate toaca la Namaesti si cerul rasuna de glas de clopot. Slujba de dimineata si vecernia impart ziua in soroace, dupa care nu doar maicutele, dar si satenii isi oranduiesc rostul diurn. O auzeam, de pilda, pe bunica, in toiul diminetii si sub copleseala grijilor zilnice, cum le spunea vecinelor: "Haideti, ca acu` bate toaca, si noi ne invartim fara rost". Pentru mine si celelalte fetite din sat, toaca era, insa, o fericire. Invatasem sa o batem la o varsta frageda si, zi de zi, urcam in clopotnita din buza padurii, sa ne intrecem in maiestrie. Toaca de vecernie era o intreaga aventura, mai ales de Craciun, cand intunericul de-afara ne infricosa. Dar ce putere avea intunericul, in comparatie cu minunata icoana a Maicii Domnului, care-si intindea ocrotirea peste noi si peste intregul sat? Protejate de ea, eram cu atat mai insufletite de energie si voie buna, cu atat mai hotarate sa vestim sosirea Craciunului, hat departe, dincolo de crestele muntilor.
Minunile Maicii Domnului
Adevarul istoric si legenda se intrepatrund in povestea Icoanei Maicii Domnului, care a dus faima Manastirii Namaesti in cele patru zari. Conform specialistilor, icoana dateaza din secolul al Xvi-lea, fiind de tip Eleusa. Dupa traditia populara insa, icoana ar fi fost pictata de insusi Sfantul Evanghelist Luca, intocmai dupa chipul si asemanarea Maicii Domnului. Secole mai tarziu, in vremea Descalecatului lui Negru Voda, un cioban, innoptand pe stanca la poalele careia se afla astazi manastirea, ar fi auzit glasul Maicii Domnului in vis, glas prin care i se pomenea de existenta unei icoane sfinte, ascunse intr-o grota, in chiar stanca unde acesta innopta. Sapand in piatra si gasind icoana, ciobanul ar fi pus temelia acestui sfant lacas de rugaciune, urmand intocmai calea auzita in vis: "Aici vei face tu biserica, in cinstea si slava intrarii in biserica a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viata si tamaduire". La fel s-a facut voia Domnului si in privinta locului icoanei in manastire. Asezata pe peretele din stanga al bisericii, icoana "si-a ales ea insasi locul", refuzand sa ramana in altar, unde fusese dusa prima data. In fiecare dimineata, calugarii o gaseau pe podea, cazuta din cuie. Glasul Maicii Domnului a fost cel ce i-a calauzit pe monahi, aratandu-le ca icoana trebuie sa fie asezata la indemana credinciosilor, ca acestia sa se poata ruga direct la ea. Si tot Maica Sfanta a fost aceea care i-a invatat pe cei ce se chinuiau sa restaureze chipul deteriorat al icoanei, ca incercarile de acest fel vor fi in zadar, deoarece nimeni n-ar mai fi putut picta chipul adevarat al Fecioarei.
Icoana a parasit Schitul Namaesti in timpul Primului Razboi Mondial, cand turla bisericii, staretia si chiliile au fost bombardate. Focul a patruns si in biserica, dar in fata icoanei s-a stins miraculos. Pentru protectie, un soldat a dus totusi icoana sfanta la adapost, la Manastirea "Negru Voda" din Campulung. De atunci, doar o data icoana a mai fost scoasa din Schit - in vara anului trecut, cand a fost dusa la Bucuresti, pentru a fi imbracata intr-o noua rama de aur.
Pentru cei ce vin de departe sa i se roage, Icoana are daruri miraculoase - face minuni in vindecari, ajuta femeile sa aiba copii, indulceste vrajbele din familii. Printre localnici, exista, de asemenea, credinta ca obiectele furate nu trebuie reclamate la autoritati, ci "rugate" sa se intoarca, prin puterea Maicii Domnului.
Din sarbatoare-n sarbatoare, pana la Sfantul Ion
Sub veghea ocrotitoare a Manastirii, Namaestiul isi intampina si-si petrece fiecare sarbatoare a iernii cu multa dragoste si bucurie. Pentru mine, vacanta nu se termina niciodata mai inainte de Sfantul Ion. Chiar daca scoala incepea, eu nu ma dadeam dusa, pana nu se incheia intreg sirul sarbatorilor sfinte. Asteptam Anul Nou, pentru plugusoarele "cu plesne" care sfichiuiau prin aerul taios si prin zapada alunecoasa. Asteptam Boboteaza, cu gerul ei de pomina, pentru Marea Agheasma de la Schit. Asteptam Sfantul Ion ca sa uram "La multi ani", tot la a doua casa din sat, si ca sa fim urati, la randul nostru, de "ciurlezi" - trupa baietilor neinsurati care rascoleau prin toate ungherele, ca sa ridice de trei ori pe brate gazdele si, mai cu seama, fetele nemaritate. Cat era ziua de lunga, ne dadeam cu saniile pe ulita Manastirii si, nu rareori, ne aventuram sus, in padure, in zapezile adanci, printre brazii semeti. Nu lipseam insa niciodata de la batutul toacei, care rasuna de doua ori dupa-amiaza, urcand treptele clopotnitei cu sufletul la gura, in asteptarea unei bucurii de care nu ne mai saturam. Sunt mandra sa spun: pana tarziu, in anii adolescentei si-ai studentiei, am urcat, de Craciun, in clopotnita Manastirii, ca sa bat toaca...
****
S-au schimbat multe la Namaesti in ultimii ani, si in bine, si in rau. Dar Icoana Facatoare de Minuni a continuat sa ocroteasca, sa ajute, sa lumineze calea si sufletele celor credinciosi. Prin vrerea ei se aranjeaza totul in Manastire. Printr-o facere care nu tine de mana omului, ci de voia Domnului, numarul maicutelor care vietuiesc aici n-a depasit niciodata cifra 33 - numarul anilor Domnului Isus pe pamant. Si tot prin puterea Sfintei Icoane, Namaestiul a fost si este ocrotit de furiile naturii. De cate ori nori grei ameninta satul, oamenii aprind lumanarile pastrate din noaptea Invierii si asteapta "vocea schitului": clopotele care prin dangatul lor alunga urgia.